Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Ascultând miresmele

        Andrea Hedeș

„Un oraș nu prețuiește mai mult decât o grădină de trandafiri...”, spunea Jose Santos Chocano. Noi am putea afirma, parafrazând, că o literatură nu prețuiește mai mult decât studiile consacrate ei. Și ne bucurăm să putem face această afirmație având în față cel mai recent volum semnat de Răzvan Voncu, Arhitectura memoriei. Studii de istorie literară clasică și contemporană, apărut la Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016, 414 pagini. Volumul cuprinde trei capitole – paliere: I. Revitalizându-i pe clasici, II. Istorii recente, III. Arhiva și laboratorul sau istoria și teoria literară.


Am găsit întotdeauna provocatoare diferența „materialului de lucru”, în cazul sculptorului, pictorului, compozitorului, scriitorului... Am invidiat creatorul care poate da pietrei forma ideii, inspirației – un bust ori o catedrală, aceasta trece cu smerită seninătate veacurile. Pe urmă, sunt culorile, onctuoase și strălucitoare, arătând și apropiind ceea ce a fost, privirea complice aducând instantaneu în contemporaneitate, din nou, ideea. Și chiar dacă tot despre sunet, ca și în cazul cuvântului, este vorba, muzica face totuși mai mult decât o mie de cuvinte, drumul său de la instrument spre auz este nemediat, sufletul înțelege mesajul picurat cu atâta armonie. Numai cuvântul scris trece prin timp însingurat și fragil, perisabil din cauza suportului pe care se află condamnat la o existență simbiotică, înstrăinat, de multe ori, de distanțele pe care le străbate, venind până la noi din copilăria limbii ori din granițele altei limbi, încriptat în interstițiile altui timp, din care doar diortosiri de finețe chirurgicală ni-l pot redobândi, și asta doar dacă a fost destul de norocos încât vehiculul său, suportul pe care se întinde existența sa, să ajungă până la noi. Chiar și așa, descarcerat, riscă marginalizarea din cauza unor diferențe aparent ireconciliabile cu lumea de astăzi. Dar nici nu e nevoie să privim chiar atât de mult în urmă, ordalia golirii de interes poate fi și de factură recentă. Cumva, cuvântul scris rămâne mut, iar lumile ridicate de mintea creatoare încremenesc în tăcere până la sperata întâlnire cu cititorul. Și abia atunci ochiul, inima, auzul, limba, înțelepciunea duc la înțelegerea ideii îmbrăcate în cuvânt. O resurecție efemeră, dar care necesită o măiestrie aparte. Este nevoie de ceva ce am asemăna cu ceea ce japonezii numesc arta ceremonială a ascultării miresmelor. „(...) Cădea o ploaie blândă, iar prunul roz de lângă verandă era în plină floare. (...) admirau florile când a ajuns la ei un bilețel legat de o ramură de prun de pe care aproape toate florile căzuseră” (din The Tale of Genji, traducerea noastră). Această imagine-metaforă este incipitul pentru provocarea de a descoperi miresmele ascunse, miresmele florilor căzute și povestea lor, precum și povestea poveștii lor, ajungându-se, în final, la o rafinare pe care doar un popor care celebrează sakura o poate atinge. Cu aceeași ceremonioasă bucurie și seriozitate procedează Răzvan Voncu în volumul de Studii de istorie literară clasică și contemporană. Ascultând cu delicatețe și disciplină miresmele unor petale, unele demult duse de vânt, el realizează o construcție rațională, puternică și elegantă, coagulată din materia fină a cuvântului scris: o Arhitectură a memoriei. Pentru a reuși această performanță este nevoie de studiu îndelungat, aprofundat, dar autorul este „un monstru de consecvență și temeinicie, în lumea noastră alunecoasă și superficială”.
Imun la subiectivism, clișeism, trenduri și orice alte repere facile, Răzvan Voncu privește portretele unor autori mai vechi sau mai noi cu extraordinara capacitate de uimire, bucurie a descoperirii, a întrebărilor proprii doar unui Mic Prinț plin de candoare și totodată cu luciditatea și siguranța date de un întreg univers interior bine structurat, de un talent de Sherlock Holmes al istoriografiei și criticii literare, oferind „o cale de acces către pivnițele psihologiei scriitorului”.
E o privire curată și sigură care glisează elegant pe registre și paliere de cunoaștere și înțelegere profundă spre extraordinara încântare a cititorului și clipa de înaltă grație a autorilor cuprinși în paginile studiului, de la Constantin Brâncoveanu la Slavici, de la Zaharia Stancu la Nichita Stănescu, de la Dan Horia Mazilu la Eugen Negrici, pentru a-i menționa doar pe câțiva dintre ei. Cunoștințele de balcanologie, un domeniu nu foarte frecventat, dar de o complexitate fascinantă, în care, ca într-o mare nostrum se varsă ceea ce a forjat de secole istoria, teologia, limbile, cultura, ezoterismul subtil al regiunii, de la nașterea unor popoare sau conflicte la forma mentis și modus vivendi, împletite într-un multivers, nu prezintă vreun mister arhitectului acestei construcții savante. Nici metoda de lucru, scrupuloasă, laborioasă, fără concesii, cu împrumuturi fertile din tehnicile de cercetare specifice istoriei, arhivisticii, antropologiei, studiilor culturale, sociologiei sau teologiei și normelor de editare și de o transparență conspirativă față de cititorul nicicând pierdut din vedere. Una dintre marile realizări ale volumului, pe lângă foarte multe altele, este flexibilitatea, suplețea, naturalețea calină și provocatoare a limbajului care sintetizează. O expresivitate minunată, caldă, care atrage chiar cititorul neprofesionist și îl captivează asemenea lecturii unui roman, oferindu-i, în același timp, pedagogic, „lecturi și coduri”.
Studiile care înalță Arhitectura memoriei, aceste exerciții de ascultare a miresmelor, devin și exerciții spirituale, nu ascetice, ci pline de bucuria medierii, a repunerii în circulație, la finalul unui migălos proces de restaurare, a unor portrete de autori, a unor texte-bijuterii, texte-tapiserii, texte-graffiti sau texte-sakura. Și asta, după cum mărturisește autorul, „pentru că, fiind un spirit practic, dintr-o generație funcționalistă, știu că numai asupra prezentului îmi pot exercita acțiunea formativă și corectivă. Trecutul este factum, este definitiv. De noi depinde doar dacă, din «cărămizile» numite Alecsandri, Eminescu, Macedonski, Arghezi, Blaga, Barbu, Bacovia, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Leonid Dimov, Virgil Mazilescu ș.a., construim Marele Zid Chinezesc sau o cocioabă sordidă.
Felul în care îi citim pe înaintași, așadar, e numai și numai răspunderea noastră. E numai și numai neputința noastră dacă în menhirele misterioase ale operei lor vedem doar cariile și fisurile, ignorând săgeata gândului îndreptată spre Absolut”.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul