Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Nu doar scoicile fac perle

        Andrea Hedeș

„Cilindru opac īn care sunt dispuse mai multe oglinzi, astfel īncāt mici obiecte colorate, īn interior, formează o infinitate de desene simetrice.” Este una dintre definițiile pentru caleidoscop și care, bun īnțeles, nu surprinde nimic din fascinația cu care, copii fiind, ne apropiam ochiul larg deschis de „cilindrul opac” așa cum l-am fi apropiat de gaura cheii unei īncăperi misterioase, īn care, altfel, nu am fi avut acces, pentru bucuria privirii de a se īmbăta cu dansul cuminte al formelor și culorilor, de a se mira, īncă o dată și īncă o dată, de felul īn care micile elemente, animate de un resort invizibil, se aranjau īn constelații luminoase, fără nume, aflate aproape-departe, o bucurie care avea ceva de căpitan de vas care zărește prin ochean insula comorii visate și, īn același timp, o bucurie ușor umbrită de un vag sentiment de vinovăție, de voyerism, senzația de a fi ridicat pentru o clipă colțul vălului ce acoperă chiar inima tainei, locul unde se īnvārt rotițele universului, cu aceeași cumințenie īn ceruri, pe pămānt ori īn interiorul unei celule microscopice... Aceste sentimente renasc uneori odată cu lectura unor cărți, iar īn cazul acesta este vorba despre o carte de interviuri.
Este fascinant de urmărit cum se ivește un portret din polifonia vocilor, emoției īntrebărilor și răspunsurilor. Acest portret este realizat īntr-un interval de timp deloc neglijabil (1994-2016) prin convorbiri cu Gabriela Adameșteanu, Marta Petreu, Victoria Milescu, Daniel Cristea-Enache, Radu Doru Cosmin, Lucia Ivănescu, Eva Iova, Laura Albulescu, Simona Chițan, Doinel Tronaru, Simona Sora, Clara Mărgineanu, Lucia Negoiță, Irina Nechit, Eugen Dedov, Xavier Montoliu Pauli, Iulian Boldea, Paul Gorban, Iulian Talianu, Roberto Mussapi īn cartea Am reușit să rămīn eu īnsămi, interviuri, Ileana Mălăncioiu, Editura Polirom, 2016. O carte de interviuri este o probă de foc, deoarece silueta ce se naște din aceste colaje, doar trecānd proba timpului, a autenticității, deci a adevărului, se poate īnchega cu īnfățișare umană, și nu cu aceea a unui Frankenstein. Din acest punct de vedere, īntotdeauna, aceste mărturii care nu zboară, ci rămān și, mai mult, sunt adunate īntr-un volum devin probe īn fața contemporaneității și, mai cu seamă, a posterității asupra esenței umane. Peste timp, ele reflectă portretul „dezvrăjit” al subiectului său, fiind, cu adevărat, o oglindă purtată de-a lungul unui drum. Drumul devenirii īntru ființă sau dimpotrivă. Titlul acestui volum este emblematic īn acest sens: Am reușit să rămīn eu īnsămi. Acest am reușit este cel care dă profunzime și impresionează. El este mărturia parcurgerii unei via dolorosa, cu opririle, lacrimile și opintirile sale, dar și cu īncrederea unui capăt de drum care se află dincolo de experiențele, uneori experiențele-limită ale acestei existențe. Este impresionant și faptul că vorbim aici de portretul unei poete, portret ce se forjează din dialogurile cu alți poeți, scriitori, confrați, īntr-o delicată antifonie. Este ca o plimbare prin grădina deliciilor intelectuale citirea acestei cărți. Un grațios menuet al ideilor, īn care se glisează cu eleganță desăvārșită pe īntregul cāmp al emoțiilor, de la clar la obscur, de la sobru la fastuos.
Interesant de urmărit este și măiestria intervievatorilor aflați īn fața unei personalități puternice, puternic conturate și puntea sufletească īnfiripată pe parcursul acestor convorbiri, pendularea ideilor de pe un mal pe celălalt, un traseu ce permite recuperarea unei povești de viață, a istoriei personale și a sacrului ca prezență misterioasă, dătătoare de speranță. Din această conlucrare fecundă aflăm geneza unei personalități și a cărților sale, Big-Bang-ul care a dus la descătușarea emoțiilor și, mai apoi, la găsirea echilibrului ce promite și permite Poezia: Sora Mea de Dincolo, Urcarea Muntelui etc. Astfel, vedem cum parcursul biografic se īmpletește cu cel literar, luānd cursul unui destin memorabil. Momente de cumpănă, precum moartea cuiva drag, momentele de răscruce, precum acelea care provoacă marile frămāntări sufletești, marile crize existențiale, devin, datorită particularității metabolismului sufletesc al Ilenei Mălăncioiu, Poezie. Acea particularitate anume care face posibilă depistarea durerii, a unui corp străin, intrus sau parazit care a reușit să pătrundă cumva īn interior, să treacă de bariera dură, dar protectoare și să se instaleze īn faldurile moi ale sufletului și pentru a o izola īnconjurānd-o cu straturi mătăsoase de sidef, preschimbānd-o īntr-o formațiune rotundă, netedă, de o strălucire discretă, dar prețioasă, sub zodia tragediei. Poezia Ilenei Mălăncioiu este rug și inițiere. Drumul pānă la obārșia acestor perle-poeme, deși revărsate īn paginile cărților, nu este unul facil, de aceea intervievatorii se aseamănă unor pźcheurs de perles față īn față cu abisul. Intransigența poetei, acea intransigență care i-a permis să rămānă ea īnsăși, este perfect vizibilă și īn dialogurile cuprinse īn carte, atitudinea sa are īntotdeauna rolul hārtiei de turnesol, iar răspunsurile surprind fidel subtile și rapide reacții.
Acest parcurs extraordinar al vieții ca via dolorosa și asumarea poeziei ca sacerdoțiu se revelează īn convorbirea Ilenei Mălăncioiu cu Roberto Mussapi. La īntrebarea: „Dumneavoastră credeți că este ceva religios īn poezie?”, răspunsul este: „Da. Starea de Grație pe care o presupun atīt Credința, cīt și Poezia”. Astfel, „Poezia este creație īntr-o măsură mai mare decīt orice alt gen literar și nu constă doar īntr-un text, ci și īntr-un mod de existență. Ca și disperarea și sfințenia, ea este general umană doar ca posibilitate, dar e necesară pentru că īn această posibilitate rezidă speranța că Frumusețea ultragiată ar putea salva lumea (...)”.
Nu putem īncheia altfel decāt cu vorbele poetei: „(...) vă cer īngăduința ca īn īncheiere să nu fac nici teorie, nici planuri de viitor, ci să reproduc un scurt poem din Urcarea muntelui, care nu se adresează doar cititorilor de poezie: Nu pot să mă plīng de foame/ Hrana mea din ceruri vine/ Dar mi-e teamă pentru zeul/ Ce se va hrăni cu mine// Sīnt prea neagră, sīnt prea tristă/ Jertfa mea poate să-i pară/ Și mai slabă decīt este/ Și mai rea, și mai amară.// Sīngele-ar putea să-l verse/ Īntr-un cīmp frumos cu maci/ Carnea ar putea rămīne/ Să se-mpartă la săraci”.


(Evenimentul zilei, decembrie 2006, interviu realizat de Simona Chițan)



 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul