Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

La capătul unui drum de doisprezece ani

        Iolanda Malamen

În 2005 Bucureștiul înregistra, în pulsul lui cultural, o galerie de artă, găzduită într-un spațiu mai puțin obișnuit: Primăria Sectorului 2. Numele acestei galerii, „Dialog”, avea să devină în cei 12 ani de existență unul edificator și referențial, consolidând, prin expunerea unor opere de excepție, ideea permanenței și imanenței artei românești. Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă inițiatorul și curatorul acestui proiect, istoricul și criticul de artă Ruxandra Garofeanu, nu ar fi gândit în detaliu, cu empatică dăruire, fiecare gest expozițional. Reconsiderările, evocările și readucerea în atenție a unor nume, unele „rătăcite” de decenii prin memoria exilului, au punctat de fiecare dată în spațiul Galeriei „Dialog” momente de înalt tonus creativ. Critici de artă de prim rang, ca Dan Hăulică și Pavel Șușară, au fost prezenți de-a lungul anilor la vernisaje, rostind ample, punctuale și itinerante comentarii.
Recuperările, certificările, rememorările însumează zeci și zeci de expoziții, despre care se poate spune, întorcându-ne în timp, că au definit admirabil spațiul. E destul să-i amintim doar pe câțiva dintre artiștii ale căror opere au fost aduse pe simezele galeriei și ne dăm seama că „truda curatorială” nu poate fi considerată doar o sintagmă stereotipă, când, ciclic, galeria expune artiști precum: Corneliu Baba, Ion Alin Gheorghiu, Wanda Sachelarie Vladimirescu, Ion Bitzan, Mircea Spătaru, Ion Pacea, Mihai Cismaru, Constantin Piliuță, Horia Bernea, Marcel Guguianu, Alexandru Țipoia, Eugen Drăguțescu, Aurel Cojan, Radu Costinescu, Dan Cioca, Ștefan Sevastre, Ion Țuculescu, Georgeta Năpăruș, Ion Vlasiu, Margareta Sterian, Mircia Dumitrescu ș.a.m.d.
Sfârșitul lunii martie 2017 a marcat, din păcate, din nu știu ce rațiuni șchioape, întreruperea neprietenoasă și nedorită a proiectelor Galeriei „Dialog”. Nu înainte însă ca Ruxandra Garofeanu și Gheorghe Andreescu să propună, ca ultim act justițiar față de public, Grafica românească în context expozițional, în „complicitate” cu Dan Basarab Nanu, managerul Muzeului de Artă Vizuală Galați. Astfel, o parte semnificativă a lucrărilor expuse în 1972 la Bienala de la Veneția, de un grup de 20 de artiști români, poate fi văzută, până la 30 mai a.c., la Galeria „Dialog”. După aproape o jumătate de secol de la participarea României cu acel „proiect-instalație”, detașat uimitor de contingentul imaginarului confortabil, și revenirea lui în atenția publicului, într-o formulă prescurtată, a căpătat firesc consistența unui eveniment de excepție.
Nimic din tiparele și reflexele participărilor de până atunci la Bienala din ’72 nu anunța o atât de insolită etalare comună a celor 250 de gravuri asamblate și amestecate, colate și unificate într-un ritm armonic lucid; construcții și deconstrucții, universuri în mișcare sau staze halucinante. Un real și suprareal impregnate atât de siajul aleatoriu și de alianțele ludicului, cât și de pofta narațiunii pure.
Autorii acestui proiect au fost artiști consacrați în stilistici și formulări distincte care au vrut totuși să-și unească, uneori cu prețul unor șocuri vizuale, rostirile: Ana Maria Andronescu, Marcel Chirnoagă, Dumitru Cionca, Ioan Donca, Adrian Dumitrache, Mircia Dumitrescu, Dan Erceanu, Sergiu Georgescu, Harry Guttman, Valentin Ionescu, George Leolea, Wanda Mihuleac, Teodora Moisescu Stendl, Tiberiu Nicorescu, Ion Panaitescu, Anton Perussi, Ion State, Ion Stendl, Radu Stoica, Iosif Teodorescu.
Cu Gravura în Spațiul Contemporan, România se afla în 1972 la cea de-a 15-a participare la Bienala de la Veneția. Pavilionul de expunere a avut ca spațiu o suprafață de 25x8 metri, iluminată special, cu surse de jeturi mișcătoare de lumină care se reflectau în opt oglinzi metalice fixate între panourile pe care erau colate gravurile, pentru a dirija privirea cât mai exact. Artiștii au scontat pe efectul colajelor mixte, în tehnicile cunoscute ale graficii: xilogravură, linogravură, acvaforte și acvatintă, gravură în fier, litografie, serigrafie. Compunând pe cele 83 de panouri, câte număra pavilionul românesc, imagini în asocieri scripturale și frazări gândite unitar, cu un efect impresionant de imagini, cei 20 de autori și-au asumat rolul de gregarizare emblematică a propriilor lucrări, gândindu-le ca pe un cumul de energii, ca pe o „instalație”, și aducându-le în starea de frazare stilistică și de patos comunicativ. Anonimatul în care a fost definit acest discurs univoc colectiv a eliminat granițe orgolioase, sudând imaginile într-o dominantă plină de sonuri și de alianțe stilistice. Lumea imaginată, una filmică, hipnotică și compusă impetuos de multe ori din fâșii rupte din carnea gravurii originale, rescria în varii forme de triumf contagios umanul, dându-i chipul, asemănarea și forța narațiunii.
Timpul este cel care s-a îndurat ca măcar o parte din acest imaginar, care a deschis la vremea respectivă interesul artiștilor și al criticilor de artă de pretutindeni, dar și pe cel al publicului, să nu fi dispărut pentru totdeauna, cu atât mai mult cu cât, după închiderea bienalei, cea mai mare parte a lucrărilor a luat drumul degradării, al distrugerii și al pierderii pentru totdeauna. Muzeul de Artă din Galați a recuperat la vremea respectivă, în mod miraculos, exact lucrările expuse astăzi la Galeria „Dialog”. În cei 45 de ani care-au trecut de-atunci, iată, din fericire, supraviețuiește nu numai legenda acelei participări, ci și o parte materială din acest demers. Gestul curatorial al Ruxandrei Garofeanu, de a resuscita istoric, moral și emoțional un eveniment de-o asemenea recunoaștere, este, după lungi perioade de ispășire a imaginarului, cu adevărat necesar.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul