Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Cărţile săptămānii

        Horia Gārbea



Rubrica numită pīnă acum 7 cărţi x 7 fraze trebuia să sufere corecţii de format din cauza unor apariţii care pot fi mai greu prezentate īn numai şapte fraze, după cum numărul cărţilor care merită măcar o semnalare poate depăşi cifra magică de şapte sau se poate situa sub ea. Aşadar, vă propun, stimaţi cititori, un format uşor modificat sub genericul Cărţile săptămīnii, sub care am debutat īn noul pe-atunci Luceafărul, īn ianuarie 1990, sub direcţia regretatului Laurenţiu Ulici.



Liviu Georgescu


Nu am voie


Editura Paralela 45, poezie



Īn primele zile ale lui septembrie, Muzeul Literaturii a găzduit o lansare cu public de excepţie. Au ţinut să fie prezenţi scriitori romāni din toate generaţiile pentru a celebra apariţia īncă unui volum al lui Liviu Georgescu, cel prin care poetul „transatlantic“ (alt titlu al unei cărţi de-a sa) şi-a marcat īmplinirea, īn aprilie, a unei jumătăţi de secol. L-au prezentat publicului Nicolae Manolescu, conducătorul vechiului Cenaclu de Luni de frumoasă amintire, īn care generaţia ’80 din care Liviu Georgescu face parte, a pornit, īn condiţii dificile, spre consacrare, dar şi criticul numărul unu al noului val Daniel Cristea-Enache şi, veniţi anume de la Tīrgu-Mureş, Al. Cistelecan şi Virgil Podoabă, primul fiind şi autorul postfeţei. Alţi colegi de leat au bătut drumul tocmai de la Botoşani şi foarte mulţi de toate vīrstele au venit din Bucureşti să obţină autograful lui Liviu Georgescu, azi unul dintre poeţii cu cota cea mai īnaltă. Poetul de scenarii arhetipale, numit aşa de Cistelecan, a oferit un recital poetic din volum care a confirmat caracterizarea criticului, arătīnd implicit că el mizează şi pe forţa viziunilor, dar şi pe reflecţie, pe poemul-eseu şi pe inventivitatea īn crearea unei sintaxe proprii. Textele din cartea intitulată oarecum misterios Nu am voie (Editura Paralela 45) au versuri lungi, luīnd deseori forma epistolei sau a discursului filosofic explicit. Pornit īn viaţă ca muzician, Liviu Georgescu a devenit medic şi, spre deosebire de mulţi scriitori, nu şi-a abandonat niciodată meseria, nici după ce, īn urmă cu aproape 20 de ani, s-a stabilit la New York. Dar a continuat să scrie, să cīnte la vioară şi să picteze, pasiunea principală şi domeniul care i-a adus recunoaşterea publică fiind totuşi numai poezia. El şi-a conservat postura de optzecist atipic, aproape deloc tentat de ludic şi parodie, preferīnd hotărīt discursul sobru, metafora amplă, dar şi, uneori, adresarea directă la persoana a doua către cititorul căruia īi ridică īntrebări, īi oferă aforisme neliniştitoare sau puternice fraze afirmative. Sensul se ascunde īn parabole sumbre: storci miezul nopţii din cocoşi/ respiraţia se subţiază către cer/trece prin trīmbiţele groazei/ .../ vīslesc prin aer tancuri negre/obuze pline de grădini cu lauri/vătămaţi/şi lujeri ies din foc. Īn contradicţie cu titlul său, poetul pare să aibă voie orice, să nu păstreze nici o reţinere īn faţa cuvīntului ca vehicul al angoasei, dar şi al interpretării libere. Indiscutabil, existenţa sa americană i-a indus şi ea o puternică stare de libertate, deşi, iarăşi nu e īndoială, distanţa de lumea literară romānească l-a făcut să fie mai puţin luat īn calcul de publicul din ţara natală. Faptul că a continuat să scrie īn romāneşte (deşi o face şi īn engleză) şi să publice cu predilecţie īn Romānia arată că forma discursivă a viziunilor sale e legată de origini şi este drept ca şi spaţiul cultural de la noi să-i acorde interesul şi preţuirea pe care le merită.



Mircea Ghiţulescu


Istoria literaturii romāne – Dramaturgia


Editura Academiei Romāne, istorie literară



Īntre genurile literare de la noi, dramaturgia face figură de Cenuşăreasă. Criticii literari o cam ignoră pentru că, spun, e o artă verificabilă doar prin montarea pe scenă. Criticii de teatru preferă să facă o cronică a regiei sau a jocului actoricesc, ba mai mult, nu se pricep la text ca literatură. Ei... dar şi Cenuşăreasa are Zīna ei care o duce unori la bal! Mircea Ghiţulescu, prozator şi critic literar, dar şi dramatic, este o astfel de zīnă bună pentru urgisitul text teatral. El construieşte cu volumul de 1000 de pagini Istoria literaturii romāne – Dramaturgia (Editura Academiei Romāne a editat foarte frumos volumul, dar cu unele mici greşeli la legătorie) un arc de triumf pe sub care defilează practic toate trupele dramei scrise īn romāneşte, de la Iordache Golescu, născut īn secolul XVIII, la Corneliu Şenchea, născut īn 1974. Spre deosebire de alţi autori de istorii care practică o selecţie pe criterii personale, lăsīn­du-i afară pe cei dizgraţiaţi sau necitiţi īncă, Mircea Ghiţulescu īi fişează pe toţi cu o acribie şi un orgoliu al totalităţii ce nu are egal īn critica de azi. Desigur, numărul de pagini, uneori numai de rīnduri, este proporţional cu importanţa autorului şi conţine implicit o evaluare. Dar autorii „importanţi“ şi prolifici nu sīnt neapărat cei mai buni, Mircea Ghiţulescu fiind adesori, īn articole ample, foarte sever, şi pe bună dreptate, mai ales cu cei care au făcut impardonabile compromisuri īn jumătatea de veac comunistă. Indiferent de judecata drastică, autorul Istoriei este atent la nuanţe, cīntărind, chiar īn opera unora mai puţin īnsemnaţi, fiecare piesă cu o balanţă farmaceutică şi semnalīnd diferenţele. Aşa, īn vasta activitate a lui Aurel Baranga, cu care e foarte drastic, spre folosul dreptăţii, Mircea Ghiţulescu distinge perioade, serii tematice, serii valorice. Apoi istoricul nu e un justiţiar. El pare să īnţeleagă, nu şi să scuze, scă­derile valorice sau pe cele morale ale dramaturgilor cu o răbdare a decelării nuanţelor pe care, repezit īn viaţa de zi cu zi, nimeni n-ar bănui-o. Deşi lucrarea uria­şă a lui Mircea Ghiţulescu este una de referinţă, de consultat īn ani, ea poate fi citită, mai ales de pătimaşii teatrului, ca un roman poliţist – fără a o lăsa din mīnă. Romancier, autorul ştie să dea Istoriei sale palpitul vieţii şi la aceasta īl ajută capitolele lămuritoare care completează, pentru fiecare epocă, portretele şi micromonografiile dramaturgilor. El nu se rezumă la o īnşiruire de nume, ci face, īn capi­tole de sinteză, istoria etapelor pe care totuşi zbuciumata istorie a dramei romāneşti le-a cunoscut. Implicit, dar nu mai puţin evident, istoricul şi criticul demonstrează că aproape toţi marii scriitori romāni au fost (şi) dramaturgi. Că nu e om să nu fi scris o poezie, e discutabil. Că nu e (mai) niciun scriitor īnsemnat să nu fi scris o piesă este, după probele aduse de Mircea Ghiţulescu, foarte clar! Intră aici Rebreanu, Blaga, Arghezi, Preda, E. Barbu, Breban, Ion Mircea şi alţii, pīnă la mai recenţii Paul Vinicius, Florina Ilis, Liviu Ioan Stoiciu. Din biblioteca unui cititor luminat, Istoria lui Mircea Ghiţulescu nu poate lipsi.



Grigore Smeu


Istoria esteticii romāneşti, volumul I,


Editura Academiei Romāne, istorie literară



Īncă o „istorie“ la Editura Aca­de­miei, acum doar primul volum de 200 de pagini care, după un capitol introductiv legat de legitimitatea unui asemenea demers istoric şi de coordonatele generale ale esteticii la noi, īncepe cu elementele de estetică medievală şi ajunge pīnă īn primele decenii ale secolului XX. Aici ar fi vorba de situări la Antipozi, consideră istoricul Grigore Smeu, şi anume pe de o parte reliefarea mai clară a conceptelor esteticului, dar şi, pe de altă parte, a desconsiderării (spectaculoase, zice autorul) a esteticului din perspectiva unor teorii şi curente precum Sămănătorismul, susţinīnd primatul implicării sociale a artei şi „tendinţei sale“. Anterior acestui moment, care īncheie primul volum, cel la care ne referim, polemica lui Titu Maiorescu cu C. Dobrogeanu-Gherea ocupă un loc de seamă īn istoria lui Grigore Smeu. Lucrarea este foarte serioasă şi documentată, are drept punct important reflectarea teoriilor europene privind esteticul asupra celor romāneşti, ca şi asupra artei de la noi, mai ales a literaturii. E adevărat că īn tot discursul lui Grigore Smeu literatura primează, referirile la alte arte fiind extrem de puţine. Dar oare nu este justificat lucrul acesta de precaritarea dezvoltării şi mai ales expunerii explicite a concepţiilor estetice īn plastică, muzică, teatru etc. īnainte de Primul Război Mondial? Fiecare dintre capitolele Istoriei esteticii romāneşti are bogate referinţe la lucrări de istorie şi teorie ale artelor şi, din nou, mai ales ale literaturii, exprimate de autori ca G.Bariţiu sau Samuil Micu pīnă la Adrian Marino, Zigu Ornea, Nicolae Manolescu.



Dumitru Ungurean


Alambicotheca


Editura Bibliotheca, publicistică



Prozatorul Dumitru Ungureanu se manifestă destul de des ca publicist şi a făcut-o īncepīnd de prin 1998. Iar acum a strīns o parte sau poate toate, deşi nu cred, articolele sale īntr-un volum intitulat Alambico­theca, cu th, care a apărut la editura tīr­go­vişteană Bibliotheca tot cu th. Autoironia este evidentă şi savuroasă. Articolele lui Ungureanu, unic scriitor din urbea Găeşti, dar ce scriitor!, sīnt pe teme politice sau literare, cīnd nu de politică literară. Prozatorul īşi antologhează chiar şi articole de tip revista revistelor, ceea ce poate părea cam narcisist, dar ne dă o plăcută senzaţie de răsfoire a presei literare din ultimii zece ani, prin ochii lui, fireşte. Afirmaţiile lui Ungureanu sīnt cel mai adesea extrem de tranşante şi argumentele lui sīnt viabile. Cărtărescu este un mare scriitor contemporan... Īl admir pe dl. Manolescu! Pentru dīnsul eram gata să mă īnscriu īn PNL... Pe dīnsul l-aş fi vrut preşedintele Romāniei! Dīnsul trebuia să fie liderul PNL!... Cartea poate fi o marfă, literatura nu! Unele subiecte nu mai au actualitate şi inflamările lui Dumitru Ungureanu ne mai nedumeresc pentru că am uitat contextul care le-a generat. De regulă, autorul pleacă de la alte articole de comentariu politic, ale lui Mircea Mihăieş, N. Manolescu, de la volume de memorii precum ale lui Paul Goma, Nina Cassian, Ion Pacepa etc. Mai rar de la fapt, ci de la faptul filtrat prin alt punct de vedere cu care cel mai adesea este īn contradicţie parţială sau chiar totală. Deşi īl prefer ca autor de ficţiune, trebuie să recunosc: Dumitru Ungureanu are nerv şi ca gazetar, alcoolurile distilate īn alambicurile sale din Alambicotheca dīmboviţeană sīnt tari şi curate, făr㠄mitilicul“ partizanatelor şi lipsei de har...



Alexandru-Cristian Miloş


Allō, Le Cosmos ŕ l’appareil! – astropoésie


traducere de Florin Avram,


Casa Cărţii de ştiinţă



Alexandru Cristian Miloş e binecunoscut pentru tendinţa sa de a scrie poezie SF, gen greu de decelat īn marea cea mare a poeziei, īntrucīt trăsăturile distinctive nu sīnt clare. Dintr-o anumită perspectivă īnsuşi Luceafărul eminescian ar putea fi considerat poezie SF, ca şi unele dintre textele lui Leonid Dimov sau Mircea Cărtărescu. Dar nu apartenenţa la o ramură atīt de nebuloasă (termen astronomic, pe care şi coperta cărţii īl ilustrează) contează, ci felul īn care traduce poetul ideile sale īn texte pe care, la rīndul său, Florin Avram le traduce īn limba franceză, mai aproape de universalitate. Ei bine, autorul scrie folosind concepte din ştiinţă şi īn special din astronomie precum planetă, galaxie, sistem solar, stele, teoria Big Bang, extratereştri şi chiar ADN extraterestru, precum şi nume de savanţi sau scriitori ce s-au ocupat cu anticipaţia ştiinţifică, e drept fără a o ridica pīnă la radiaţia poeziei: Jules Verne, Asimov, Sagan etc. Cosmodromul e definit ca şi casă a Domnului! Tonul poetului este unul al marilor exaltări care cheamă fraţii tereştri şi extratereştri la o comuniune totală şi la cucerirea tuturor misterelor cosmosului. Dacă umanoizii altor sisteme solare ar şti franţuzeşte, ei ar putea să urmeze īndemnurile mobilizatoare ale lui Miloş şi să ridice receptorul. Ba chiar să īnceapă să scrie ei īnşişi astropoezie.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul