Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poezie

        Liviu Capşa

Oscar


Oscar a fost un copil pe cinste
se juca doar cât trebuie
păpa tot
şi nu-şi păta hainele


la şcoală mergea regulat
respecta semafoarele şi profesorii
iar din ghiozdanul lui
nu lipsea niciodată nimic


anii au venit peste el cu blândeţe
cu înţelegere putem spune
pentru că Oscar
nu le reproşează nimic


când a venit timpul
Oscar s-a şi-ndrăgostit
cât pentru o familie şi-o casă
la înălţime într-un bloc


şi acum când obosit
vine de la serviciu
Oscar tot senin este
împăcat cu drumul cu metroul
cu lumea care nici nu ştie
că-n geanta lui mare
îl poartă pe Oscar cel mic



În faţa mării


singură şi goală
ţi-a rămas memoria
ca un sat alb din Andaluzia
în bătaia soarelui veşnic


nimic nu se mai prinde de ea
nimic nu se mai agaţă
în firele ei de păianjen
nici o umbră de gând
nici o tresărire de pleoapă


în faţa mării eşti
ca o casă goală de melc
în care vuieşte spiritul apei
litania ei pentru cei plecaţi
în adâncuri


şi bucuria şi durerea
s-au scurs din tine
ca aerul din oasele pescăruşului
din care rup vânturile
valurile


goală şi singură ţi-a rămas memoria
ca o stâncă înverzită
ca o plajă cerşetoare
căreia marea îi aruncă
mărunţişul scoicilor



Democraţia naturii


în viaţă să fii respectuos
îmi repeta tata
cred că era cuvântul lui
cel mai tocit
învăţătura lui preferată


dar sunt şi oameni care nu merită asta
de ce să-i jignim pe cei buni
amestecându-i cu cei răi
încercam eu timid
să-i nuanţez îndemnul


tata nu-mi mai răspundea
din şareta lui glorioasă
privea peste câmpuri
la culturile înşirate egal
uniform
la verdele lor nediferenţiat
democratic



Nostalgie


unde sunt filajele de altădată
băieţii de pe Calea Victoriei
cu tunsorile lor americăneşti
şi costume stas


vigilenţa lor ne ferea de complicaţii
mişca trecătorii comozi
cum culegeau ei căpşuna informaţiei
cu sârguinţa cu care acum
românii robotesc pe moşia Domnului Spaniol
cum îndestulau ei hambarele
concernului secu


acum la intersecţii doar fum
şi scrâşnet de roţi
sub care şerpuieşte stingheră
pista bicicliştilor fără biciclişti


doar plictisul manechinelor
dichisite ca la paradă
şi hoardele astea de firme străine
ivite ca ciupercile otrăvitoare
după ploaia de gloanţe


s-au topit filajele de altădată
ca zăpezile poetului vagabond
ca roua din ochiul semaforului
care multe a mai văzut la viaţa lui
şi bine face că tace



Ce bine


ce bine se aşază toate
de la o vreme
furnica a început să cânte
şi greierele să trudească din zori
până în noapte


pădurea-şi lasă porţile vraişte
şi armata tăietorilor harnici
cucereşte metru cu metru
străzile se scurg în gropile
tot mai prietenoase


prin parcuri
copacii îşi ridică poalele frunzelor
să se bucure şi statuile
unele se-nverzesc de plăcere
altele se scurg de ruşine-n pământ


la circ
magicienii scot jobenele din iepuri
dresorii sar prin cercuri de foc
entuziasmând tigrii cei sceptici


în cazinouri toate ruletele
încremenesc pe numerele câştigătoare
şi jucătorii ies cu buzunarele pline
să-mpartă săracilor ologilor porumbeilor
şi duhului morţilor


nimeni nu mai urăşte pe nimeni
se iau toţi de mână
şi-ntr-o horă magnifică uriaşă
încet-încet legănat
se duc se pierd în uitare



O preacinstită adunare


s-a ridicat şi el
să-şi spună părerea
ascultase atent toţi antevorbitorii
le cântărise opiniile observaţiile
cu unele chiar era de acord
altele trebuiau explicate mai clar
nuanţate


erau şi susţineri pe care
urma să le amendeze
să le dezvăluie argumentele îndoielnice
sau de-a dreptul absurde


era deci pregătit
să susţină un discurs coerent
de o logică impecabilă


s-a ridicat şi-a îndreptat ţinuta
dar până să-şi dreagă glasul
până să bea din pahar
până să apuce microfonul
toată adunarea se scurse pe uşă


grăbită extenuată
călcă în picioare zdrobi fără milă
singurul punct de vedere
cu care toţi ar fi fost
de acord



Eclipsa


toţi aşteptau cu înfrigurare
eclipsa
unii ca pe un bun prilej
de ciordeală
alţii ca să-şi sărute iubitele-n parcuri
poate chiar mai mult de atât


câţiva afumau deja cioburi
alţi câţiva îşi cumpăraseră
ochelari speciali
iar vânzătorii de ochelari speciali
îşi frecau mâinile


copiii băteau din palme de nerăbdare
bunicile îşi luaseră jachetele pe umeri
(fără soare se face frig)
bărbaţii goleau repede halbele
găinile se duseseră preventiv
la culcare
dar eclipsa tot nu apărea


într-un târziu au aflat
că spectacolul se amânase
pentru stagiunea viitoare



Destin de furnică


se umflă şi ziua asta
ca o pânză de corabie cuceritoare
împingând viaţa înainte
un freamăt se iscă pe străzi
se scurge-n grota metroului


din spatele geamurilor mergătoare
privirile şterg acelaşi peisaj obosit
până ce viteza-l destramă
un terci care-ţi ustură ochii


între blocuri câini costelivi
întind boturile amuşinează
oportunităţile revărsate din noapte
culegătorii tomberoanelor îşi încep şi ei
truda lor migăloasă


se deschid ferestrele
uşile se dau de pereţi
mii de paşi înaintează pe trotuare se-ncrucişează
se-nmulţesc ca peştii-n ocean


undeva neştiută nevăzută o furnică
şovăind îşi tot caută calea
până când e strivită de un pas hotărât
o urmă ce piere pe asfalt
dar cine să mai ia seama
la destinul unei furnici
în vremurile minunatelor cuceriri
ale minţii



Lucruri inutile


un zmeu care nu vrea
să se înalţe


o uşă bătută în cuie


un semn de carte
într-o bibliotecă publică


o şedinţă de partid
la care se recită din Petre Got


o pistă de biciclete în Piaţa Matache


o minicascadă în vila familiei
Vrânceanu Firea Pandele


o limuzină în care se joacă şeptic


o bibliografie pentru operele ştiinţifice


un birou pentru o secretară
cu multe obligaţii


un zid peste care sar mexicanii


legile pe care Parlamentul
se aşază cu fundul


un obiect zburător sub cupola Academiei


aceste rânduri în memoria computerului
la care se joacă nepoţii



Vârste


la zece ani
tata era responsabil de o vacă
ce avea obiceiul ieşirii zilnice
la iarbă verde


la cinşpe ani
a plecat la oraş c-o valiză de lemn
ca o catană grăbită
să-nceapă instrucţia vieţii


la douăzeci de ani
era aproape bărbat
şi păşea hotărât pe un drum
ce se împrăştia în toate direcţiile


la treizeci de ani
făcea frontul prin est
unde s-a oprit într-o pădure rusească
să taie copaci
botezat de gerul năprasnic
cu numele de sfânt prizonier


la treizeci şi cinci de ani
aruncat de viaţă de pe un mal pe altul
încă nu se-nsurase
dar purta cu speranţă
blazonul de refugiat


între patruzeci şi şaizeci şi cinci de ani
s-a-ndeletnicit cu agricultura
pe moşiile patriei
cărând zilele sub pălărie
şi nopţile în şaretă


apoi şi-a luat un răgaz
cât să socotească vreun an
cum a trecut timpul

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul