Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Revista revistelor

        Critias


Condiţia scriitorului de azi şi dintotdeauna


În urmă cu două zile, pe 22 septembrie, marele scriitor contemporan Augustin Buzura a împlinit 70 de ani. Cu acest prilej, revista Luceafărul se alătură tuturor iubitorilor de carte din România care îi urează maestrului LA MULŢI ANI, sănătate, bucurii şi numeroase împliniri pe tărâmul scrisului întru îmbogăţirea cu noi opere remarcabile a patrimoniului literar naţional.


Legat de evenimentul aniversar, Augustin Buzura dedică editorialul său din cel mai recent număr al revistei Cultura condiţiei scriitorului de azi şi dintotdeauna într-un articol citabil de la un capăt la celălalt şi intitulat sugestiv „A trăi, a scrie”. Spicuim fără comentarii: „...Viaţa unui scriitor sunt cărţile sale, iar acestea se află la îndemâna oricui, în librării sau în rafturile bibliotecilor. Restul e muncă până la epuizare şi tot atâta nemulţumire, căci rareori cuvintele se lasă supuse şi obligate să redea întocmai ceea ce simţi. Adânc în noi, nenumărate nuanţe, culori, fracţiuni de sentimente, îndoieli şi speranţe, trăiri dintre cele mai surprinzătoare aşteaptă, deseori în zadar, verbul şi forţa care să le scoată la lumină. Te iluzionezi că salvarea va veni odată cu viitoarea pagină, cu romanul următor. Dar fiecare carte este un drum străbătut, un nou eşec în raport cu modelul lui mental şi o dureroasă spaimă în faţa presiunii brutale a timpului. Câte şanse mi se vor mai da? La câte încercări mai am, oare, dreptul? Deocamdată mă intrigă un sentiment foarte amestecat; nu ştiu dacă să mă bucur că am ajuns aici sau să mă sperii că am ajuns aici, când simt că vârsta este atât de vulnerabilă şi când ştiu că am abuzat de îngăduinţa Celui de Sus. Am întâlnit de trei ori sinistrul chip al Inevitabilei. Am profitat, oare, cum se cuvine de victoria mea provizorie? Nu ştiu, dar sper. (...) Odată cu trecerea timpului, numărul întrebărilor, în loc să scadă, sporeşte. Iar răspunsurile lipsesc. (...) Prin urmare, nu îmi rămâne decât să fac ceea ce am făcut întreaga viaţă, să scriu, conştient că fiecare rând ar putea fi ultimul.”


Şi, în chip de finis coronat opus, aceste rânduri tulburătoare: „Oricum, cel mai frumos moment din viaţa mea este acesta. În care scriu. Şi în care sper că, totuşi, nimic nu a fost în zadar”.



„Este presa vreodată, vreundeva, total independentă? Nu, n-are cum şi nici nu e nevoie să fie. Este non-independenţa presei ceva rău? Nu, câtă vreme dependenţa se află în limite rezonabile, nu este de vânzare oricui vrea s-o cumpere şi este asumată deschis. Adevărata, marea, jenanta problemă nu este cea a presei independente, ci a celei care pozează în independentă”.


Aceste întrebări directe până la graniţa cu indecenţa, urmate de aceste răspunsuri oneste până dincolo de graniţa cu cinismul pot fi găsite în articolul lui Tudor Călin Zarojanu „Limitele independenţei presei” din nr.240/18-24 septembrie 2008 al revistei Dilema veche şi reprezintă o lectură obligatorie pentru cei care încă preferă frumoasele iluzii de doi lei realităţilor amorale măsurate în mii de dolari (sau, mă rog, de euro...). Facultativ, articolul în cauză se mai poate recomanda şi acelora care, pe propria răspundere, sunt tentaţi să aşeze în relaţie sinonimică două sintagme: independenţa presei şi libertatea presei. Ca simplu joc intelectual (?), înlocuiţi în fragmentul de text citat cuvântul „independenţă” şi derivatele sale cu vocabula „libertate” (idem); vedeţi ce iese şi pe urmă mai vorbim. Sau nu.



Tronsonul eseistic este cel mai bine reprezentat în numărul pe septembrie al publicaţiei craiovene Scrisul românesc: Irina Mavrodin („Am înţeles că venisem pe lume cu o menire mare şi grea”), Monica Spiridon (Răspunsul „huliganic”), Adrian Cioroianu (Şansa de-a fi tigru în noua Rusie), Ovidiu Ghidirmic (Corectitudine şi loialitate), Ioan Lascu (Un grec printre barbari), Ion Buzera (Postumele lui Eminescu – Sfâşierea romantismului), Mihai Ene (Decadentism şi avangardă), Dumitru Radu Popa (Efectele Globalizării) sunt autori şi texte care se citesc cu interes şi satisfacţie.


Se cuvin, de asemenea semnalate paginile de proză semnate de Adrian Sângeorzan (La război, fragment din romanul Vitali) şi de regizorul-scriitor Mircea Daneliuc (Înapoi la Ithaca, parte dintr-un foileton a cărui continuare este anunţată pentru numărul următor al revistei).


George Sorescu restituie câteva pagini inedite din corespondenţa Marin Sorescu – Oskar Pastior, scriitor german născut la Sibiu, traducător reputat „din Panait Istrati, Arghezi, Blaga, Urmuz, Gellu Naum, Marin Sorescu, precum şi din Tristan Tzara”, dar şi un poet nonconformist şi novator, „un rebel împotriva tuturor formelor semantice”, pe care criticul Denis Scheck îl consideră „unul dintre cei mai importanţi poeţi contemporani care a trecut prin experienţa nefastă a totalitarismului secolului XX, trăind pe viu atât perioada nazistă cât şi pe cea comunistă”.


În totul, acest număr al revistei Scrisul Românesc se situează la parametri calitativi apreciabili. (Critias)

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul