Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

MODIANO, ÎNTRE VIS ADEVĂRAT ȘI FALSĂ REALITATE

        Geo Vasile

Călătorie de nuntă de Patrick Modiano, Premiul Nobel pentru Literatură, roman tradus fără cusur de Elena Brândușa-Steiciuc pentru Editura Polirom, 2015, este o introspecție în chip de policier, în palimpsestul căruia descoperim valențe autobiografice, psihologice, dar mai ales cele ale ficțiunii. Cortina se ridică pe incipitul unei informații tragice: descoperirea sinuciderii unei franțuzoaice în camera sa de hotel din Milano. Naratorul, chiar înainte de a ști ce anume îl leagă de această femeie, începe să țeasă fire epice între el și necunoscută. În trenul ce-l aduce la Paris, descoperă citind un ziar, că a cunoscut-o cândva pe sinucigașă. Dar abia peste 18 ani acea moarte va începe să-l obsedeze. Decide să abandoneze totul: soție, job, domiciliu etc., asfel încât să poată da curs anchetei proprii asupra nefericitei Ingrid. Restul romanului deapănă tatonările lui Jean spre a reconstitui imaginea femeii moarte. Scopul pe care și-l propune este acela de a-i depista urmele, indiferent de loc și timp. Modiano nu ezită să redacteze un catalog al scenelor tipice pentru un roman polițist, ca de pildă: sinuciderea ce seamănă cu o crimă, naratorul ce pare să joace un dublu rol – de martor și detectiv –, personajele bizare ce se ivesc pe nepusă masă, întrebări pentru care nu există răspuns. Și totuși sinuciderea este mai verosimilă decât crima, chiar dacă nu ni se oferă nicio pistă în acest sens.
Cititorul lui Modiano, ca de obicei, nu are parte nicicând de vreun adevăr la capătul și pe măsura așteptărilor-suspense. Alte elemente epice îl conexează la autobiografic și autoreferențial, căci o seamă de detalii evocă viața autorului. Povestirea se face la persoana întâi. Naratorul este născut, ca și Modiano, în jurul anului ’45. Este un mal-aimé și suferă din pricina egoismului anturajului, sentimente ce amintesc de tinerețea romancierului francez. Personajul este fascinat și el de scris. Dar toate aceste fapte autobiografice sunt brusc eclipsate de alte fapte imaginare ce măresc ecartul între autor și naratorul Jean.
Una dintre caracteristicile romanelor lui Modiano este „vidul” inițial al personajului principal. Totul are loc prin grila naratorului Jean. Dar Jean nu-și destăinuie nicicând sentimentele proprii și cititorul nu are nicio indicație precisă, fie asupra înfățișării fizice, fie asupra caracterului, înclinațiilor sau gusturilor sale. În ciuda acestei economii descriptive și narative, se va dovedi că Modiano este atras de anumite detalii: numele străzilor, numerele de telefon, extrase din ziare sau documente oficiale, tot atâtea inserturi introduse sistematic de-a lungul scriiturii. Romancierul francez este bântuit de două obsesii: timpul și memoria, motive ce revin ca într-o partitură de Ravel, să zicem. Scurgerea timpului ce nu lasă în urmă nimic material, tangibil, substanțial este o sursă de anxietate pentru narator, dat fiind că locurile rămân, în ciuda glisării timpului. Memoria se deteriorează puțin câte puțin odată cu timpul și amintirile ce constituie puncte de reper în viața naratorului sau în viețile protagoniștilor riscă să se șteargă.
Modiano amestecă realitatea și visul, creând o atmosferă ambiguă de „vis devărat” sau de „falsă realitate”. Întoarcerea constantă la visuri înlocuiește ficțiunea și îndepărtează cititorul de realitate. Aproape sigur că există o tensiune între diverși poli: între vis și realitate, imaginar și trăit. 
O altă contradicție ar fi conflictul între a fi și a părea (l’ętre et le paraître). Dedublarea acțiunii trimite la una dintre temele esențiale ale romanului, și anume cea a dublului și a oglinzii. Personajele își regăsesc ușor trecutul, repetând aceleași gesturi.
Fapt e că scriitorul se dedublează prin intermediul protagoniștilor: naratorul, Rigaud, Ingrid, aceasta din urmă va fi însă sufletul geamăn. Aproprierea biografiei lui Ingrid de către narator, ce o confundă la un moment dat cu propria amintire, este un fapt și mai relevant în privința fuziunii celor două personaje. Destinul lui Ingrid va fi probabil echivalent cu al său, așa cum sugerează sfârșitul romanului. Este adevărat că Jean nu va merge până într-acolo încât să imite sinuciderea lui Ingrid, dar, după cum sugerează ultima frază a textului, nu este exclus ca ea să fie considerată drept o ieșire spre viitor.
Romanul se termină exact așa cum a început: printr-o confruntare între cele două personaje, ceea ce confirmă că înaintarea prozei modianești nu este una liniară, ci circulară. La sfârșitul romanului pare evident că ancheta asupra vieții lui Ingrid nu este decât un pretext pentru narator. Această excursie (sau călătorie) de-a lungul vieții și psihicului sinucigașei nu va fi altceva decât o căutare a propriei identități.
Cum am mai spus, sub forma unui policier, scriitorul ne angajează în străbaterea labirinturilor memoriei sale, evocându-și copilăria și angoasele aferente. Dar pea multe contradicții ne împiedică totodată să considerăm acest roman o operă autobiografică. Melanj de roman polițist, autoficțiune sau confesiune, Călătorie de nuntă ar semăna mai degrabă cu o autoscopie întreprinsă de Modiano, spre a se elibera de demonii propriului imaginar.



 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul