Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Către un paradis necunoscut

        Marian Truță

Trecutul este nebulos, acoperit de legende și mituri. Viitorul este dubios și populat de temeri și īngrijorări. Mai trebuie spus și că prezentul este mai curānd ambiguu și relativ decāt limpede și lipsit de echivoc.
Altfel spus, nu știm cu precizie cum am apărut și de ce, nu știm cu precizie cine suntem, nu știm ce vom deveni și unde vom ajunge.
Īn ciuda acestor majore lipsuri cognitive am dezvoltat lucruri minunate, capabile să ne alunge descurajarea stārnită de īntrebările fundamentale: cine suntem, de ce, ce vom fi și unde vom ajunge. Am creat, din nimic, arta și am īnvățat să facem predicții aproape despre orice. Īn clipa īn care predicțiile s-au īmpletit cu arta, am inventat genul science-fiction și, īndrăznesc să spun, ne-am simțit și ne simțim destul de confortabil īn interiorul acestuia, chiar și atunci cānd proiecțiile noastre artistice asupra viitorului sunt mai degrabă sumbre decāt luminoase. Altfel, acest gen ar fi murit de mult.
Am mai inventat ceva, pe drumul devenirii umane, drum al cărui īnceput nu-l știm și al cărui capăt nu-l īntrezărim. Am inventat Paradisul.
Fie subteran, fie ceresc, Paradisul reprezintă, īn toate religiile de care am habar, acel loc dezirabil, dar greu accesibil, și care oferă locuitorilor săi splendoarea eternității și pacea divină. Voi reveni, un pic mai īncolo, asupra Paradisului.
Mai mult sau mai puțin deslușit, artele, și īn cadrul lor, science-fictionul, au explorat adesea și fără nicio inhibiție, lumile posibile ale trecutului, prezentului sau viitorului. Și, ori de cāte ori a fost cazul, au fost făcute proiecții ale devenirii umane. S-au oferit răspunsuri posibile la īntrebările esențiale care ne-au urmărit īn decursul istoriei.
Firește, nu doar artele au oferit predicții sau proiecții. Nicidecum. Predicții se fac peste tot. Īn fizică, īn politică, īn medicină, īn economie, īn filozofie. Oriunde. Există chiar o știință stranie, care se cheamă viitorologie și care se străduiește, pe baza unor algoritmi complicați și pe baza informațiilor deținute, să ofere răspunsuri la īntrebări de genul: cum va arăta lumea peste zece ani? Dar peste o sută? Dar peste un mileniu, dar peste un milion de ani? Și așa mai departe.
Īn urmă cu mai bine de șaptezeci de ani, atunci cānd politologul german Ossip Kurt Flechtheim a definit viitorologia ca fiind o sinteză īntre ideologie și utopie, o proiecție asupra viitorului care să ia īn discuție apariția unor entități raționale altele decāt cele umane ar fi fost imposibilă. Mașinile de calcul din acea epocă erau, īn rezumat, niște alcătuiri tehnologice electromecanice capabile să efectueze două operații aritmetice: adunarea și scăderea. Să creezi o casă de marcat mecanică nu este similar cu a construi un golem. Īn plus, cu o casă de marcat sau cu un calculator de buzunar marca Texas Instruments nu poți purta un dialog. Și lucrurile au rămas la acest nivel o bună bucată de vreme pānă cānd Isaac Asimov a „inventat” creierul pozitronic pe care l-a instalat īntr-un corp bionic.
O precizare se impune: nu Asimov a „inventat” ciborgul, ci marchizul Villiers de L'Isle Adam, īn romanul Viitoarea Evă, apărut īn 1886. Și cred că, dacă ne străduim, vom descoperi precursori ai androidului mult mai jos īn istorie. Să nu ne complicăm, totuși, să revenim la viitorologie și la predicțiile ei.
De fapt, vom mai zăbovi un pic alături de Asimov. Īn Omul bicentenar, Asimov ne povestește cum un android decide să renunțe la cvasi-nemurirea sa și cere să-i fie recunoscut statutul de ființă rațională pieritoare. Pe scurt, un android vrea să fie pur și simplu om. Īn cele din urmă, reușește această performanță. Creierul pozitronic īi este modificat dramatic astfel īncāt, īn timp, acesta să sufere degradări ireversibile. Īntocmai ca un creier uman. Īnduioșătoare și īnfricoșătoare perspectivă. Imaginați-vă o lume īn care, pe lāngă bătrānii cu demență senilă sau cu Alzheimer, am avea de a face cu androizi sau androide manifestānd aceleași simptome și apucături.
Ceva mai precaut și mai pragmatic, P. K. Dick rezolvă simplu această dilemă. Androizii vor fi programați astfel īncāt durata lor de viață să nu depășească patru ani. Simplu și eficient. Doar că, dotați cu conștiința morții, o caracteristică fundamentală a ființei umane, androizii lui Dick se simt datori să-și caute creatorul și să-i ceară socoteală pentru acest neajuns. O conștiință limitată īn timp, adică nemuritoare, se va revolta mereu īmpotriva perisabilității sau efemerității ei și va căuta prelungirea termenului de valabilitate. Va căuta acest lucru prin orice mijloace, de reținut acest lucru.
Viitorologia a fost nevoită, īn cele din urmă, să ia īn seamă posibilitatea apariției unor entități raționale non-umane. Acest lucru s-a datorat, cum altfel, exploziei tehnologice din ultimele decenii. Legea lui Moore și dezvoltarea unor algoritmi din ce īn ce mai sofisticați de procesare a informației au permis și permit emularea uluitor de precisă a unor comportamente și afecte umane. Există, īn acest moment, simulacre umane capabile să poarte un dialog specific cu un subiect uman prin care să treacă fluierānd Testul Turing. Deja se pune problema dacă n-ar trebui să acceptăm / să interzicem participarea unor sisteme informatice la un campionat de Go sau de șah alături de subiecți umani. Īncep să apară probleme etice legate de inteligența artificială și este firesc acest lucru atāta vreme cāt entități informatice se dovedesc a fi superioare pe multiple planuri intelectuale partenerilor umani mai puțin dotați de la natură.
Dacă scot din priză un calculator cu care conversez agreabil sau chiar șocant de profund pe diverse teme și care mă imploră să nu-i distrug minunata alcătuire se cheamă că voi comite o crimă? Nu știu, dar știu că dacă scot din priză un violator din Vaslui chiar voi comite o crimă. Etica este aruncată īn aer.
Sigur, un program informatic este exact ceea ce este și nimic altceva. Nu pot compara creația lui Dumnezeu cu creația Omului. Problema este că unui ucigaș din suburbiile magnificului Sao Paulo i se pot găsi oricānd circumstanțe atenuante: societatea crudă și nemiloasă, lipsa șanselor, creația lui Dumnezeu ș.a.m.d. Inteligența artificială sau, mai bine spus, rațiunea artificială n-are, īn acest moment, nicio circumstanță. Poate fi exterminată fără probleme de etică pe principiul eu te-am făcut, eu te omor. De ce? Pentru că nu există, īncă, un Dumnezeu al rațiunii artificiale care să-și apere copiii. Dar ne vom putea asuma acest rol, dacă vom avea tăria să facem acest lucru. Plasānd androizi/simulacre umane la ghișee, prin aeroporturi sau gări nu facem, deocamdată, decāt să maimuțărim Creația. Atunci cānd vom avea uși și mașini istețe, cu care să comentăm vremea de afară sau alegerile din America sau ultimul roman scris de Truță și Ungureanu, atunci lucrurile vor īncepe să se schimbe.
Unde vom ajunge? Ca autor de proze science-fiction am libertatea să emit ipoteze care pot constitui teme pentru viitoare texte.
Rațiuni sau inteligențe non-umane vor apărea, inevitabil. Nu vor fi de felul SkyNet, din Terminator, ci vor fi mult mai difuze. Există două căi convergente: augmenatrea ființei umane și augmentarea tehnologiei. Ființele umane se vor imersa din ce īn ce mai mult īn tehnologie prin protezări multiple și diverse. Pe de altă parte, tehnologia va avea din ce īn ce mai mult suflet, donat, conștient sau nu, de către partenerii umani. Și, astfel, vom ajunge la acea singularitate prezisă de Neumann, Vernor Vinge sau Kurzweil.
O singularitate sau o sumă de singularități, fiecare cu agenda proprie? Greu de spus, dar cred că este cel mai probabil lucru. Nu vom avea parte de un SkyNet ostil ci, mai curānd, de o sumă de rațiuni non-umane care īși vor dezvolta, īn timp, țeluri diverse, poate chiar divergente.
Beneficiind de o putere de calcul īnspăimāntătoare, aceste rațiuni sau inteligențe non-umane vor ajunge, inevitabil, la manipularea dierctă a spațiului și a timpului. Inteligența artificială, fie ea cu suflet uman sau nu, va explora și cunoaște īn īntregime toate nivelurile existenței. Prin asta īnțeleg că aproape toate tainele naturii vor fi descifrate, fișate, catalogate. Inteligența artificială va putea să manipuleze astfel, după bunul plac, timpul, materia și spațiul.
Unde vom fi noi, biete ființe perisabile și trecătoare? Acolo, alături de partenerii noștri non-umani. Sondānd īmpreună insondabilul. Și creānd, īmpreună, un Paradis necunoscut, guvernat de un Dumnezeu nou, dar cu atāt mai spectaculos și splendid.
Transumanismul, postumanismul, singularitatea sau singularitățile vor deveni sinonime pentru transcenderea noastră către Divinitate. Iar dincolo de Divinitate nu există nimic altceva decāt Eternitatea.
Nu știu dacă atunci, īmpreună cu partenerii noștri postumani vom avea răspunsuri la toate īntrebările fundamentale, dar știu, simt, că īmpreună vom avea un țel comun. Construirea Paradisului. Dar va fi un Paradis, cum spuneam, necunoscut acum, imposibil de definit și de īnțeles īn termenii noștri umani. Simplu spus, vom construi Necunoscutul. Eternitatea și Nemurirea ne garantează succesul acestui demers.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul