Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Accidentul lui Mihail Sebastian: trasee ale scrierii și lecturii

        Adrian Lesenciuc

Trasee ale scrierii. Romanul Accidentul al lui Mihail Sebastian necesită a fi privit prin prisma încercărilor sale de închegare. Proiectat la Cabana Roman din Sinaia în 8 ianuarie 1937, în ajunul zilei în care urma să înceapă cursurile de schi, romanul poartă în adâncurile lui spaimele şi speranţele care îl însoţeau pe autor. Accidentul se naște după fatidicul an 1936, în care debutează campania împotriva aşa-numitei prese evreieşti, „deziudaizarea” Baroului şi procesele comuniste. Acţiunea este plasată în 1934, an marcat de apariţia nefericitei prefeţe a lui Nae Ionescu la romanul De două mii de ani şi de presiunile şi atacurile extremei drepte şi ale publicaţiilor evreieşti. Mihail Sebastian visează la liberare prin rolul cathartic al scriiturii, construind un personaj, Paul, care devine „ţapul ispăşitor”, purtătorul tuturor păcatelor şi al neîmplinirilor, trimis spre deşertul de zăpadă, pentru a ieşi din încercatul an 1934. Primele cinci capitole ale cărţii, în manuscris, sunt pierdute la Paris. Sunt rescrise și completate ulterior cu încă două capitole. Apoi, abandonat, romanul începe să devină o povară interioară. În 2 iulie 1939, după o urcare prin Canionul „7 scări” pe Piatra Mare, Mihail Sebastian decide să se întoarcă la rescrierea romanului. În 7 iulie 1939, Sebastian devine ferm pe poziţie, pentru că povara romanului riscă să transforme nereuşitele într-un accident personal, cum însuşi autorul se exprimase (Jurnal, p.214).
 Mihail Sebastian pleacă în concediul planificat la Stâna de Vale, în Bihor, şi începe rescrierea romanului în 7 august 1939. Sebastian scrie despre urcarea în Poiana Braşov cu „şenila”, şi apoi spre cabana S.K.V. din 20 decembrie 1934 în plină vară, la cinci ani şi la peste 500 de kilometri distanţă de locul în care proiectează acţiunea, Masivul Postăvaru. Memoria afectivă joacă rolul fundamental în proiecţia celei de-a doua părţi a romanului. Însoţit de fotografii şi de hărţi – Mihail Sebastian a utilizat, la Stâna de Vale, o hartă a Masivului Postăvaru tipărită în 1932 la comanda Touring Clubului României –, autorul se bazează pe memoria alimentată de imaginea de la fereastră asupra întregii poiene bihorene, amintind de imaginea de pe Postăvaru asupra Poienei Mari şi a Ţării Bârsei. La Stâna de Vale, Sebastian descrie încetineala ireală cu care cele două personaje, Paul și Nora, păşind împreună în paginile capitolului VIII, se îndreaptă spre Cabana S.K.V. Dar această proiecţie a urcării, ca şi cum nu doar autorul, ci şi lectorul ar fi implicaţi în drumeţie chiar în timpul lecturii, nu este o simplă întâmplare scriitoricească, ci nevoia lui Sebastian de a pune distanţă între personajele sale şi lume, şi prin asta între sine şi lume (Jurnal, p.218).
 Aşadar, încetineala voită desparte lumile şi creează, în triunghiul Ann – Paul – Nora un al treilea personaj, un Gunther Grodeck refugiat în boală, mister, pictură, muzică, însoţit de umbrele neînduplecaţilor membri ai familiei Grodeck, de „întunecatul” Hagen şi de fidelul câine Faffner. Plimbările lui Mihail Sebastian în Muncei și la Mezeat (Meziad), îl trimit, introspectiv, spre plimbările anterioare din Postăvaru şi din Piatra Mare. Autorul reuşeşte să îşi încheie, în 16 august 1939, problematicul capitol VIII, apoi termină capitolul IX şi începe capitolul X, pe care îl abandonează în 21 august, pentru că vremurile de departe de lumea în care se izolează sparg crenelurile de ceaţă ale propriei fugi şi îl aduc sub presiunea pe care o anunţă tăvălugul războiului în 1 septembrie: „Rosetti îmi telefonează că Danzigul a fost anexat azi-dimineaţă. Războiul începe azi. Poate a şi început. Nu ştiu de unde iau teribila linişte pe care o simt în ceasul acesta” (Jurnal, p.224).
 Al. Rosetti fusese cel care insistase cel mai mult pentru publicarea romanului, la Fundaţia pentru literatură şi artă, pe care o conducea. După întoarcerea la Bucureşti, Sebastian abandonează scrierea Accidentului, deşi nevoia de eliberare de povara romanului nespus amplifică suplimentar tensiunea. Capitolul abandonat la Stâna de Vale este reluat în 30 octombrie la Predeal, la Vila Robinson. Sebastian coboară, pe lângă monumentul lui Săulescu, spre Timiş, pentru a privi celălalt versant al Postăvarului. Intercalează în poveste în 3 noiembrie 1939 capitolul în care descrie coborârea la Braşov şi Oratoriul de Crăciun de la Biserica Neagră din 23 decembrie 1934. Revine la sfârşit de săptămână la Predeal şi finalizează capitolul XIII în 3 noiembrie. Războiul se resimte cumplit la Bucureşti. Mihail Sebastian se îndârjeşte să termine romanul spre a se elibera; Rosetti insistă să îl publice, aşa încât Sebastian, nu atât din nevoia interioară în acele zile, cât din obligaţie şi „de ruşine”, cum mărturiseşte în Jurnal, îşi învinge superstiţia privitoare la incapacitatea de a scrie în Bucureşti şi termină capitolul XIV în 30 noiembrie şi capitolul XV în 3 decembrie. Vremurile devin şi mai apăsătoare. În 15 decembrie 1939 primeşte ordin de concentrare. Reuşeşte să ajungă până la capitolul XVII, dar programul zilnic cumplit de la unitatea militară în care fusese concentrat, de la orele 6.00 până la 19.00, sau chiar până la 21.00, în plină iarnă, îl determină să abandoneze ideea. Reuşeşte, cu sprijinul prietenilor, să obţină un concediu de Crăciun de la unitatea de concentrare şi pleacă la Sinaia, la Vila Roman, acolo unde în urmă cu trei ani învăţase să schieze. Se întoarce în 8 ianuarie 1940 la Sinaia, pentru a admira de la distanţă Postăvarul, pentru ca în 15 ianuarie să predea la editură ultimele şase capitole, XIV-XX. Rosetti nu este foarte mulţumit, dar cumplitul an 1940 nu permite reveniri. Pe 29 ianuarie Sebastian termină corectura, pe 31 dă bun de paginat, iar pe 10 februarie bun de tipar.
Trasee ale lecturii. Mihail Sebastian nu a fost în Masivul Postăvaru pentru a scrie romanul Accidentului. Singura lui urcare în acest uriaş singular din Carpaţii Curburii, veghind asupra Ţării Bârsei, după începerea scrierii romanului, mai exact după finalizarea recuperării/rescrierii primelor capitole pierdute (între 23 şi 28 octombrie 1937), a avut loc în 27 decembrie 1937, când a coborât pentru prima dată pe schiuri din Poiana Mică în Braşov, pe traseul în parte descris în capitolul XIII. Pe vremea aceea încă nu se înfiripase ideea mutării acţiunii în munţi, mai exact în masivul impunător de deasupra Braşovului, deşi drumuri interioare multiple duceau într-acolo. De ce Masivul Postăvaru atunci? Să privim plasarea acţiunii în acest loc ca rezultat al nevoii construcţiei unui spaţiu transcendental, apropiat proiectiv de Insula lui Euthanasius din nuvela Cezara a lui Mihai Eminescu. La fel ca în cazul amintitei insule, o proiecţie paradisiacă, departe de grijile lumii, locul este izolat, aparţine unei alte lumi, sugerează Mihail Sebastian, fiind un paradis al elevaţiei (fizice şi interioare). Dacă în cazul creaţiei eminesciene, structura de cercuri concentrice defineşte o centralitate solară, raportată la univers, un echilibru stabil al proiecţiei interioare, la Mihail Sebastian centralitatea este dinamică, prin apel la simbolistica unei alte figuri geometrice: triunghiul. Dincolo de amintitul triunghi de personaje pe care îl construieşte Sebastian, locul însuşi al acţiunii celei de-a doua părţi a romanului este rezultatul unei construcţii triunghiulare. Masivul Postăvaru se situează în centrul unui triunghi format din oraşele Braşov, Râşnov şi Predeal (a se revedea reperele din capitolul XVIII). În centrul de greutate al triunghiului, Sebastian construieşte conştient, probabil cu ajutorul amintitei hărţi a masivului din 1932, un al doilea triunghi, format din reperele: cabana S.K.V., cabana Touring Clubului Român şi Poiana Trei Fetiţe. În centrul acestui triunghi, aflat la rândul său în centrul precedentului, se găseşte imaginara cabană a lui Gunther Grodeck, a personajului fictiv inclus în triunghiul relaţional Ann - Paul – Nora, inspirat de triunghiul real Leni – Sebastian – Zoe :


Gunther luă un creion şi un bloc de hârtie şi se apropie de Nora.
- Mi se pare că tot nu sunteţi lămurită. Iată! Să zicem că aici e cabana S.K.V., aici cabana T.C.R., aici Dreimäderlwiese...
Creionul lui trăgea linii subţiri pe hârtie. Nora urmărea cu atenţie mica hartă improvizată.
- Ei bine, dacă unim cu câte o linie dreaptă cele trei puncte avem un triunghi, şi cam în mijlocul acestui triunghi, iată, aici este cabana noastră (Accidentul, pp.134-135).


O cabană imaginară este locul pe care Mihail Sebastian îl construieşte la Stâna de Vale, în centrul unor proiecţii triunghiulare pe care le gândise spre a-şi proiecta propria fugă: o fugă de sine şi de relaţia destrămată cu Leni Caler, dar şi o fugă de lumea ameninţată de tăvălugul nazist. Sub presiunea unui război pe cale să înceapă, lumea de sus, paradisul elevaţiei, devine refugiu şi în căutările interioare. Sub apăsarea propriilor angoase, Sebastian visează, dar visele din locul acela sălbatic, de sus, nu sunt curăţate de temeri. Temerile nocturne ale lui Sebastian, izolat şi sperând eliberarea, continuă şi în timpul zilei. Pentru prima dată în Jurnal Sebastian se gândeşte la eventualitatea sfârşitului său, dar sfârşitul este condiţionat de terminarea romanului. Accidentul este, prin urmare, un testament auctorial, un roman care include, la suprafaţa textului sau în semnificaţiile sale adânci, propria sa soartă întipărită în soarta personajelor sale: „Poate că e o inconştienţă a rămâne aici, în pădure şi a scrie literatură. Totuşi sunt lucruri care îmi sunt prea scumpe. Dacă mor în războiul ăsta, n-aş vrea să mor înainte de a termina cartea” (Jurnal, p.222).
Dacă în insula lui Euthanasius cercurile concentrice nu au cum să prezinte neregularităţi de orientare, triunghiurile concentrice ale lui Sebastian sunt decalate cu 900. Triunghiul exterior are dispuse, aproximativ pe axa nord-sud, Braşovul şi Predealul, în timp ce Râşnovul se întinde spre vest. În centrul de greutate al triunghiului, pe versantul vestic al Masivului Postăvaru, este desenat triunghiul interior. Acesta este descris de o altă axă nord-sud, cabana S.K.V. – Poiana Trei Fetiţe (Dreimäderlweise), faţă de care, spre est, spre vârf, se situează cabana T.C.R. Faţă de această axă, mai degrabă nord-nord-vest – sud-sud-est, Sebastian proiectează, la 1/3 de centrul segmentului S.K.V. – Poiana Trei Fetiţe, ipotetica locuinţă a lui Gunther. Faţă de Poiana Trei Fetiţe cabana lui Grodeck e spre nord (harta din 1932 nefiind foarte precisă în poziţionarea celor trei puncte). Cele două triunghiuri, dacă ar avea dimensiuni similare, s-ar intersecta în şase puncte, descriind o stea a lui David. Cu certitudine din punctul central, ipoteticul paradis al elevaţiei, cele şase direcţii se deschid în stea, începând din nord în sens invers trigonometric, astfel : Braşovul (oraşul vechi) – cabana T.C.R. – Predealul – Poiana Trei Fetiţe – Râşnovul – Cabana S.K.V.
Nu contează dacă, intenţionat sau nu, în desenul acţiunii lui Sebastian în masivul Postăvaru, cele şase repere descriu un simbol iudaic, Magen David (Steaua lui David), adânc ascuns în text. Cert e că Masivul Postăvaru, spaţiu transcendental, asigură izolarea, ruptura. Sebastian întăreşte, din loc în loc, această izolare: „Pe toată Ţara Bârsei era soare, pe toată valea Prahovei era soare; singur Postăvarul, ca un clopot de fum, ca o cetate de negură, rămânea închis între zidurile lui de iarnă” (Accidentul, p.212), într-un loc al izbăvirii, al purificării în alb, al eliberării, totodată un loc al lepădării de răul din interior, de neînduplecatul „demon de amiază” şi de umbra tot mai înfricoşătoare a svasticii.


 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul