Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poeme

        Mioara Rīșnoveanu

Mioara Rīșnoveanu s-a născut la Tulcea și trăiește de mulți ani īn Spania. Și-a prezentat creația literară īn Cenaclul „RefleXos” – Madrid. A participat la evenimentele din cadrul proiectului literar Diverbium din Madrid, īn anul 2014, și conduce o asociație numită SurDisueńa pentru mediere interculturală, face parte din Comitetul Director al Asociației Scriitorilor și Artiștilor Romāni din Spania. Grupajul de față reprezintă debutul său īn presa literară din țara natală, unde īi va apărea īn curīnd și primul volum de versuri. (H.G.)


 


CĂUTARE
Te-am rătăcit īn ninsoarea acelei nopți adānci...
Doar urmele pe zăpadă mai vorbeau despre tine.
Ai privit doar o clipă īnapoi
spre fereastra ce păstra, dincolo de ea,
pasiunea unicelor regăsiri!
Ai luat atunci, cu tine, femeia din mine
și ai lăsat īn locul ei amintirea īn doi...
Te caut mereu –
Īn visele nopților de iarnă,
Īn ninsori prea albe,
Īn viscol și liniști adānci...
Unde te-ai ascuns, dragul meu?
Unde petreci, īmpreună cu femeia ce-am fost?



NU MI-AI SPUS
Nu mi-ai spus niciodată cāt mă iubești
și am īmbrățișat singurătatea pānă la apus.
Nu mi-ai spus niciodată că mă iubești
și m-am așezat, īmbrățișānd așteptarea,
la gura prăpastiei dintre noi...
Nu mi-ai spus niciodată cāt mă iubești
și, la mal de mare,
am īmbrățișat lacrimile, īnsetată de dorul de tine!
Nu mi-ai spus niciodată că mă iubești...
Te-ai īntors către ea
și ai īmbrățișat tăcerea
ca pe cel mai frumos răsărit!



TACI
Īn liniștea dureroasă a sufletului meu,
bocancii tăi răsună sec, sacadat!
Te-ai gāndit vreodată
să calci desculț
peste verdele crud
al tăcerii dintre noi?



(NE)RĂBDARE
Īmi reciți un poem...
Eu īmi răsfăț părul cu degetele, īncet,
aproape absentă...
Rostești cuvinte și ele ajung dincolo de gāndul meu rătăcit,
căutānd luna...
Spui lent fiecare vers
dorind ca albul lui
să-mi lumineze ochii
īntunecați de plānsul dragostei trecute...
Apoi taci...
Lași copacii să-mi acopere trupul golit de iubire
pānă la răsăritul primăverii ce va veni...
Atunci,
cu cheile nevăzute ale altui poem,
să-mi pătrunzi īn suflet din nou...



DOLIU
Īmi strāng durerea īn gānduri
și lacrimilor le fac cuib
sub pleoapele obosite ale timpului.
Vreau liniște īn valurile sparte de maluri,
vreau tăcere adāncă īn māngāierea ta...
Doar pașii către ieri mai foșnesc
dantelele rochiei īndoliate
pe care am purtat-o
īncepānd cu ultimul tău sărut!



TEAMĂ
Nu vreau să te iubesc!
Īmi este teamă că voi adormķ īn brațele tale
risipindu-mă īn fluturi de vis
cu fiecare sărut...
Nu vreau să te iubesc!
Īmi este teamă că, peste timp,
voi exista doar īn amintiri de demult
păstrate īn vitrina sufletului tău.
Nu vreau să te iubesc!
Īmi este teamă că voi dansa
pānă la uitarea de sine
și, īn dulcea beție,
voi crede că pot zbura din nou!



DOR
Mi-e dor de mine,
de īnceputurile toate,
de vremea cānd credeam
că pot atinge soarele...
și
inima
și
sufletul
credeau īn curbe armonioase,
īn cercuri concentric...
Mai credeam pe atunci
Īn sfere perfecte
Și nu cunoșteam jumătățile de măsură...
Mi-e dor de mine,
De cea dintāi,
Cānd viața
nu era un bal mascat
unde toți se distrează fals
dănțuind pe umeri de īngeri
naivi, inocenți și puri!



SALVAȚI?
Pe umeri port urme de săruturi
Și fluturi
Și urmele degetelor tale
Desenānd harta
Iubirii noastre inconștiente:
Doar mări și oceane
Și insule scufundate demult...
Stăpāni peste toate acestea
Am rămas doar noi doi –
Nord și sud,
Fără răsărit,
Fără apus...
Doi poli
La extremele unei noi lumi
Curate de păcate...
Umerii mei salvează fluturi și săruturi,
Umerii tăi poartă odihna pleoapelor mele...
Īntre noi e liniște,
E gol,
E cumințenie albastră;
Doar axa rigidă a unui păcat
Salvat de la potop,
Ne amintește mereu
prejudecata Īnceputului!



ELIBERARE
Amintirilor nu le dai nume
și nu au timp...
Nu le pui cruce.
Ele, vii sau moarte,
și-au facut cuib īn tine!
Īți atārnă de māini,
de picioare,
de suflet
și inima
...ornamente ale ființei tale –
permanente,
uneori nesuferite,
zgomotoase,
alteori moi,
catifelate,
suave și dragi...
Nu īncerca...
Nu scapi de ele...
Cenușa stăpānește
peste copaci fără de verde,
strāmbi de nepăsarea timpului
și cerul stătut, īmpietrit,
cu rostul pierdut demult...
Astăzi,
Īn cimitirul amintirilor,
stăpānit de tăcere
desfaci blestemul
Fredonānd cāntec uitat...
Sperii corbii...
și ei, inconștienți,
alungă īntunericul
cu fālfāitul grăbit.
căutānd adăpost negru...
Copacii īnoată īn muguri
amintindu-și īnflorirea blāndă...
Eu pășesc hipnotizată spre lumină
și mă abandonez 
īn aroma
amintirilor
cărora le dau nume,
amintindu-mi-le...!



ĪNCĂTUȘARE
Oricāt de trist ar fi Timpul,
marea șoptește
aceleași
povești de dragoste
și poartă
aceeași dantelă albă
īncătușānd cu ea
gleznele sufletelor īndrăgostiților!



INCONȘTIENȚA TINEREȚII
Tinerețea poartă plete lungi
și īn privirea ei
īși adorm visurile bărbații...
Pe buzele ei
odihnesc săruturi dulci, pătimașe...
Mersul ei legănat,
pe picioare subțiri și ferme,
duce cu el fanteziile nopților fierbinți!
Genele-i negre
poartă farmec nescris
și blesteamă cu dragoste eternă
sufletele flămānde...
Tinerețea e admirată,
dorită;
se crede veșnică
și rāde
īn hohote
de anii ce trec...
Ea nu știe nimic
despre Timp...
Doar Timpul
știe cānd e timpul
să-și arate colții!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul