Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

„Nu mai scrieți, vă spun, o să muriți de foame”

        Horia Gārbea


Aurel Podaru, Baladă pentru școala de tractoriști, Editura Neuma
O epopee, comică, dar și amară, īn 16 „cīnturi” – asta propune Aurel Podaru, autor la care experiența bogată a vieții o concurează pe cea literară. O adevărată Iliadă īn variantă prescurtată, īn care Omul, cu majusculă, se luptă cu omul nou, cel visat de patria și agricultura socialiste. Iar Calul Troian este īnsuși Tractorul, cel care īmbină agricultura secerei cu tehnologia ciocanului. Pămīntul trebuie arat, discuit, semănat, ca să iasă din el păpușoi și oameni noi. Aurel Podaru are haz, talent, e dezinhibat și uneori nostalgic atunci cīnd īși amintește că oamenii se pot face, se pot forma. Iar oamenii noi deloc! E o carte fermecătoare, cu savori lirice și epice ale unui autor cu ureche de prozator (a și scris proză) și cu suflet de poet. Iar cu ochii, acest Homer de Beclean stă mult mai bine decīt īnaintașul său grec: vede departe.


Lucia Verona, Moartea vine la premieră, Editura Tritonic
Traducătoarea lui Othello și a lui Henric al IV-lea se joacă agreabil, inteligent, atractiv cu o ficțiune polițistă aparent clasică, dar plină de acroșuri postmoderne, ironii și etalare de erudiție geografică, muzicală, culinară. Este cel mai bun roman al Luciei Verona dintre cele care o au ca protagonistă pe excentrica și fascinanta Stella Marian-Harrington, soprană celebră și detectiv amator. Mai amplu decīt precedentele, mai iscusit, favorizat de mediul parizian și muzical bine cunoscute autoarei, acest roman este o delectare pentru cititori, īn special pentru cei rafinați.


Emilia Poenaru Moldovan, Cheia īnchisorilor mele, Editura Colorama
Cartea de la Colorama are coperțile alb-negre și cuprinde poezia unei coordonatoare de cenaclu on-line cu nume ce amintește un grup cu celebritate (Cercul literar de la Cluj). „Tulburătoarele corăbii” īn „sipete de ceaț㔠sīnt prețiozități care, din fericire, n-o caracterizează pe poetă, mai directă și mai spontană. Sīnt simple accidente ale unei poezii robuste, īn general stenice. Autoarea a debutat cu proză, dar se pare că și-a găsit vocația reală abia acum, la primul volum de versuri. O certifică și Ion Mureșan, autorul prefeței.


Ioana Sandu, Tiparul dinăuntru, Editura Limes
Poezie reflexivă, conceptuală, cel mai adesea adresată la persoana a doua unui interlocutor īn care īl ghicim uneori pe īnsuși Creatorul, alteori pe autoarea care se interoghează pe sine. Experiențele terestre, cotidiene lipsesc cu desăvīrșire, obiectele nu apar nici ele pentru a ne da vreun reper. Nu putem ghici dacă textul e scris īn secolul XXI sau pe vremea corăbiilor cu pīnze. Natura aproape că se evaporă și ea. Rămīn doar concepte, idei, nici măcar sentimente.


Adrian Pārvu, Adamaru zice:, Editura Charmides
Mult-simpaticul Adi e ca omul orchestră de la circ, cel care ascunde oriunde cīte un instrument muzical neobișnuit. Și cīnd i se confiscă toate, tot cīntă din ceva: ac cu gămălie, fund de buzunar, cozoroc de șapcă. Volumul, ilustrat superb de Vlad Ciobanu, este primul despre care am aflat că are un titlu īncheiat cu două puncte! Fiecare text este o biografie a unui personaj, amestecīnd sugestii din Urmuz cu unele din Dimov sau din Cuțarida lui E. Barbu. Ivan Măseluță, nevasta lui Mafoame, Toni Bărzoi frizerul și toți ceilalți formează o lume colorată, vag interlopă, leneșă, hazlie. Textele au o savoare reconfortantă.


Mihaela Aionesei, Surāsul dintr-o lacrimă, Editura Eurostampa
Acest volum urmează celui intitulat Insomniile Bufniței, apărut cu un an īnainte la aceeași editură. El extinde īn spațiul paginii și amplifică intensitatea textelor din acea culegere. Poemele sīnt simpatice cīnd nu devin patetice și frumoase cīnd nu sīnt prea īncărcate de metafore. Din cīnd īn cīnd, īn toiul unei haioase sincerități, autoarea īși aduce aminte că e „poet㔠și... poetizează. Dacă nu se īntīmplă așa, totul e bine: antrenant, vivace: „am terminat cu greu liceul electromecanic/ īn treapta īntāi viața era să-mi tragă o țeapă/ și să nu mai intru īntr-a doua/ să īnvăț cum se sapă roua”. O mustrare trebuie făcută autoarei și editurii: versurile NU se centrează!


Elena Ștefănescu, Rugă pentru Vatican, Editura SemnE
Volumul se află la a treia ediție și este trilingv (romānă, englez㠖 traducere Silvia Blendea, italian㠖 traducere Nicolae Luca). Din păcate, e tipărit cu caractere nedrept de mici și, mai ales, cu grave erori de corectură: „Ți-am spus/ o noapte-ntreagă versuri/ și nu mai (sic!!) īntrerupt deloc./ Am crezut că visez/ īntro (sic!!!) vreme īn care...”. Īn alt loc: „dintrun (sic!) vis” etc. etc. Și la traducere aș avea de obiectat: apar arhaicul poesy īn loc de contemporanul poetry și epoch, pentru „epocă”, īn loc de era sau age. Īn context, mai potrivit era age, pentru că era vorba de epoci din durata vieții unui om. Ar trebui o ediție a patra, cu corectură serioasă. Așa, orice frumuseți ar avea poezia, ele se văd anulate.


Petre Ioan Crețu, Cāmpia īn genunchi, Editura Rafet
Ion Roșioru și Sofia Sincă prezintă, prin prefețele lor, un volum de poezii care se prezintă foarte bine și singur: violent, crīncen, crunt. De altfel, prefațatorul Ion Roșioru scrie că volumul a apărut la Picart īn 2015, cīnd el a ieșit la Rafet īn 2016, probabil a citit o versiune anterioară și prefața a trecut necorectată. Mai puțin contează aceste detalii, căci poezia lui Petre Ioan Crețu, puternică, marcată de angoasă și alte psihoze, dar bine strunită stilistic – fără dulcegării, autocompătimiri, concesii florilor de stil – impresionează. Versurile sīnt alcătuite din „silabe de sīnge vibrīnde”, pīnă și pescărușii, īn principiu frumos zburători, „desenează pe cer o dimineață mai slută decīt moartea”. Un poet (īncă) viu și chinuit, care „mușcă din cartea īngerilor cu gură de moarte”.


Ioana Burghel, Vis cu sandale roșii, Editura Paralela 45
Poeta este la a patra carte, după un debut destul de mult amīnat (2013, la 45 de ani) și este pezentată meritat-elogios, pe coperta a patra, de Răzvan Voncu. Poemele sīnt scurte, sărace īn exaltări, scrise la persoana īntīi, din inimă (una ultragiată). Unele sīnt de-a dreptul tenebroase, nu am detectat urme de optimism sau măcar momente de contemplare mai relaxată a lumii. N-am bănuit că, din Gorjul care a dat seninătate solară lui Brāncuși, viața se vede atīt de īntunecată. Īndemnul adresat confraților e limpede: „Nu mai scrieți/ vă spun/ o să muriți de foame”. Singurul rīnd luminos este īnsuși titlul volumului, care trimite la altceva decīt conținutul. Ioana Burghel e o poetă de īncredere, dar nu i-ar strica să-și mai lepede asteniile.


Angi Melania Cristea, Pietrele Soarelui, Editura Aius
Textele unei poete cu destule calități, pe care unele derapaje nu le pot ascunde, ajung la cititor cu īntīrziere. Pentru că sīnt precedate de o lungă și ineptă prefață (formată 90% din citate prost alese și īn rest din majuscule nejustificate) a lui Florin Grigoriu. Acesta e un versificator cu mult mai prejos decīt cea pe care-o recomandă, nefericind īnsă literatura noastră cu vreo 20 de volume. De neuitat la F.G. este haiku-ul: „Pīna transcriu clipa/ ea alta se face./ Eu, cum?”. Pīnă a scris exegetul prefața, A.M. Cristea s-a făcut alta. Din fericire, pe coperta a patra, Alex Ștefănescu – a cărui īnclinație către vīnarea autorilor ce mimează literatura ar găsi īn F.G. un subiect gras – o prezintă pe Angi Melania cea adevărată. Īntre cei doi, poeta īși găsește norocul prin ea īnsăși. Și nu Norocul care latră, cum ne stupefiază un titlu al său. Doar știm și noi că norocul, de fapt, miaună. La mai multe cărți, dar mai īngrijite!


Ștefan Ciobanu, Pisica. Īnceput de igrasie, Editura Paralela 45
Un titlu incitant, frizīnd absurdul și niște texte poetice de aceeași factură propune Ștefan Ciobanu, un poet care a atras atenția ca debutant și care nici acum nu scrie rău. Poetul se apropie de 40 de ani cu aceeași nonșalanță a asocierilor trăsnite, care sīnt īn realitate atent articulate, amintind de Gellu Naum: „īn toate camerele am īntīlnit o femeie līngă un mort/ cīnd deschideam ușa femeia mă privea/ cu ură cu iubire/ nu mai conta”. Titlurile păstează rețeta: „buddha bar līngă cadavrul meu”. Ștefan Ciobanu a īnvățat bine propria-i lecție și o recită mereu cu acuratețe de-a lungul īntregului volum. Impresia e agreabilă. Desigur, registrul ar trebui schimbat data viitoare.


Vasile Bardan, Intergeneza, Editura Bibliotheca
Vasile Bardan a debutat īn 1989 cu Gravitația tăcerii și a continuat īn 1994 cu Noaptea gravitației și cu Gravitonia (1995). De la obsesia gravitației, poetul a trecut la aceea a intergenezei, despre care nimeni, probabil nici el īnsuși, nu știe ce īnseamnă. O lungă prefață la acest volum, dedicat lui Eminescu și Brāncuși (??) nu lămurește nimic īn acest sens. Și la ce ar folosi? Poemul Intergeneza – 2 (din 2009) este plasat, semnificativ, īnainte de Intergeneza – 3 (datat 2008). Acest detaliu clarifică poetica lui Vasile Bardan (om cu 13 volume, unul intitulat Fosa paradis) mai mult decīt o mie de prefețe! Intergeneza – 2 are un īnceput și mai relevant: „īn rīu īn pasăre īn pom/ se transformă starea mea de om/ mă transform necontenit din mers/ īn atomii altui univers”. Cred că e limpede!


Emilian Mirea, Masa care plānge īnlăuntru, Editura Ramuri
Sub acest titlu deconcertant, poetul craiovean adună texte anxioase: „iar sufletele celor nenăscuți/ trăiesc īn stres și īn spaima/ că vor vedea lumina/ īntre pereții unui bloc// și deja iau antidepresive”. Autorul nu și-a luat antidepresivele la timp și se tratează cu poeme. Minuțios, dominat de exactitate, vīnător de metafore puternice, dar sfios și īnsingurat, Emilian Mirea este un poet original, unul dintre cei mai izolați īn particularitatea sa dintre cei ai generației noastre.


Nicolae Petrescu-Redi, Īngāndurări, Editura eLiteratura
Un volum de aforisme care cuprinde mai puțin de 60 la sută prostii și platitudini este o reușită memorabilă. Nicolae Petrescu-Redi nu trece pragul, dar se apropie de el, ceea ce este onorabil. Unele maxime sīnt, francamente, niște locuri comune jenante: „Personalitatea nu īși face cuib īn omul de paie”. Na, c-a zis-o! Altele flutură īnsă cīte o formulare izbutită: „Dacă latina este o limbă moartă, de ce nimeni n-o poate īngropa?”.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul