Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

”Codul genetic” al memoriei

        Iolanda Malamen

Daniela Grapă, n.1976, a absolvit īn 1999 Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi,  specializarea pictură şi sculptură, iar īn 2007 a obţinut un master īn Filozofia artei şi īn Management cultural, īn cadrul Universităţii Al.I. Cuza din Iaşi. Din 1999 devine membră al Uniunii Artiştilor Plastici din Romānia, Filiala Iaşi. Artista are la activ numeroase expoziţii personale şi de grup, īn diverse galerii şi muzee din ţară şi din străinătate: Iaşi, Constanţa, Bucureşti, Botoşani, Piatra Neamţ, Italia, New York, Franţa ş.a.m.d. Lucrări de-ale ei se află īn colecţii particulare din ţară şi din afara ţării.


La cei 40 de ani, Daniela Grapă a definit īn mare măsură caracterul, opţiunile şi valorile, creaţiei sale, pendulīnd lucid īntre o naraţiune figurativă, cu accidente sculpturale şi tonus cromatic mural, şi un nonfigurativ reflexiv, fără exuberanţe imperioase, plin de muzicalitate.
Recent, artista a expus lucrări de pictură la Galeria ”U” Art Gallery, Bd. Iancu de Hunedoara, nr. 18-Bucureşti, un spaţiu  cu meritată notorietate īn rīndul breslei UAP şi a publicului interesat şi solidarizat cu arta, īn pofida celor 7 etaje care despart strada de galerie.
 
Lucrările Danielei Grapă au arătat un artist stăpīn pe substanţa picturală, lucid, exersat īn austerizarea stilistică şi īn disciplinarea limbajului.  Lucrările ce au ca subiect chipul, un fel de vademecum deschis generos, expuse ca īntr-un carnaval al măştilor, sunt construite pe realul unei imobilităţi dramatice peste care s-a aşternut aerul recluziv al atemporalităţii. Fiecare chip īn parte, ”imobilizat” pe pīnză īn cromatici ”sfărīmate”, are muţenia şi cecitatea sculpturilor. Nimic opulent şi nimic incongruent nu le marchează interioritatea. Cele trei portrete (numite Studii) ale lui Van Gogh au un plus de picturalitate, fiind cumva replici la autoportretele pictorului, cărora artista le adaugă cu delicateţe propriul emoţional. Pe fundalul īntunecat, ambiguu, se decupează un chip frămīntat de lumini şi umbre. Tuşele se risipesc şi se adună īn volume energice, scoţīnd şi mai mult la suprafaţă complexitatea personajului. Contrastul cromatic dintre cald şi rece are dramatism şi, ceea ce este de subliniat, artista supune subiectul unei articulări concise.  
Impresia de autopsiere a chipurilor, o dă cromatica īndeosebi rece, cu palori străbătute uneori de nervuri cromatice calde, strălucitoare. Şi cīnd se autoportretizează, artista pare a-şi vedea chipul īntr-un misterios declin al viului (Autoportret 1 şi Autoportret 2), īn care emacierile şi substanţa cromatică trimit cu gīndul  la voita de ”urīţire” a sinelui, de abandon narativ, prin raportarea la real.
Īn altă lucrare (Autoportret 3) vedem un chip tīnăr, delicat, ”nedeghizat” īn  expresivităţi convulsive, şi realizat din perspectiva unui figurativ participativ asumat. Fundalul nu mai are intensitate cromatică, şi pare a se fi amestecat cu trăsăturile chipului; o boare de albastruri şi de ocruri abia atinge suprafaţa pīnzei. Celelalte chipuri, anonime, nu sunt, după cum aminteam mai sus, decīt măşti ale unei umanităţi aflate parcă īntr-o suferinţă a rostirii, a dialogului viu, īntr-o permanenţă a durerii. 
Nudurile sunt descrieri ale trupului uman, aflat īntr-o stare confesivă de grefare a memoriei. Indiferent de atitudinea care le precizează statutul etic, narativ, privirea artistei le blurează mai mult sau mai puţin chipul,  diluīndu-l cromatic īn īnvelişuri ce au pregnanţa apelor curgătoare. Lipseşte fastul epidermic al nudului classic, şi desfătătorul joc de unduiri şi volume ale desenului classic. Īn ele memoria a concentrat aşteptare, mīntuire şi uneori insuportabile răniri.  Īn Ecce homo (spre ex.)  avem o replică polemic- expresionistă a istoricei sintagme biblice. Un trup lungit pe pămīnt,  īnvăluit īn propriul destin īnsīngerat (un roşu viu, flamboiant, i-a invadat trupul). Īn Codul genetic, trupul efeminat sugerează o crucificare. Roşul nu are violenţă, este un roşu greu, ”jupuit”, pe alocuri atins de luminozităţi, ca cele ale blitzurilor de aparate fotografice. Anonimi, Reīntoarcere, Dinamica , sunt lucrări īn care Daniela Grapă impune, fără un zel scriptural căutat, o meditaţie asupra condiţiei umane, ”extenuarea”  epidermică a personajelor, şi fantomatica lor stază compunīnd acest imaginar. 
Circumstanţele īn care limbajul artistei acţionează sunt subliminale. Identificarea cromaticii şi a volumelor  se face graţie unui spaţiu al memoriei. O memorie care īncearcă să se salveze. O memorie care nu-şi epuizează fluiditatea, dimpotrivă, o recreează, uneori patetic, alteori oniric.
Cele cīteva peisaje non figurative,  nu conţin tensiuni excesive, ci un ansamblu de volume care au ritm cromatic  interacţionīnd spontan. Īnceput, Marină sunt lucrări īn care consistenţa muzicală şi tuşele ce par să-şi ia zborul, pentru a curge apoi īn magma cromatică, dau, pe līngă impresia de īntindere, şi pe cea a unui zbucium profund şi tainic, al spaţiilor. Cerul este fie de un albastru nelimitat, adīnc, nemişcat, fără nicio urmă de corporalitate, fie frămīntat de tuşe grele, īntunecate. 
Daniela Grapă a adus īn faţa publicului bucureştean lucrări
dintr-o perioadă echilibrată a creaţiei sale. Cerebrale, meditative, echilibrate, avīnd un dozaj al formelor şi culorilor lipsit de efervescenţe scripturale, aceste picturi, aduc īn discuţie un autor care trebuie aşteptat īn continuare  cu mult interes.



Restaurare şi anonimat


Rīndurile de faţă nu se vor altceva, decīt o pledoarie deschisă pentru īnsănătoşirea societăţii romāneşti care,  constant, lasă īn uitare şi degradare monumente şi opere de patrimoniu. Totuşi, cīnd unele dintre acestea sunt salvate, de o mīnă de truditori profesionişti, cu preţul unor neajunsuri şi piedici incredibile,  fie nu se fac decīt vagi şi truncheate referiri la activitatea lor, fie o tăcere iresponsabilă īnvăluie totul.



Īn Romānia de azi, profesia de restaurator, de conservator al unor monumente şi opere care readuc la viaţă din patrimoniul cultural autohton opere aflate īn agonie, se desfăşoară īntr-un anonimat endemic, inexplicabil, aflat la  graniţa dintre etic şi patetic. Aceşti admirabili profesionişti ai detaliului, ai valorilor eliberate cu acribie din uitare şi părăsire, readuc cu mult har şi profesionalism, demnitatea şi strălucirea unor opere trecute prin īncercările timpului şi nechibzuinţele omului, lucrīnd de cele mai multe ori īn condiţii dificile, şi luptīndu-se adesea cu obstacole de-a dreptul umilitoare.
Un asemenea pasionat şi dăruit restaurator este şi Mirela Constantin, absolventă a Institutului de Arte Plastice (1987)”Nicolae Grigorescu”, secţia pictură, clasa Marius Cilievici, membră a UAP. Īn ultimii ani, artista īşi sacrifică pe perioade lungi de timp propria artă ( de-a lungul anilor a participat la importante expoziţii personale şi de grup, cu lucrări de pictură şi de grafică,), pentru a contribui intens la salvarea de la dispariţie, a unor opere şi monumente care dau sens şi identitate culturii noastre. Īntre 1992 şi 2007 a lucrat ca restaurator la Muzeul Naţional de artă al Romāniei. Artista are de altfel, ca specializare, (1995-1996) şi frecventarea unor cursuri la Institutul Regal al Patrimoniului Artistic- Bruxelles.
Īntre iunie-septembrie 2011, Mirela Constantin s-a aflat īn fruntea unei echipe de artişti restauratori, formată din: Marian Dăbuleanu, Cristina Serendean, Rodica Blaj, Ionuţ Constantin, Emanoil Mazilu, Elena Rădoi, Gabriel Stan, Ionuţ Cătănoiu, Claudiu Beluş, Petre Muicu şi dulgherii: Paul, Ion şi Bogdan. Actul justiţiar salvator, a īnsemnat relocarea bisericii de lemn din Sălciva (Hramul bisericii Sf. Parascheva, 1807-1811, 20 de m. lungime şi 18 m. īnălţime), jud. Hunedoara, monument abandonat de peste zece ani de comunitate, şi ca atare ieşit din cult, īn Municipiul Călăraşi. De altfel artista a descris truda profesionistă punctual, cu detalii tehnice, ca īntr-un jurnal de lucru, īntr-un articol apărut īn revista  ”Restitutio” (nr. 10, noiembrie 2016), a Muzeului Naţional al Satului, ”Dimitrie Gusti”.  Acest extrem de dificil şi de riscant transfer, a adus cu sine īn afara sincopelor de finanţare, depozitarea unor elemente demontate, grija de-a nu adăuga noi traume picturii, mai ales, celei vădit degradate (meşterii iconari de la acea vreme, reperaţi cu certitudine, fiind zugravii Nicolae Bădău din Lupşa Mare (semnatarul altarului) şi Nicolae Pătruţ (semnatarul pisaniei). Se cerea respectarea tehnicii de inspiraţie bizantină, care se intersectează cu unele  linii, volume, cromatici, şi din arta naivă.  Această laborioasă īntreprindere a necesitat şi colaborarea cu Agenţia Naţională de Meteorologie, fiind calculate similitudinile temperaturii şi umidităţii celor două zone, cīnd, la īnceputul lui septembrie, īntre ele nu existau diferenţe.
Un act de cultură care iată, a redat, unui monument de patrimoniu strălucirea şi funcţionalitatea de altă dată. 
Activitatea de restaurator a Mirelei Constantin conţine  şi alte participări de excepţie: relocarea Bisericii Pietrari-Angheleşti, īn Muzeul Satului Bujoreni-Vālcea, mai multe proiecte de restaurare, biserica Mănăstirii Polovraci, Biserica Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, Poiana Mărului-Braşov, restaurarea iconostasului Mānăstirii Floreşti-Vaslui. 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul