Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Premii pentru Cristi Puiu, Cristian Mungiu, și pentru Inimi cicatrizate de Radu Jude

        Călin Stănculescu

Recent, la Festivalul de film de la Chicago, Sieranevada de Cristi Puiu obține Gold Hugo pentru cel mai bun film și Silver Hugo pentru cel mai bun regizor, iar Bacalaureat de Cristian Mungiu cāștigă premiul Silver Plaque, pentru scenariu și premiul de interpretare Silver Hugo pentru Adrian Titieni.O veste bună pentru cinefili este și faptul că la  Tārgul  de carte  Gaudeamus a fost lansată și o elegantă casetă care conține filmul lui Cristian Mungiu, alături de scenariul  completat cu scenele care au căzut la montaj. Filmul are subtitrări īn romānă, engleză și franceză.
Și mai recent, la Festivalul internațional al filmului Listapad de la Minsk Sieranevada a primit Premiul presei de specialitate ,,pentru crearea unei odisei īn contextul unei familii,,, iar Premiul  pentru imagine I.A.Maruhin a revenit operatorului Barbu Bălășoiu. La același festival, Bacalaureatul lui Cristian Mungiu  a cucerit Premiul special al juriului, Adrian Titieni și Lia Bugnar fiind și ei răsplătiți cu premiile pentru cea mia bună interpretare masculină, respectiv, cel mai bun rol secundar feminin.
Cele două filme īși vor continua excursiile la festivalurile internaționale, așa că de un bilanț īncă nu poate fi vorba, mai ales că Sieranevada este propunerea Romāniei pentru Oscarul pentru film străin, iar Bacalaureat va concura la īnceputul lunii decembrie la premiile Academiei Europene de Film.
Pānă atunci am asistat la Cinemateca Romānă la premiera filmului laureat la Locarno, Inimi cicatrizate, film semnat de Radu Jude, care s-a inspirat din romanul omonim (tipărit īn 1937) mai toate scrierile lui Max Blecher, pentru a configura cāt mai exact contextul istoric īn care se desfășoară drama tānărului de 20 de ani, Emanuel, suferind de tuberculoză osoasă, și condamnat la nemișcare īntr-un sanatoriu aflat la marginea mării.
Filmul este adeseori īntretăiat de intertitluri ce conțin fragmente din celălalt roman scris de Blecher Īntāmplări īn irealitatea imediată (apărut īn 1936), dar și din Jurnalul său de sanatoriu, Vizuina luminată,  apărut postum, īn 1971. Fragmentele de literatură, de memorialistică luminează trăirile personajului principal (excelent jucat de tānărul Lucian Teodor Rus), dar și calitatea relațiilor interumane generate de spațiul, aproape concentraționar, al sanatoriului condus de medicul Ceafalan (jucat de Șerban Pavlu). Fără a literaturiza substanța filmică, regizorul Radu Jude știe să ofere o cheie originală operei inspiratoare prin obiectivizarea față de drama biografică a autorului, comparat cu Bruno Schulz, cu Thomas Mann, cu  Kafka sau Musil. Ca și la precedentul său film, Jude practică o antologare a operei scriitorului ecranizat (īn Aferim fusese vorba doar de o antologare de fragmente și sugestii literare, dar și filmice din diferite surse) pentru a fixa mai coerent epoca (este vorba de ascensiunea mișcărilor de dr5eapta, ce atrag nu puține simpatii din rāndurile intelectualilor reprezentativi - sunt citați Cioran, Nae Ionescu etc.). Dincolo īnsă de polemicile de salon, dincolo de atmosfera tristă a gărilor pe unde este plimbat trupul eroului nostrum, dincolo de sexualitatea ardentă (ba chiar privită cu umor) din rezervele bolnavilor, care conlocuiesc pașnic cu moartea, rămāne forța unui manifest de curaj și demnitate īn fața ultimului prag, asumat cu serenitate.
Mai mult, regizorul renunță la unele tușe macabre din carte, cum ar fi rezultatul operației pentru pacienta Isabel, sau nebunia pasageră a personajului Solange ( jucat foarte dedicat de Ivana Mladenovici), conferind īn schimb o tușă de documentar, atmosferei din sanatoriul unde Emanuel se tratează de morbul lui Pott. Doza de umor,  amintită īn descrierea relațiilor amoroase, pe care eroul nostru le are fie cu Solange, fie cu Isabel este conținută īn extrema vivacitate a personajului ce citează amuzat publicitatea vremii din reclamele de la Radio, din coloana sonoră nelipsind și momentele cu Stroe și Vasilache, cred eu din filmele Bing Bang sau Ora veselă , dar și melodiile lui Fernic cantata de Cristian Vasile sau Jean Moscopol.
Sunt sigur că detașarea lui Jude va funcționa pozitiv īn fața noilor confruntări internaționale și cert este , că selectat la cel mai galonat festival al Americii Latine, cel de la Mar del Plata,  filmul Inimi cicatrizate se va īntoarce aureolat de noi distincții. Trebuie, totuși, reamintit că acest film a cucerit la prestigiosul Festival de la Locarno Premiul special al juriului și Don Quijote Prize oferit de Federația Internațională a Societăților de Film.
Suntem īn decembrie, luna adunărilor celor bune și mai puțin bune. Pentru cinematografie, este un an trist, negativ, cu multe cinematografe desființate, cu conflicte ireconciliabile īntre un ministru efemer și partenerii firești de dialog, cu o Lege insuficient gāndită, cu atacuri nejustificate la adresa a două instituții fundamentale din viața filmului romānesc, și anume, Centrul Național al Cinematografiei și Arhiva Națională de Filme. Succesele cineaștilor care ilustrează și azi cu virtuozitate Noul Film Romānesc, sunt dublate de foarte multe debuturi, de foarte multe  nume de autori, de care n-a auzit nimeni pānă acum. Din păcate, inerția Ministerului Culturii, care se bazează, mai mult, pe performanțele reprezentanțelor din străinătate ale ICR-ului, pe dăruirea producătorilor, care se scaldă īntr-un anonimat deloc profitabil. O recent știre din film anunță īnchiderea a cinci cinematografe din țară. Nu sunt bani pentru tehnologia de ultimă oră ( proiecție digital etc.), statul și-a luat, de mult timp, aripa ocrotitoare de pe un domeniu care aducea bani buni la buget, iar șefii pasageri de joasă speță și-au umflat buzunarele. Oare DNA-ul n-are niciun subiect de tratat  la Buftea, la Romāniafilm, la privatizările oneroase care au distrus rețeaua de cinematografe ale țării? Nici măcar un film nu s-a făcut deși  tema este ofertantă. Vă amintiți Cinema Paradiso?

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul