Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Magda Cârneci – între „haosmos” şi „vremea visului înalt”

        Ioan Groşan

Dacă ai curiozitatea să te uiţi pe CV-ul Magdei Cârneci de pe Wikipedia, poţi să te sperii. Eu, cel puţin, nu cunosc vreo altă poetă română contemporană care să fi avut, cultural vorbind, atâtea îndatoriri, să fi trecut prin atâtea funcţii, să fi fost mai tradusă în străinătate ş.a.m.d. Doctor în Istoria Artei nu la „Spiru Haret”, ci la École des Haute Études en Sciences Sociales, şefa ICR Paris între 2007-2010, membră a Cenaclului de Luni şi a Grupului de Dialog Social, preşedinte al PEN Clubului din România în prezent, tradusă în franceză, italiană, germană, olandeză (iar în engleză de eminentul tălmăcitor Adam J. Sorkin), prozatoare (romanul FEM), iar dacă aş continua numai cu lucrurile acestea, aş putea umple întreg spaţiul articolului de faţă, ba ar mai rămâne şi ceva pe dinafară.
Însă, înainte de toate, Magda Cârneci este şi rămâne Poetă. (Şi am folosit majuscula pentru că am impresia că tocmai din cauza acestui CV expandat receptarea critică a lirismului ei nu s-a făcut întotdeauna pe măsura valorii lui.) Strict cronologic, a debutat în 1985 la Editura Eminescu cu O tăcere asurzitoare, volum aproape intruvabil azi. Însă adevăratul debut (pe care cred că şi autoarea îl consideră ca atare) s-a produs în 1980 cu Hipermateria, la Cartea Românească, volum definitoriu pentru ceea ce se numeşte optzecism şi unde sunt deja prezente temele care vor marca întregul eşafodaj poetic al Magdei Cârneci (se semna atunci Magdalena Ghica): tensiunea între lume (realitate) şi singularitatea eului, între asceză şi senzualitate, între haos şi nevoia de coerenţă. Sunt poeme splendide în acest volum (preferatul meu: O, generaţia mea), precum și Să ne merităm cu toţii conceptele, pe care-l citez în întregime, cu delicii, mai ales pentru felul cum e construit, în forţă, finalul, lecţie bine învăţată de (aproape) toţi optzeciştii: „Conceptul de pâine îmi zise:/ «Această anarhie nu-mi place, îţi redau libertatea»// Am văzut o pâine perfectă, era ca un abur de aer,/ o fotografie de vis/ ridicată cu jumătate de metru deasupra/ feliei de pâine neagră şi veche, ce zăcea muşcată/ pe masă./ Am vrut să mănânc, am pus mâna pe pâine, pâinea/ a ţipat mânioasă:// Nemernicie, cum mai poţi mânca fără nici un principiu?/ fără o pâine abstractă, fără o foame abstractă, fără/ aluatul de paradis?/ Nu vezi că nu mai exist?/ Redă-mi demnitatea, redă-ţi demnitatea,/ am să te las să mori flămând ca un câine, care roade/ materia brută...// Şi atunci am luat un cuţit”.
Şi, iată, am în faţă cea mai nouă carte a Magdei Cârneci, Viaţă, apărută anul trecut la Paralela 45, o editură care prin directorul ei, Călin Vlasie, el însuşi un excelent poet, şi-a înscris constant – şi benefic! – în program cultivarea operelor beletristice şi critice ale Generaţiei 80: „Cuvântul – scrie autoarea în chiar primul poem din volum, Un fel de poetică – va trebui să aştepte,/ să treacă prin nenumărate strâmtori şi abrupte deschideri/ până ce se va curăţa, va creşte/ încet, ascuns, dureros/ ca un cărbune orb şi încins, undeva în infernul pământului,/ visând către imposibile astre, preschimbându-se penibil/ în diamant”. Este exact ce se întâmplă acum în poezia Magdei Cârneci, care a ajuns la o limpiditate esenţială, aproape aforistică, deşi construcţiile propriu-zise sunt ample, precum structurile lirice ale lui Ion Mureşan. Temele sunt aceleaşi ca în precedentele apariţii editoriale, dar eul poetei nu mai pare deformat de o realitate haotică (aşa cum chipul ei real se deformează treptat până la disoluţie pe coperta volumului Haosmos şi alte poeme), ci, dimpotrivă, se impune cu claritate, deşi încă marcat de scepticism („Nu voi fi marea poetesă a lumii”). Dar, paradoxal, tocmai ăsta e apanajul marii poezii, de a isca „din bube, mucegaiuri şi noroi”, dintr-un haos murdar, omniprezent, „frumuseţi şi preţuri noi”. Asta face şi Magda Cârneci în tot cuprinsul cărţii, în poeme admirabile, precum Totul, Creaţie, Adolescenţă şi, mai ales, Vremea poemului înalt, din care citez finalul: „Nu, vremea poemului înalt, ameţitor/ n-a trecut./ Vremea lui abia vine.// O simfonie scrisă de un începător”.
Pentru Magda Cârneci, cu acest volum, vremea poemului înalt deja a sosit.


 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul