Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Investiţie de răbdare şi încredere

        Ionuț Caragea

În ultimele zile ale anului 2016, Gabriel Petru Băeţan a publicat la Editura Mirador volumul de cugetări şi aforisme Cotloanele ironiei. Despre acest tânăr autor, născut pe 22 octombrie 1986 la Arad, am mai scris cu ocazia debutului său editorial, prefaţându-i volumul de poeme Iluzii în ambalaje de carne (Editura Fides, 2011). Spuneam în acel moment (şi intuind cumva parcursul său literar) că „surpriza poate apărea atunci când descoperi un tânăr cu potenţial vizibil care nu se sfieşte să scrie curat, explorându-şi sentimentele cele mai profunde, de dragoste şi tristeţe. Care pe alocuri are curajul nebun să stilizeze metafore cu valoare de aforisme, un act ce necesită, de cele mai multe ori, o mare experienţă de viaţă şi o conştiinţă puternică”. Totuşi, lungimea scurtă a poemelor şi tehnica versificaţiei denotau şi o anumită nesiguranţă în scris, dar nădăjduiam că autorul va evolua cât mai repede înspre definitivarea unui stil propriu care să-l propulseze în arena poeţilor autentici. Acelaşi lucru l-a subliniat şi criticul Gheorghe Mocuţa la puţin timp după apariţia cărţii, în revista Poesis Internaţional („o voce distinctă, încă ezitantă, dar rezistentă, gata să intre în competiţie”), concluzionând că autorul are „o bună imagine de debutant”. În 2013, Gabriel Petru Băeţan a mai făcut un pas pe drumul devenirii sale poetice, publicând la Editura Eminescu volumul Rugăciunea nefericiţilor. Cu această ocazie, el a intrat şi în vizorul altor critici. De exemplu, Marius Chelaru opina în revista Convorbiri literare că „Gabriel Petru Băeţan are mijloacele necesare să înţeleagă calea versului”, iar Marian Odangiu afirma într-o cronică din revista Orizont că tânărul poet scrie „sentenţe uneori de o cuceritoare naivitate, alteori, măcar interesante”. Cel mai pesimist părea Alexandru Petria, acesta fiind convins că, pentru a deveni un poet care contează, Gabriel Petru Băeţan „are un drum lung de străbătut”.
Revenind la volumul Cotloanele ironiei, acesta poartă pe coperta a patra recomandarea lui Felix Nicolau, un critic literar de întâmpinare care are pricepere, dar şi umor: „neprecupeţindu-şi tinereţile, Gabriel Petru Băeţan comite aforisme şi cugetări cu nonşalanţa unui nonagenar. Acest Teofrast arădean cujetă despre toate subiectele posibile, de la frumuseţe până la politică. Ba chiar şi despre bani, unde, spre surprinderea mea, mai adaugă şi o coadă la ochiul dracului. Cred că şi tinerii au dreptul la înţelepţii lor, mai ales că pe cei bătrâni nu îi prea mai digeră. Poate că sfătoşenia vine mai bine pe la 30, decât la 90. Mai toată lumea comite poezie în ograda românească şi numai puţini se încumetă la cugetări. Aşadar, mintosul arădean e dintre cei rari şi se cuvine preţuit, ocrotit. Aforismele lui au vervă şi aplomb”.
Chiar dacă acest scurt fragment este paradoxal pe alocuri, criticul are dreptate atunci când ne îndeamnă să preţuim şi să ocrotim astfel de autori. Pe lângă aceste sfaturi şi considerente, cred că s-ar cuveni să remarcăm şi faptul că scrisul lui Băeţan pare uşor influenţat de modele precum Nicolae Iorga şi Emil Cioran (căci şi tânărului arădean îi plac cugetările despre prostie, chiar dacă uneori nu face decât să reformuleze vorbele marilor scriitori, iar în acest caz ar trebui să ia aminte la cuvintele înţelepte ale lui Ernest Hemingway: „Pentru un scriitor adevărat, fiecare carte este un nou început, o nouă încercare de a atinge ceva care rămâne mereu de neatins. Misiunea lui este de a merge pe căi ce n-au mai fost umblate sau de a izbuti acolo unde alţii au dat greş. Dar să scrii literatură nu înseamnă să spui cu alte cuvinte ceea ce deja s-a spus…”) sau de alţi scriitori consacraţi ai genului aforistic precum Valeriu Butulescu (acesta a scris numeroase aforisme în care persiflează clasa politică), Vasile Ghica (remarcabil îndeosebi prin limbajul foarte concentrat din care nu lipseşte lirismul şi ironia bine potenţată şi atent direcţionată) şi Octavian Paler (foarte multe cugetări despre moralitate).
Chiar dacă Gabriel Petru Băeţan este încă un scriitor inegal, care plăteşte un mic tribut modelelor sale literare, cred că merită să investim în continuare răbdare şi încredere în ceea ce priveşte maturizarea sa deplină, căci matricea e bună (creaţia sa, pe lângă doza necesară de orgoliu, are şi o doză de ingenuitate pe care cu greu o mai găseşti la alţi scriitori din aceeaşi generaţie), inspiraţia provine şi din spaţiul său lăuntric, iar perfecţionismul, imaginaţia şi disponibilitatea sa ludică sunt nişte calităţi pe care puţini le au. Oricum, rezultatele au început deja să apară, aforismele sale fiind incluse în Antologia aforismului românesc contemporan (Editura Digital Unicorn, 2016) sau în Cartea înţelepciunii universale (Editura eLiteratura, 2014). Iată, spre exemplificare, câteva dintre cugetările sale cele mai inspirate:
* La polul opus al succesului nu se află eşecul, ci lipsa de ambiţie.
* Copilăria rămâne cel mai frumos anotimp al vieţilor noastre întomnate de gânduri.
* Moartea este ca o târfă ce violează suflete pe centura dintre cele două lumi.
* Frumuseţea fizică deschide uşi. Frumuseţea interioară deschide tot cerul.
* Iubirea este un cutremur cu epicentrul în inimă.
* Sufletul – o floare de colţ în pustiul cărnii.
* Viaţa nu rămâne niciodată restantă la capitolul suferinţă.
* Lucrurile cu adevărat importante în viaţă nu se cumpără şi nu se măsoară. Se râd, se plâng, se tremură.
* Întinde mâna la nevoile altora şi ţi se vor întinde aripi la nevoile tale.
* Ceea ce îşi face omul cu propria sa mână depăşeşte chiar şi ingeniozitatea diavolului.
* Banii reprezintă pentru suflet ceea ce reprezintă o pereche de papuci pentru un invalid.
* Poziţia socială. Pentru unii cravată. Pentru alţii ştreang.
* Oamenii inteligenţi glumesc cu rafinament. Proştii glumesc ca şi când ar da cu sapa după tine.
* Devenim ceea ce îndrăznim.
* Despărţirile sunt cruci înfipte în suflet, să ştie moartea unde nu mai are farmec.
* Iubirea este cimitirul egoismului.
* Singurul „talent” al unora este să se dezbrace. Când de haine, când de caracter.
* Femeia – o farmacie de vise.
* Iubirea este o corespondență wireless între două inimi.
* Întârziem mereu. Când noi, când fericirea.
* În orice lacrimă există rădăcini de curcubeu.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul