Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

„Prezentul, strâmtoarea îngustă a clepsidrei”*

        Andrea Hedeș

„Adevărul e că nu prea mai merită să fii, azi, un intelectual critic și un cetățean în deplinul sens al cuvântului. Argumentele tale nu vor fi luate în seamă sau vor fi răstălmăcite, preocupării tale sincere i se vor găsi dedesubturi și culise murdare (precis te plătește cineva să dai în țărișoară, s-a scris despre asta și în România Mare), îngrijorarea ta, când se va manifesta, va fi ironizată, profilul tău va fi maculat nu într-un fel sau altul, ci în toate felurile.”
Și atunci, cui folosește Publizistik? Și de ce ar încerca cineva, în mod lucid, o apropiere de această dulce-amară specie literară? Într-un volum care poartă titlul cu irizări filozofice Aproape liber și care are meditații curajoase și inserții fine pe această temă, tot libertatea este răspunsul: „Aici ai toată libertatea din lumea scrisului, condensată într-un număr fix de semne ce pot fi montate oricum, pe orice temă, în orice registru, cu dublă, chiar triplă intenționalitate. Numai previzibil, flasc, moralizator și plicticos să nu fii”.
Între acești doi poli, circumscriși în citatele de mai sus, se reliefează volumul Aproape liber. Publicistică, 234 de pagini, Editura Curtea Veche, București, 2016, de Daniel Cristea-Enache, etalând „o descriere posibil adevărată a lumii”**, precum odinioară cronicarii, în capitole de tip poupée russe: Judecăți, Politicieni și intelectuali, Un alt public, Schiță de portret, Carrousel, Zona lirică.
Cronicarul motivează scrierea acestui letopiseț din simplul pretext „ca să nu se înece anii cei trecuți” (Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei).
Publicistica din volumul Aproape liber poartă cu eleganță marca stilistică a lui Daniel Cristea-Enache. Dacă ar fi vorba doar de atât și ar fi, în sine, o realizare. Ce înseamnă scrisul ca meserie, dus dincolo de genurile literare majore în uzură și cotidian, practicate cu tenacitate, consecvență și o doză bună de idealism în chenarul procustian alcătuit din timp, temă, număr de semne și, culmea, inspirație, cerute de rubrica permanentă a unei reviste ori a unui ziar, o știu doar cei ce se încumetă la acest lucru. A trece de tavanul de sticlă al rutinei, al feed-back-ului (care trebuie cu grijă cernut, decelat), al blazării, uneori, e o izbândă personală în sine, demnă de prezentat în cărțile de dezvoltare personală în trend. Și mai este, mai presus de toate, luciditatea. O luciditate care permite racordarea la realitatea ficțională (iată!) ori socială, în funcție de direcția rubricii, dar și la locul și rolul exact al cronicarului și al omului în peisajul în care și el trăiește supt vremi, luciditate care îi permite să transcendă „Prezentul, strâmtoarea îngustă a clepsidrei” și ca un Ianus să vadă și să discearnă dincoace și dincolo de acest punct. Cum se mai poate scrie curat, sănătos, cu miez este o întrebare la care cu greu putem găsi răspuns. Totuși, această performanță o reușește Daniel Cristea-Enache în volumul Aproape liber. Articolele lui Daniel Cristea-Enache sunt scrise într-un ton cald, aproape confesiv, chiar și atunci când atacă frontal subiecte dintre cele mai incomode, mai abrazive, de care puțină lume se poate apropia fără teama de vătămare. Există o eleganță nobilă, de mult apusă, de turnir cavaleresc în „atacul” oricărui subiect. O delicatețe aproape izvorâtă dintr-un bun-simț nativ. Orice temă, subiect, persoană sau personaj sunt tratate cu același respect și considerație. Pentru Daniel Cristea-Enache nu par să existe teme mici și mari, subiecte minore și majore ori cel puțin nu lasă să se întrevadă aceasta. Cu bucurie aproape, metodic, atent la detalii și nuanțe, la premise și consecințe, la sine și la public, el face demonstrații de virtuozitate și, cu spirit didactic, de la A la B, etalează pas cu pas, ca în rezolvarea unei probleme de geometrie în spațiu, întreg itinerariul călătoriei în care își duce cititorii pentru a spune în final, nu pentru aceștia, ci împreună cu aceștia, quod erat demonstrandum. Pe lângă această manieră galantă de dezbatere, există în stilul care marchează publicistica o fascinantă fuziune între înalta elocință de for antic și curajul și pasiunea unui toreador care ia taurul de coarne, sub privirile admirative ori stupefiate ale cititorilor. De aceea, lectura acestui volum este una pasionantă, situată undeva între montagne russe și carrousel, la fel ca timpurile, defel plictisitoare, pe care autorul le trăiește și despre care nu se sfiește să scrie. Tonul lor confesiv, de jurnal ori, într-o fromulă mai modernă, de blog, atrage cititorii. Dar mai sunt apoi volutele de idei și delicata dantelărie stilistică datorită cărora firul articolului glisează cu siguranța și eleganța unui atlet evoluând la proba de patinaj artistic. Descoperim aici haina povestitorului pe care Daniel Crsitea-Enache o îmbracă, înșirând însă poveștile a o mie și una de zile postrevoluționare scrutate cu amara experiență a unui decrețel. Articolele cuprinse în carte acoperă o perioadă de șapte ani, ele apărând în publicațiile 22, Dilema Veche (online), Suplimentul de Cultură, Observator cultural, România literară, Viața Românească, Timpul, Literatura de azi, Adevărul și, în toată această perioadă, în toate aceste articole, impresionează faptul că Daniel Cristea-Enache nu uită că, înainte de toate, scrie despre oameni și pentru oameni. Oameni în carne și oase, cu sentimente, cu emoții, cu destine, care trăiesc și ei cu pâine și apă și poate și cu lecturi (deși acest din urmă punct, o știe, este, în cel mai fericit caz, opțional) și că și el, cronicarul, este întâi de toate un om între oameni. O profundă empatie pentru cei care nu sunt nici îngeri, nici demoni, nici semizei, ci pur și simplu oameni. De aceea nu demolează, nu desființează, nu șterge din cartea vieții, ci lasă întotdeauna, indiferent la acutele atinse de lumea dezlănțuită, lasă, așadar, loc și înțelegere omenescului și, prin aceasta, firescului, asumându-și condiția, de multe ori ingrată, de mediator.
Cronicarul motiva odată scrierea Letopisețului „ca să nu se înece anii cei trecuți”. Publicistica lui Daniel Cristea-Enache este și un manual de exerciții de libertate și echilibru ca nimeni să nu se piardă în panorama deconcertantă a prezentului.


* Jean Claude Guillebaud, Gustul viitorului – citat în Estetica între mediere și sinteză, Mircea Muthu, Limes, 2016.
** Roger Pouivet, La réalité des propriétés esthétiques – tot în Estetica între mediere și sinteză, Mircea Muthu, Limes, 2016



 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul