Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poezii

        Ioana Alexandrescu

Ioana Alexandrescu desfășoară o activitate de cercetare prodigioasă. În prezent e lector la o universitate din Barcelona, a absolvit studii postuniversitare în Filologie și Management, deține un Doctorat în Filologie cu o teză despre Alfred Jarry, devenit studiu autonom și acum în curs de apariție în Mexic, a publicat două monografii, dar și numeroase articole de specialitate pe teme literare și lingvistice. Relația ei cu poezia e una paradoxală. A început să scrie la cincisprezece ani în limba spaniolă. Apoi e ispitită de franceză și engleză. O parte dintre ele au fost publicate în toate cele trei limbi. În limba română scrie abia de doi ani. Dar acest lucru nu se vede. Poemele sale atestă rigoare, sunt atent elaborate, lasă să se vadă în spatele lor lecturi bine asimilate, nu sunt tentate de experimente verbale, scriitura e limpede și fără excese. Dacă ar fi să le caut un model, nu însă într-o accepțiune epigonică, ci din punct de vedere al modului cum sunt structurate, atunci mă grăbesc să-l găsesc în Ungaretti. La fel ca acesta, cultivă un discurs concentrat, coagulat în jurul unor idei care au transparență, dar și profunzime, au mister și emoție subtextuală. În orice caz, ne aflăm în fața unui debut matur și singular în poezia tânără ce se scrie la noi.
Ion Cocora


 


LA MAGAZINUL DE ANI


La magazinul de ani,
dialogul dintre cerere și ofertă s-a soldat cu scumpirea, prematură și-ndelung comentată
a acestor produse de bază, uz casnic și cosmetic.


Când am ajuns și eu pe acolo, de nevoie, după câțiva ani,
cu buzunarul doldora de argumente, comutare pe zen,
regim hiposodat și apă microbiologic pură, un domn cu unghii lungi, vânzătorul de ani, a tastat îndelung în baza de date


și mi-a spus că trebuia să fi venit, cel târziu, până miercuri.
„Doar luni mai intră marfă. Acum avem pe stoc
mii de ani, arătoși, tratați împotriva moliilor,
rezistenți la șocuri mecanice de intensitate medie. Vi-i dau pe toți gratis”, mi-a spus.
Și i-am luat.
Luceau în jurul meu ca mii de licurici sub lună când am ieșit pe stradă cu toți anii,
cu o zi înainte să expire.



PUI PUI


O priveam cum aruncă mei la
păsări cu mâna umbrelă,
pe drumul crăpat de tuberculi.


Ea nu știa că eu o văd
ca o ridiche uriașă în dimineața cu năluci,
cu mii de pepeni pe spatele tăcut,
abia ieșită din noapte, sugându-și degetul.


Un pui, scrijelit ca numele în
palmă, se-ntoarce la mama lui.


Lipsește aerul
de răsuflare cum taie
hârtia
gâtul răsturnat.



PEȘTELE NEGRU


Lespezi adânci pe pajiștea mării,
o piele de zeu pe cale să piară, o vizuină
a corbului întru azur.


Încă flămând, cerul se înmoaie.
Dă click și închide fereastra, băiete, aveai cunoștințe
de mare, se vede, știai de lăhuza ce ține scorul speranței,
de venerabila burtă a mării, de carnea la schimb,
de tundra din capăt, crista turbă
și amperajul adâncului.


Peștele negru dispare.
Trei răni sunt pe apă:
duhul, cerul și cuvântul



CULT


Pe bolta căruntă a domului high definition, chipuri de stele, ca lipitorile, stau,
iar luna din colțul drept al fiecăreia face cu mâna.


De mult aștepta sosirea îngerilor, cu încuviințarea lor,
electrizați de simpla apariție a omului la ora de vârf.


Când trece peste prag,
el nu se uită înapoi, nici înainte,
ci strânge într-un glob rotitor toți atomii, ducând biota la nivelul exploziei solare.


Degete moi stau pe harpa cea veche. Viziunea e pe tuner,
îngerii au must pe veșminte și mov
când omul desfășoară spațiul miresmelor
mai departe, într-o parte și în alta,
în sus și în jos,
cu mâna ce alunecă pe urma unei pene.


Secundele sunt în sfârșit sătule, se întind pe jos să doarmă, sunt bine,


conforme cu cele mai înalte standarde ale fericirii.


Doar ceea ce ar fi putut
fi va mai fi
când totul va fi fost.



ANACRONISM


O carte, un semn și un voievod,
o pată și-un nume, o foaie mai groasă ca cele de-apoi,
un ulm levitat: cuvintele puse pe-o masă de joc.


În chipul verbal, clar nătâng, al trăirii, se-arată


Cuvântul.


Gurița sa plissée,
de damă bătrână și bine, zice:
schimbă-mi bănuții de aur pe
jetoane și cristale swarowski.



AMOR


Energetic vorbind, tu și cu mine
facem un uger uriaș, panoptic
zbârcit
și veșnic setat pe zero.


Fiecare în parte ne ducem, precum o vacă
ugerul alteia.


În rest, ne iubim.



FÂN


Verdele spune că sunt
mai multe feluri de lumi,
dar cea mai bună dintre ele,
lumea timidă, duioasă,
logia nunții pe cer,


e-n inima castă a ierbii
tipografic ascunsă în fân.



ZBOR I


Nebunul pe umerii serii
citind pe cerul ud de pene
visul rândunicii.



POEZIA


Poezia nu aduce odihnă,
ci tatuaje cu flori peste cenușă.


Cuvintele sunt date să piardă.
Cândva le vom pierde și noi.


Atunci ne vom legăna
în brațele numelor proprii și
impropriu spus comune,
pe cântecul nemuritor
al numitorului nostru comun.


Între timp, poezia este
cântecul mut al remanenței.



COLIND


Pe câmpie, colindăm,
separate, visătoare,
trec coloșii peste văi,
se ascund dorințe-n
mare, cresc în noi
crisalide,
ne veghează flori
uscate, sub o lună
subterană,
visătoare,
colindăm.



HORĂ


Hai, tineți-vă de mână
cei ce vreau eu să rămână
și jucați cum vă zic eu.


Agățați-vă la timp
corpul unul de altul.
Rotiți-vă în sensul acelor de ceasornic,
mai repede, tot mai repede,
pe ritmul fracțiunilor de secundă,
până când veți ajunge
acele forme goale,
decupate cu grijă
din matrița ființei.



ZBOR II


Efectele uitării s-au arătat devreme.
Tăciunea, văduvită de urna de pe creștet,
a apucat să zboare.


Amintirile s-au dezlipit de trup,
lăsându-l gol,
cu iz de levadopa.



ALB


Alb, roi colindător,
peste zări,
sunt ferestre,
slove mari,
stuf de mov,
zumzăie luna
în pridvor.


Degeaba omul își așteaptă
în vacarmul limbic izbăvirea.


Holograma ființei fuge de noi,
boemă și senilă,
fluierând,
cu mâinile în buzunare.



REGRET


Etanșă cartea și o stare
debilă de mizerie,
un imn al stângăciei sub ploaie
crescută ca balenele sub sâni.


Ușa se deschide
în urma unei căderi masive de regret:
ființa caută mormoloci alburii
prin gunoaie.



EGO


În tine, nimic,
doar asfaltul, șerpuitor,
pe care vin și pleacă trăirile, viziunile,
poveștile, trecutul și descendența.


Neancorat,
eul din asfalt curge și el.



ȚĂRM


Linii rotunde și puncte cu raze,
pe țărm, printre gene, se-nchid ochii tăi.


Se duc să ia lumină cu mâinile ude
de apă sfințită.



CĂSUȚA MEA


Gânduri, ca funze de tabac
la soare, uscate pe gardul amar al unei case
unde nu stă nimeni



ICHTHYS


Cuvântul fricos,
lipit de cerul gurii,
e ud la pantaloni.


Asta mă face să sper la
o apropiată chemare a cerului cald


în lumea de frig a tăcerii turnând veșnicia
pe peștii de foc ai laringelui.



ZBOR III


Searbăd,
un soi fără nume, udând limba soacrei
cu ploaia acidă a minții.


Pe cer,
pe cel supranumit cer,
urmele tale sunt albe.



LACRIMA LUI PAN


Cristal deplin,
o apă lesne curgătoare
te-apropie de gura mea.


Nici lemnul
nu va duce flacăra
mai jos de rădăcină.



PEISAGISTICĂ ȘI URBANISM


Nea Manel, la cișmea,
udându-și șoseta cea albă
eruptă din puțul sandalei.


În țara lui Second,
visele vin pe ape reziduale,
lătratul e la păsări și mieunatul, la câini,
rânjetul gol e pe râtul viclean al speranței.


Mișcat de ape negre, heirupul doinei adună cărturarii căzuți pe leșurile din abis.


Unde să-i duci pe noii căzuți din luntrea lui Caron,
unde să-i mai pui?
Neghina de grâu o desparte doar sita uitării.


Călugări albaștri vin seara la asfințit la ronda
cea verde, ca un ochi, pe alocuri golașă, a verii.
Scuipă semințe din care ies bonsai.


Ultimii mari decăzuți ai văzduhului au luciu pe buze,
umblă pe mâini și pe picioare.


La un semn circular al ochiului, undele alfa adorm,
iar somnul, în foșnet de foioase, apune.


MUST


Zilele sunt lungi.
Strugurii sunt dulci.


În zori, lumina îi aruncă, pe rând,
pe prundul bătut și nărod al uitării.
La amiaz,


boabe golașe dau să se scalde
în balta sonoră, intens găunoasă a minții.
Seara, sâmburii vor fi întregi,
iar noi vom exploda, matoli,
pe coama vineție a ierbii.



ANDROID


Peștii din lac s-ar dori și ei
în bâlciul temperat-continental al gândurilor.


Când zonele mai reci din aer se ating,
pornesc la drum copacii de-o parte și de alta a drumului.


Puiul așteaptă toata ziua omul ce-l va duce departe, puiul e somnul în pântecul mamei pământ,
o binecuvântare ce se mestecă până la ruperea oaselor.


Un semn bun se întrece cu semnul dinspre violență,
mutând deșteptarea ființei pe o altă frecvență a lumilor qualia.


Puiul a păscut din gânduri, acum prinde adevăruri cu plasa de fluturi.


Când suflarea curată ajunge la cer, măturând de departe orice urmă a sinelui, pomul livid arată omul,


cu mușchii pe brațe tremurând, ca rufele pe sfoară.



SOMN


La vestea de seară, sirena
își cheamă soborul de gene s-asculte cum somnul coboară pe sfoară, lasciv adunat pe sub pleoape.


Pe sâni tămâioși, goi în pârg, sfinți orientali își fac drum, iar coapsele ei se încing precum se-aprind în cer chimiile fosforescente.



IARNA


Zburați, văluri, peste case,
albe flori de tinichea, duceți
cu-amintirea zilei și lumina
dinspre stea, ascultați
crăpatul urmei, umpleți-o
cu flori de nea.


Un văl,
amețit de cununa altei lumi,
s-a rătăcit în pătrimea vestică
a unei case.


Chemată să spună un cântec
pe vorbe, Ursa Mică se-așază
pe genunchii florali,
dominant nymphae, ai serii.



ALBA


Având șapte inimi și un dor,
Alba se gândi să piară.


Și-a adus bănuți să se îngroape, borcan să se umple cu nasturi, ceasul bunicului pe pat de trifoi și o pendulă, solară, să-i cânte tic tic,
precum privighetoarea puiului de cerb.


A fost cum și-a dorit.
Din toate s-a ales câte ceva (un om a luat bănuții, borcanul i l-a spart,


iar nasturii i-a pus în buzunare), dar ea, mai albă ca nicicând, se răzgândi, visând la marginea de drum, văzută în amurg.


Se-ntoarse-n sat, urmându-și drumul printre perechi.


Toți știu că e Alba, cu ceasul bunicului și pendula solară când se aud în case șapte inimi bătând.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul