Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

În anticamera celebrităţii

        Dumitru Ungureanu

Nelu Stratone este un personaj aparte într-o lume, a rockului românesc, nelipsită de personaje aparte. Ajuns la vârsta amintirilor depănate scriptic, nu doar verbalizate pe la întrunirile „comitetului central de la Clubul A”, fără să-şi abandoneze proiectele neterminate, el publică volumul intitulat Stratonelu (un rocker atipic) – în dialog cu Florin-Silviu Ursulescu (2016, Casa de Pariuri Literare). Dialog e mult spus, întrebările scurte şi la obiect beneficiază de ample răspunsuri, unele ca nişte povestiri de sine stătătoare, altele pledoarii în favoarea rockului de calitate, a celui autohton în particular. Ulterior acestei apariţii, Nelu Stratone a scos şi tomul îndelung pregătit şi mult aşteptat: Rock sub secere şi ciocan, competentă şi comprehensibilă istorie a rockului de la noi, văzut prin ochii unui om implicat în fenomen.
În tinereţe, ca majoritatea iubitorilor acestei muzici, Stratonelu (porecla a devenit, conform tradiţiei, renume) n-a scăpat de ispita urcatului pe scenă. La finele anilor ’60, când se părea că România merge înspre Europa, nenumărate formaţii rock se înfiinţau şi se desfiinţau, ca-n orice ţară normală, cu tineri conectaţi la spiritul vremii. Stratone a performat în câteva asemenea combo, vocalist ambiţios, cu ochii după fete, şi basist de nevoie, fiindcă nimeni nu-şi asuma instrumentul acesta pretenţios. După diverse aventuri şi concerte cu trupele Solaris, Ekko sau Centro, Stratone s-a dedicat activităţii profesionale de specialitate, fiind absolvent al Facultăţii de Calcul Economic şi Cibernetică din cadrul A.S.E., analist-programator de software, profesor şi autor de programe care, dacă le-ar fi dezvoltat în SUA, îl făceau milionar. În dolari. Lucrând în România, unde – se ştie – mişună „specialiştii” în orice şi-n nimic, după o viaţă de muncă serioasă şi eficientă, s-a ales cu o diplomă de merit şi-o pensie de ţârcovnic. Să tot trăieşti bătrâneţi fabuloase, nu?
Rockul a însemnat evadarea parţială din chingile sistemului birocratic socialist multilateral dezvoltat, ca şi din ghearele uluitoarei libertăţi post-comuniste. O evadare pe cont propriu însă, cu toate că în grupuri de prizonieri mai mult sau mai puţin conştienţi ai realităţii trăite. Nelu Stratone a sesizat la un moment dat, în „epoca de aur” a educaţiei socialiste, că rockul românesc nu este visatul teritoriu cultural liber. Ca să aibă o carieră în rock, la fel ca în orice domeniu cu potenţial ideologic (literatură, film, arte scenice, muzică etc.), compromisul intra în preţ. Şi-atunci, Stratone a preferat să fie mai degrabă funcţionar decât artist. Când, după 1990, putea să se întoarcă şi altfel decât ca prezentator la radio, cronicar şi istoric, era prea târziu să-şi mai construiască un statut de muzician cu notorietate. Împărţindu-şi timpul între meseria pentru care obţinuse atestat de la IBM şi emisiunile radio în care lansa trupe ce urmau să devină fenomene cunoscute doar la noi, Nelu Stratone a locui, de fapt, în anticamera celebrităţii. Prieten cu toţi rockerii români, a căror viaţă înfierbântată l-a fascinat, el şi-a câştigat traiul de pe urma calculatoarelor, obiecte reci, însufleţite şi de ecuaţiile scornite de Stratonelu. E un paradox tipic lumii noastre atipice.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul