Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

O declaraţie de război adresată uitării

        Emil Lungeanu

Să deschizi azi cartea unui american despre alt american şi să dai peste o prefaţă introdusă cu fraza „Grigore Capşa a deschis restaurantul care-i poartă numele īn 1868” este ultima surpriză frumoasă la care te-ai aştepta. N-am mai rămas cu gura căscată atīt de stomatologic decīt la monografia dedicată īmpăratului Traian de Julian Bennett (nu fotbalistul, ci arheologul), cu al său capitol Dacicus introdus de o senzaţională clasare a Sarmizegetusei pe primul loc īn ierarhia Romei antice. Dar atunci cīnd cartea e semnată de nimeni altul decīt prof. Ernest H. Latham Jr., fostul ataşat cultural al Statelor Unite la Bucureşti, istoricul şi diplomatul căruia Encyclopaedia Britannica (vezi ediţia din 2000) īi datorează īndreptarea şi īntregirea referinţelor despre Romānia, totul devine posibil. Poţi, bunăoară, să citeşti evocarea sa WHAT STRANGE FATE – J. Breckinridge Bayne, An American Doctor on the Romanian Front 1916-1919/UN DESTIN CIUDAT – J. Breckinridge Bayne, Un doctor american pe frontul romānesc 1916-1919 (Editura Vremea, 2016) deopotrivă ca pe un adevărat roman de aventuri prescurtat, ca o cronică de război, ca dosar al unui caz de profesionalism ieşit din comun, ca o lecţie morală şi chiar, nu īn ultimul rīnd, ca o traducere exemplară, versiunea īn limba romānă fiind opera Ioanei Ieronim, a cărei semnătură reprezintă o garanţie mai solidă chiar decīt mīzgălitura guvernatorului BNR pe bancnota naţională.
Pornită de la o amicală şuetă la „Capşa”, iniţiativa prof. Ernest H. Latham Jr. este īncă o dovadă că, īntocmai ca şi īn istoria invenţiilor, marile revelaţii atīrnă īndeobşte de īntīmplări dintre cele mai mărunte. Pīnă la cartea lui Latham, documentată pe baza memoriilor propriului său erou (Bugs and Bullets), a arhivelor Crucii Roşii Americane, a colecţiilor universitare şi ale mai multor biblioteci, voluntariatul romānesc al doctorului Bayne rămăsese un caz obscur neremarcat nici măcar de specialiştii perioadei 1916-1919, ceea ce face cu atīt mai evident meritul restituţiei aduse de un atare demers acum, după exact un veac de la venirea lui īn Romānia. Or, nedreptatea uitării lui Bayne ar fi ceva comparabil cu aruncarea abuzivă īn stradă a veteranului Marin Lungu, fostul copil erou ce inspirase filmul lui Radu Gabrea Prea mic pentru un război atīt de mare (1969), īnrolat la doar 7 ani şi decorat la 10 de patru ori, apoi prizonier al lagărelor naziste, tot „un destin ciudat” şi dīnsul. Două īnalte distincţii, Ordinul „Steaua Romāniei” şi Crucea „Regina Maria”, primise şi medicul american de la regele Ferdinand, īnsă nimic nu i-ar putea onora mai mult memoria decīt mărturiile lăsate de contemporani. Scrisoarea unui căpitan al Crucii Roşii din iulie 1919, bunăoară, zugrăvea grija lui Bayne pentru soarta ţăranilor romāni īn termeni de-a dreptul evanghelici: „Pentru oamenii ăştia e ca Iisus. Īi vindecă, se ocupă de ei (...) Ţăranii de aici īl iubesc, ceea ce e de la sine īnţeles (...) Este de o modestie exasperantă”. Īn acelaşi an, ziarul Universul publica impresiile unui magistrat al Curţii Supreme după vizita făcută doctorului la spitalul militar: „Mă aşteptam la un tablou de suferinţă şi de jale. Īn loc de asta, l-am găsit pe doctor deosebit de binevoitor īn mijlocul bolnavilor săi, pe care īi adusese īn mare parte īn grădină, fiindcă era primăvară. Un gramofon cīnta muzică romānească. Răniţii erau īmbrăcaţi īn halatele lor de spital, de o curăţenie exemplară. (...) Unii păreau să fi uitat că le lipseşte o mīnă sau un picior, atīt păreau de mulţumiţi şi de īncrezători īn viitor. Cīnd i-am īntrebat cum īi īngrijeşte doctorul, mi-au dat toţi acelaşi răspuns: «E tatăl nostru.» Pentru fiecare rănit, distinsul doctor inventase un aparat special, care să ţină membrul bolnav īn poziţia cea mai potrivită şi mai puţin pricinuitoare de dureri, iar aparatele acestea le construise el īnsuşi. (...) Tifosul exantematic bīntuia cu furie, iar populaţia de la sate murea din lipsă de ajutor. A plecat din proprie iniţiativă, netrimis de nimeni, pe spezele sale, şi a cutreierat comunele, intrīnd īn colibe şi īn bordeie īn care morţii neīngropaţi zăceau alături de muribunzi şi de bolnavi; le-a dat medicamente, i-a īngrijit (...), le lăsa la plecare bani cu care să-şi cumpere hrană pīnă la vindecarea completă (...). Către un asemenea om, noi, romānii, avem o datorie mare de recunoştinţă şi trebuie ca faptele sale să fie aduse la cunoştinţa tuturor”. Certificatul din 1918 semnat personal de Alexandru Marghiloman atesta şi el īn cel mai oficial mod cu putinţă: „Doctorul Bayne a venit īn ţara noastră pe 10 noiembrie 1916, īncă de la īnceputul campaniei militare, oferindu-se, voluntar şi gratuit, să īndeplinească nobila misiune de a se ocupa de răniţii de război. Şi-a dus la capăt misiunea cu un devotament şi o abnegaţie mai presus de orice laudă. După instaurarea ocupaţiei īn capitala noastră şi evacuarea lui din spitalul īn care lucra, dr. Bayne nu a vrut să se odihnească aşa cum ar fi meritat, ci s-a dus la ţară, unde şi-a expus viaţa zi de zi pentru a īngriji bolnavii de tifos exantematic, īn mijlocul celei mai paupere populaţii a ţării noastre. A salvat sute de vieţi. Distincţia acordată de suveranul nostru şi binecuvīntarea bolnavilor şi răniţilor au fost unica răsplată pentru munca imensă şi nobilul lui sacrificiu”. I-a lăudat faptele pīnă şi feldmareşalul von Mackensen, prezent īn micul album de fotografii al acestei ediţii īn uniformă de husar Totenkopf cu vestita lui cuşmă de blană cu craniu īn frunte, grotescă īncrucişare īntre un căpcăun şi un bufon. De altfel, captivanta istorie oferită de prof. Ernest H. Latham Jr. nu duce lipsă de ocazii pentru a adăuga īn bucate sarea şi piperul tragicomediei. Cazul dentistului adus de dr. Bayne īn folosul sătenilor, ale cărui anestezii i-au pus pe fugă pe ţărani fiind luate drept lucrări diavoleşti, tablou al īnapoierii şi obscurantismului rural la īnceput de veac XX, e un asemenea exemplu. Un altul, prilejuit de confiscarea metalelor de către armata de ocupaţie, este episodul jefuirii clopotniţei de pe moşia prinţului Ghica, unde, smuls din tavan, clopotul mīniat de sacrilegiu se prăbuşise din turlă făcīndu-l piftie pe soldatul rămas de pază dedesubt. Un alt jaf cu cīntec fusese cel de la Mitropolie, de unde bulgarii furaseră moaştele Sf. Dimitrie (pesemne ca să lase fără protecţie Bucureştii), dar cīnd să fugă cu ele peste Dunăre fuseseră prinşi chiar de aliaţii lor germani, care, băieţi mai cu educaţie (că vorba lui Pampon: „Ce căuta neamţul īn Bulgaria?”), le-au īnapoiat popilor noştri deznădăjduiţi. Aventuri picante de acest fel fac lectura aşa de agreabilă, īncīt la capătul ei īncerci regretul că paginile s-au epuizat prea curīnd – iar dacă această evocare extrem de documentată, de īngrijită şi emoţionantă īi va inspira cīndva ea īnsăşi pe alţi autori, aceia s-ar cuveni să-i dedice o īntindere de două ori pe-atīta.
Mai presus īnsă de examinarea volumului de faţă din perspectivă memorialistică, povestea doctorului Bayne ar trebui ştiută azi de oricine face jurămīntul hippocratic, iar meritoriul demers al prof. Ernest H. Latham Jr. de a o scoate la lumin㠖 de orice istoric care se respectă.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul