Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Pe Olimpico şi la cules de cucuruz

        Inter I.M.



- Romānia a īnvins cu 4-1 echipa Indiei, revenind īn grupa mondială de elită a Cupei Davis. Dar nu acesta este evenimentul pe care vreau să-l consemnez īn rāndurile următoare, ci altul: meciul cu asiaticii a fost primul, din ultimii 15 ani, īn care din formaţia noastră a lipsit Andrei Pavel, liderul incontestabil al promoţiilor de tenismani romāni care au succedat epocii de aur a monştrilor sacri Ilie Năstase şi Ion Ţiriac. La aproape 35 de ani, Cneazul Pavel se retrage īn glorie īnsoţit de regretele tuturor celor care au fremătat de-a lungul timpului alături de el, pentru el şi pentru Romānia sportivă.


Andrei Pavel n-a fost niciodată number one īn clasamentul ATP şi nici nu şi-a īnscris numele printre cāştigătorii turneelor de Grand Slam; a fost īnsă īn permanenţă, vreme de 18 ani, printre cei mai buni din lume, capabil să se măsoare de la egal cu ei şi, nu o dată, să-i īnvingă. I-a lipsit, poate, nebunia dezinvoltă cu care Nasty cobora īn arena campionilor fără complexe şi fără teamă; i-a lipsit, poate, dramul de noroc fără de care, īn sport, nu există triumf; i-a lipsit, poate, un „locotenent” apropiat de valoarea sa, īmpreună cu care să forţeze treptele de vārf ale ierarhiei mondiale.


Nu i-au lipsit īnsă cu siguranţă: talentul nativ grefat pe sudoarea curată şi limpidă a mii de ore de muncă īndārjită, vocaţia de luptător gata īn fiecare confruntare să moară cu adversarul de gāt, dorinţa de autodepăşire tradusă īntr-o bătălie īnverşunată cu propriile limite. Şi nu i-a lipsit, mai presus de toate (scuzaţi cuvāntul de care am ajuns să ne jenăm) patriotismul: māndria de a apăra prestigiul sportiv al ţării sale, trăirea incandescentă şi febrilă a fiecărei mingi care putea aduce un punct pentru Romānia. Dacă īn ultimul deceniu şi jumătate, noi am mai īntreţinut īn suflete flacăra speranţei īntr-o reprezentare demnă a tenisului autohton īn marile circuite internaţionale, această flacără şi această speranţă au purtat, īn primul şi īn ultimul rānd, numele lui Andrei Pavel.


Pentru toate acestea, acum, cīnd Jucătorul a făcut īntāiul pas către ipostaza de căpitan nejucător al reprezentativei căreia i-a īnchinat cei mai buni şi mai frumoşi ani ai vieţii, acum, cānd cariera sa īncepe să se distileze exemplară īn amintire, se cuvine să acompaniem despărţirea sa de marea performanţă cu un recunoscător: Mulţumim, Andrei Pavel! Şi să ştii că īntotdeauna romānii te-au iubit şi au fost cu inima lāngă tine!



- Dacă distanţa de la sublim la ridicol măsoară un singur pas, probabil că nici drumul de la emoţie la perplexitate nu e cu mult mai lung. Aţi īnţeles, desigur, ce mirodenii fotbalistice vreau să aşez pe cinstita masă a răbdării dumneavoastră cu iscusitele vorbe de mai sus, dar mă fac că nu m-am prins şi-i dau īnainte, că tot īnainte era mai bine.


Aşadar, īn īntrecerile continentale, ai noştri ca brazii au repurtat o victorie (şi ce victorie!), au īnregistrat două egaluri şi au īncălţat-o de patru ori; şi-au adjudecat cinci puncte şi-au dat de-a dura şaisprezece; au īnscris trei goluri şi au primit şase, c-aşa-i īn fotbal: Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Său lăudat!


Privită cu milă īnaintea meciului de la Roma, legiunea străină a C.F.R.-ului i-a obligat pe comentatorii romāni de fotbal (că altfel nu poţi să le zici...) să-şi aducă aminte că echipa ardeleană este, totuşi, campioana Romāniei şi chiar mai mult decāt atāt: o echipă capabilă a fi īn stare să ruineze casele de pariuri ale Europei şi să clatine scaunul antrenorului Prandelli – lucruri unul mai dificil de realizat decāt celălalt. Subscriind la toate superlativele īn care a fost īnveşmāntată (meritat) evoluţia clujenilor pe Olimpico īn faţa unei echipe care, cu gāndul la finala Champions League de la anul, a uitat că orice drum, oricāt de glorios, īncepe cu primul pas, īngăduiţi-mi să cred că secretul adevărat al biruinţei feroviare pe arena romană nu l-a reprezentat nici geniul punctual al lui Culio, nici surāsul capricios al Fortunei, nici inspiraţia lui Trică sau detenta de jucător european a lui Gabi Mureşan, ci un detaliu invizibil, dar esenţial īn morfologia partidei: mentalul fotbaliştilor romāni, dacă pot pentru ca să mă exprim aşa. Cine le-a insuflat credinţa īn faptul că fotbalul este un joc de 11 la 11, īn care victoria (atenţie: substantiv de genul feminin!) poposeşte īn braţele celui care o doreşte mai intens, acela este veritabilul artizan al succesului campioanei noastre din magica seară de marţi, 16 septembrie a.c. Restul e istorie şi folclor...


Reversul axiomei de mai sus ni l-au livrat Rednic et comp. care s-au prezentat la partida din Olanda cu lipsa de convingere şi entuziasm specifice unei grupe de studenţi de pe vremuri scoasă voluntar-obligatoriu la cules de cucuruz. Lehamite, delăsare, ridicol, penibil... Pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, un singur nume, li s-a spus simplu: Dinamo. Verdict īnsuşit cu amară luciditate inclusiv de prozatorul şi prietenul Costi Stan, dinamovist din tată-n fiu şi retur...


Un optimism şchiop, edificat pe filozofia acvatică a lui dacă şi-a lui parcă plimbăreţi c-o barcă pe-o nădejde bearcă īnvăluie īn iluzii īnfrāngerea Stelei de către meseriaşii nemţi ai lui Bayern. Să dea Dumnezeu ca Rădoi, Nicoliţă, Emeghara şi ceilalţi indisponibili să aducă echipa militară la nivelul de determinare şi aplomb al lui Zapata fiindcă altfel cel puţin eu, unul, nu-i văd bine īn continuare pe răcanii cu aere de colonel ai lui Lăcătuş.


Unirea Urziceni a scos un memorabil 0-0 la Hamburg confirmānd īn Dan Petrescu pe cel mai proeminent antrenor al noului val de tehnicieni romāni. Indiferent că, pe teren propriu, Mara şi Galamaz vor rotunji sau nu cu o victorie frumoasa aventură germană de-acum o săptămānă, Unirea rămāne o echipă care merită respectul şi preţuirea noastre.


Pentru Poli Timişoara şi Rapid, surori īntru suferinţă, colege de neputinţă, mai mult decīt compasiune (şi aia ipocrită) nu prea găsesc īn traista cu sentimente. Am vaga impresie că, de la un timp, pe Bega şi-n Giuleşti se cultivă cu prea multă voluptate oratoria pamfletară īn locul bunului simţ tăcut şi lucrativ. Aş vrea ca returul cu Partizan şi Wolsburg să mă contrazică: zău, mamiţo, mă-nnebunesc după contraziceri, mai ceva ca eroina lui Caragiale după menuetul lui Pederaski...


Despre Vasluiul prea mult al lui Adrian Porumboiu şi prea puţin al lui Viorel Hizo, n-am a zice decīt odată cu poetul: om (mai) muri şi-om (mai) vedea! (Inter.I.M.)

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul