Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Liberul exerciţiu al poetului...

        Nicoleta Milea

Atracţia lui Ioan Evu către farmecul adânc, puternic, răscolitor al cuvântului s-a concretizat de-a lungul timpului în volumele primite cu o deosebită căldură de cititori: Fereastră de apă (1982), Fără armură (1984), Somnul în munte (1986), Poet de bunăvoie (1996), Cetatea moartă (1998), Drei Dichter aus Rumänien/Trei poeţi din România (Ioan Evu, Gheorghe Mocuţa, Sorin Roşca) (1999), Însoţitorul umbrei (2003), Cenuşa vorbitoare (2006), Amintirile unui pitic din vremea când era mic (2007), Elogiul furtunii (2012), Cartea consumatorului de poezie (2013).
Apărută la Editura Paralela 45, 2016, Piteşti, Înger de pază este – în termenii lui Umberto Eco – „opera aperta” (operă deschisă), câtă vreme gustul de viaţă şi gustul de moarte se întâlnesc într-un amestec misterios de fericire şi nefericire, două stări diametral opuse, asupra cărora iubirea exercită o forţă absolută. Contextele adecvate pentru a face conceptele operante sunt chiar poemele, care dau seama de pretextele distincte esenţiale create: „Despre toate acestea poemul tău/ ar fi putut să tacă dar uite/ cum te ia târfa de viaţă la întrebări/ într-o dimineaţă oarecare/ când descoperi în oglindă/ un chip ostenit amintind vag de tine” (Neutrino).
Unitare prin structura compoziţională, cele două părţi ale volumului – I. Înger de rezervă şi II. Calendar fără duminici (Exerciţii de neuitare) – sunt expresia gândirii artistice a creatorului despre renaşterea prin iubire şi lumină, despre poemul pe care îl visează de o viaţă, despre moartea care dăruieşte diplome de excelenţă, despre cuvânt şi tăcere, despre porţia de paradis hărăzită încă înainte de a te naşte, despre altceva ce ar mai fi de spus, despre traficanţii de îngeri în travesti, despre începutul unei alte vieţi, despre cel mai frumos poem de dragoste, despre poetul mesteacăn, despre un Dumnezeu care „ne-a dăruit încă o zi/ pe care o vom irosi/ în goana contracronometru/ după o fericire tot mai abstractă” (A trăi pentru a fi), despre un calendar fără duminici, teme fundamentale pentru definirea personalităţii lirice a poetului, în coordonatele ei proprii, unice, cu predispoziţie spre reflecţia tonică şi retorica originală, orientând mesajul poemelor spre condiţia umană.
Drumul prin labirintul simbolurilor filozofice are ca cifru „şapte”, care ne duce cu gândul la cele şapte trepte ale desăvârşirii: „Astfel poetul trecea zâmbind mai departe/ până hăt presus de moarte” (Poetul acela), la cele şapte ierarhii îngereşti: „Mamă uite un înger/ s-a ascuns în copacul acela/ dar i-a rămas o aripă afară/ te rog haide să i-o învelim! implora un băieţel/ trăgându-şi mama de mânecă” (Poetul mesteacăn), la totalitatea spaţiului şi a timpului: „Femeie ia copilul meu/ curat ca roua pe morminte/ să-l auzim pe Dumnezeu/ cum se coboară în cuvinte” (Bocet), la totalitatea universului în mişcare: „În noaptea asta voi pleca/ spre nicăieri, spre undeva/ nu mai fi tristă doamna mea/ ai grijă să nu uit ceva” (Spre ţara nevermore), la cele şapte note ale gamei diatonice, esenţa însăşi a materiei: „Şi te doresc cu disperare/ fără să vreau fără să ştii/ tu rana mea vindecătoare/ fără de care n-aş mai fi” (Romanţă pentru o notă muzicală), la ziua a şaptea, încununarea creaţiei: „În ziua a şaptea ostenit fiind/ Tatăl Ceresc a aţipit/ preţ de-o secundă cât o mie de ani.// S-a deşteptat din somn/ şi a semnat cel mai frumos poem/ care s-a scris vreodată.// Acel poem avea un singur vers:/ Lumină.// Şi s-a făcut deodată/ deşi soarele era de mult pe cer/ exact acolo unde El îl aşezase” (A şaptea zi).
Cuvântul, ca logos veritabil, naşte multiple semnificaţii. Lumina depăşeşte valorile plastice. Ea devine aici un simbol al metafizicului, un autentic medium în care se manifestă energiile creatoare. Dilatarea cosmică a spiritului nu este decât una dintre feţele duble ale omului şi creatorului, în cuprinderea totului ieşind din sine. Este relevantă fuziunea între text şi spontaneitatea creatoare.
Vitalizarea formelor şi a calităţii poemelor evidenţiază creaţii de o îndrăzneală şi de o expresivitate literară ultramodernă, ca în Poezie şi pâine: „Rentabilă e totuşi poezia./ Cum ai dormi cu tâmpla/ pe-o lamă de cuţit/ ca un bătrân canar/ îndrăgostit de colivia/ în care de un secol/ văzduhul a murit./ Rentabilă e totuşi poezia”.
Experienţa artistică, dar şi harul poetic îl ajută să descopere noi sensuri şi semnificaţii, preexistente trăirilor. Îndemnul la transcendere, în corelaţia dintre naştere şi înviere, ca un mister iniţiatic, e o numire a re-fiinţării prin cuvânt, credinţa sa în poezie ca Fiinţă: „Şi-n viforul acest neiertător/ mai lasă-mi totuşi dreapta care scrie/ iar de va fi într-un poem să mor/ fă-mi Doamne învierea poezie!” (Poemul în care voi muri).
Meditaţiile îndelungi şi profunde asupra rosturilor poetului şi ale poeziei fac din Ioan Evu, cel din Înger de rezervă, un reflexiv original, unic, al destinelor poeziei.



 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul