Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Recunoașteți autorul!

        Alex. Ștefănescu

Vă rog să citiți următorul poem:


„Străin în propria gintă,
Congelez aseptic alveole
Cu sentimente salvate greoi
Din ploile cataclismice.
Mă gândesc tot mai des la ceva minuscul
Fără mânuțe și fără așteptări de la viață.
La un fel de scăpare, la o limită finită,
La un calcul ceva mai compact.
Sunt duhuri moarte prin câte o privire,
Bubele nu se mai lipesc de plasă și nu se mai aprind,
Un clocot schimbă legea, o face de trece prin sunetele acului,
Omul înțepat devine un nimeni ce se înnoiește, scoate cuvinte noi.
Câte un strigăt înjunghie strada
Și aerul din încăpere începe să palpite.
Pentru că nimic nu poate fi suficient de agresiv,
Amintirile mă îmbrâncesc.
Am rămas fără dinți,
Amintirile nu mai mușcă nimic din real.
Grația morții ține viața mea într-o cușcă
Și nu mai pot evada.”


Recunoașteți autorul? Nu se poate să nu-l recunoașteți. Versurile sale, pe care le citiți frecvent în reviste și cărți, sunt analizate minuțios de unii critici literari, traduse și premiate, recitate pe scenă și postate pe facebook. Autorul are un nume mai puțin obișnuit: moda poetică a vremii noastre. Ceea ce înseamnă că aproape toți poeții de azi scriu poeme de genul celui citat. Poeme compuse din enunțuri fără legătură între ele, juxtapuse, vag reflexive și inexpresiv-metaforice. Drept urmare, din aceste poeme se pot extrage versuri și în ele se pot introduce alte versuri fără ca schimbarea să fie sesizabilă. Mai rău decât atât: dacă am lua poeme din cartea unui autor și le-am insera în cartea altuia, dacă am amesteca poemele mai multor autori ca pe niște cărți de joc și le-am redistribui la întâmplare în volumele lor, nimeni n-ar observa nimic.
A venit momentul, iubiți cititori, să vă spun adevărul despre poemul reprodus la începutul acestui articol. Este confecționat de mine din versuri luate la întâmplare din mai multe volume, alese și ele la întâmplare din teancurile de cărți de versuri pe care le primesc zilnic.
Iată identitatea autorilor care au participat fără știrea lor la acest experiment, titlurile cărților lor, ca și citatele din care s-a realizat colajul:


Ștefan Al.-Sașa, Cântece de lăutar pribeag, București, Ed. Fundației Culturale Libra, 2016.
„Străin în propria gintă,
Congelez aseptic alveole
Cu sentimente salvate greoi
Din ploile cataclismice”
(Boșiman pe Downing Street Ten)


Paul-Gabriel Sandu, Fuga din sala oglinzilor, Timișoara, Ed. Brumar, 2016. 
„Mă gândesc tot mai des la ceva minuscul
Fără mânuțe și fără așteptări de la viață.
La un fel de scăpare, la o limită finită,
La un calcul ceva mai compact”
(Zgura de ceață)


Mălin Stan, Poemele cu lumânare continuă, Timișoara, Ed. Brumar, 2016.
„Sunt duhuri moarte prin câte o privire,
Bubele nu se mai lipesc de plasă și nu se mai aprind,
Un clocot schimbă legea, o face de trece prin sunetele acului
Omul înțepat devine un nimeni ce se înnoiește, scoate cuvinte noi”
(Morții se proiectează ignorând, nu se știe ce, într-o căciulă)


Toni Constantin Georgescu, Utopiile dimineții, București, eLiteratura, 2016.
„Câte un strigăt înjunghie strada
Și aerul din încăpere începe să palpite.
Pentru că nimic nu poate fi suficient de agresiv,
Amintirile mă îmbrâncesc.”
(Din toate direcțiile)


Robert Laszlo, Aripi de lut, Cluj-Napoca, Ed. Ecou Transilvan, 2016. 
„Am rămas fără dinți,
Amintirile nu mai mușcă nimic din real.
Grația morții ține viața mea într-o cușcă
Și nu mai pot evada”
(Cu o pasăre în mână)


Am scris cândva o carte despre 250 de cărți proaste (Cum te poți rata ca scriitor). Dar acestea cinci pe care le-am menționat nu sunt cărți proaste, sunt doar mediocre, lipsite de originalitate și confundabile între ele.
Adversarii mei literari îmi atribuie – ca să aibă ce combate! – o incapacitate de a înțelege literatura licențioasă. Doamne ferește! Îmi plac foarte mult textele pline de cuvinte interzise dacă sunt scrise cu talent. Îi citesc cu mare plăcere pe toți autorii care scriu deocheat, de la Ion Creangă și până la Lorena Lupu.
Cuvinte interzise în literatură, din punctul meu de vedere, nu există. Totul este ca prezența lor într-un text să aibă o justificare estetică. Dacă nu au o asemenea justificare, ele nu sunt decât rezultatul unor acte de defulare, psihanalizabile și reprezintă o contribuție blamabilă la mărirea valului de vulgaritate care inundă azi spațiul public din România.
Ca să fiu însă sincer, chiar și vulgaritatea mi se pare mai puțin păguboasă pentru literatură decât publicarea a sute de volume de poezie care seamănă între ele, deși au autori diferiți. Spiritul mimetic, uniformitatea, incapacitatea de a-l cuceri pe cititor sau măcar de a-i întreține curiozitatea sunt, toate, manifestări ale mediocrității. Iar în literatură un text mediocru este mai indecent decât unul licențios.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul