Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Actualitatea lui Maiorescu

        Dan Cristea

Anul viitor se vor împlini 150 de ani de la publicarea, în 1868, a studiului lui Titu Maiorescu (1840-1917), În contra direcției de astăzi în cultura română, studiu care, pe de o parte, cum scrie E. Lovinescu, „rezumă temele esențiale ale criticii culturale maioresciene”, iar, pe de altă parte, a făcut (și va face, probabil, în continuare) să curgă râuri de cerneală, atât pro, cât și contra, în legătură cu teza fundamentală a expunerii criticului, și anume teoria „formelor fără fond”.
Nu voi căuta, aici și acum, să intru în vreo dezbatere mai profundă a acestei teorii (în fond, o memorabilă metaforă!), ci, sprjinit pe unele citate și sugestii din textul maiorescian (compus de un „mare scriitor”, după aprecierea lui Nicolae Manolescu), mă voi limita a scoate în evidență câteva analogii cu ceea ce se întâmplă astăzi în cultura română sau, cum zicea Maiorescu însuși, în „cultura noastră intelectuală”. Ca în toate momentele de criză – și numai cine nu vrea să vadă nu va remarca faptul că trecem, și încă de mult timp, printr-o criză multiplă, politică, culturală, educațională, organizațională ș.a.m.d. –, Maiorescu, mai mult ca oricând, își arată actualitatea și forța judecății critice.
E aproape imposibil (pentru cineva care vrea și își propune să gândească) să nu vibrezi la lectura studiului maiorescian, să nu cazi pe gânduri, să nu transformi spusele criticului, de o uimitoare limpiditate și pertinență și în zilele noastre, în ecouri care să te urmărească. Studiul maiorescian nu poate lăsa indiferent pe nimeni cu adevărat interesat în problemele care privesc limba, literatura, cultura, chiar politica românească, pe nimeni care se întreabă dacă societatea în care trăim, la timpul prezent, e construită pe adevăr sau minciună, pe fundamente trainice ori pe iluzii soporifice, dacă mergem într-o direcție bună ori, din contra, ne afundăm în tenebroase mistificări.
Iată, de pildă, cât de simplu (în aparență) începe studiul corifeului junimist. Nici mai mult, nici mai puțin decât cu cerința ca o revistă (o „foaie”, zice textul) literară să fie scrisă „cu gramatică, stil și ortografie”. Să aibă, cu alte cuvinte, formă, pentru că forma este cum se spune, pe câtă vreme conținutul, cuprinsul (sau substanța, am mai zice astăzi) reprezintă ce se spune. Știm azi, ceea ce, de fapt, știa și Maiorescu, că forma și conținutul sunt inseparabile, chiar dacă pot fi analizate separat. O revistă fără formă, fără „gramatică, stil și ortografie” nu poate fi viabilă, așadar, nici în ce privește conținutul. „Ceea ce e rău spus e rău gândit”. Dar, dincolo, de aceste considerații, acum, la aproape 150 de ani de la apariția studiului maiorescian, putem spune, în liniște, că revistele pe care le avem (atâtea câte au mai rămas) ori manifestările diverse de mass-media sunt, toate, impecabile în ce privește „gramatica, stilul și ortografia”? Ori că discursul public, vehiculat în diferite ocazii, ar fi un model de expresie? Dimpotrivă, constatăm, cu stupoare, că „gramatica, stilul și ortografia” devin niște necunoscute pentru tot mai mulți dintre noi. Adevărata „regenerare” spirituală, ne dă mereu de înțeles Maiorescu, începe de la cultivarea limbii române, de la regenerarea culturii, de la regenerarea educației.
Expresia „forme fără fond” constituie, cum spuneam, și o metaforă memorabilă pentru a conota formele de civilizație modernă, imitate din afară, dar falsificate și discreditate pe solul autohton în absența motivărilor interne. Maiorescu le mai numește „producțiuni moarte, pretenții fără fundament, stafii fără trup, iluzii fără adevăr”. Diatriba maioresciană capătă însă consistență în plus prin atacul formidabil împotriva unor lucruri pentru care nu mai e nevoie de nici un context și de nici un import, și de care ne izbim astăzi la fel de tare ca și ieri: minciuna, aparența, superficialitatea, lauda de sine și suficiența, compromisul și conjuncturalul. Printre altele, în studiul său, marele critic ne invită să învățăm marele adevăr: „că mediocritățile trebuie descurajate de la viața publică a unui popor, și cu cât poporul este mai incult, cu atât mai mult, fiindcă tocmai atunci sunt primejdioase. Ceea ce are valoare se arată în prima sa înfățișare, în meritul său și nu are trebuință de indulgență, căci nu este bun numai pentru noi și deocamdată, ci pentru toți și pentru totdeauna”.
Observă cineva, astăzi, în jurul nostru, în societate ori în viața noastră publică, vreun cor al mediocrităților? Se îndoiește cineva că valoarea e respectată, astăzi, „în meritul ei”, de toți și pentru totdeauna ? Nu de alta, dar Maiorescu persistă să ne întrebe.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul