Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Un scandal

        Gabriel Chifu


Un scandal din zona artistică a ocupat prim-planul atenţiei publice īn ultima lună: două expoziţii organizate la New York şi Bochum pe cheltuiala Institutului Cultural Romān au fost considerate, de unele cercuri, ca fiind un atentat la bunele moravuri şi (de aceea) nereprezentative, motiv pentru a ataca virulent atāt Institutul, cāt şi pe preşedintele său, H. R. Patapievici.


Pentru orice observator care mai are un dram de minte şi de măsură, toată desfăşurarea de forţe destructive este siderantă, iar discuţia īn jurul acestui caz se cade purtată pe cel puţin trei niveluri.


Īn primul rānd, este şocant cum de nu īnvăţăm nimic din greşelile trecutului şi cum se repetă ciclic acelaşi tip de reacţie (rezumată prin respingere violentă). Īn diverse epoci, diverşi „paznici vigilenţi” s-au năpustit asupra operelor care li se păreau că ies din „corectitudine”, s-au năpustit cu tendinţa de „a corecta” ei, bieţii de ei, viziunea marilor artişti. Chiar şi Michelangelo a fost cenzurat: īn catedrala Santa Maria sopra Minerva din Roma există un admirabil Crist de marmură nud căruia oficialii clerici au simţit nevoia să-i adauge un văl de bronz īn jurul sexului. Mai aproape de epoca noastră, īn modernism, a devenit o obişnuinţă ca operele să sfideze cuminţile noastre aşteptări, iar noi să ne revoltăm, pentru ca apoi să se adeverească, īn cele mai multe situaţii, că noi ne īnşelasem şi artiştii aveau dreptate. Se cunoaşte cāte a păţit Brāncuşi. Episodul procesului cu vameşii americani a fost amintit. Dar o īntāmplare īntristătoare s-a petrecut şi cu Coloana fără Sfārşit. Un prim-secretar, pe cāt de stupid, pe atāt de autoritar, oripilat de capodoperă, a trecut la fapte: a vrut s-o dea jos! A legat-o cu cabluri şi a tras de ea: noroc că tractoarele de producţie sovietică pe care le-a folosit erau proaste şi Coloana era bine fixată la locul ei!...


Cam aceeaşi mānie proletară şi lipsă de elementară informaţie au demostrat şi unii dintre ziariştii care, dezbătānd cazul de acum, au acuzat ca nişte vajnici comisari ai poporului (mai ales unele tinere domnişoare de la Antena 3 şi Realitatea Tv, altfel persoane graţioase, dar, iată, fiinţe aproximative, neofite, fără pic de adāncime culturală...). Urmărindu-i pe aceşti comentatori şi văzānd calitatea lor intectuală, m-au trecut fiorii la gāndul că ei sunt liderii noştri de opinie.


Īn al doilea rānd, ar fi de discutat despre ideea de reprezentativitate. Acelaşi cor de imaculaţi format din diverşi jurnalişti s-a lamentat de mama focului că exponatele respective nu sunt „reprezentative” pentru spiritul poporului romān, ne fac de rās pe noi, care suntem un popor cu frica lui Dumnezeu. Ce īnseamnă reprezentativ īn artă? Ceea ce este cuminte-aţipit-frumuşel-edulcorat? Nu cumva reprezentativitatea se obţine exact prin valoarea care contrazice regula, prin opera care captează viabil şi impulsurile negative din societate? Şi trebuie să repudiem īntr-atāt nişte lucrări plastice cu subiect explicit sexual? Ne fac ele de rās şi, īn schimb, nu ne fac de rās compatrioţii noştri rromi sau romāni care fură, cerşesc, se prostituează ori chiar ucid prin Europa? Sunt cumva aceia nişte oameni cu frica lui Dumnezeu? Şi nu cumva ne fac de rās drumurile noastre proaste, fără egal de proaste pe continent, şi capitala noastră care arată cum arată, şi politicienii noştri abuzivi care huzuresc pe bani publici, dezinteresaţi de binele public şi iscusiţi īn a atinge doar prea-binele personal etc., etc.?... A pune problema reprezentativităţii īn aceşti termeni nu trădează o metalitate comunistă şi securistă? Propaganda de partid īşi făcuse o deviză, şi la noi, şi īn China sau īn U.R.S.S., din a īnfrumuseţa / a machia realitatea, ascunzānd tot ce ar fi putut să tulbure somnul colectiv atāt de liniştit. Se pare că nu am scăpat de asta.


Īn fine, un alt aspect care e de reliefat īn scandalul „poneiului roz” şi al expoziţiei din Germania este acesta: ca şi īn alte rānduri, e vorba de manipulare, e vorba de un război nedeclarat care e mutat pe alt teritoriu, căruia īi este dat alt nume. Iniţiaţii care au declanşat asaltul furibund nu sunt, de fapt, revoltaţi de arta promovată de ICR. Ei doar le aţāţă pe domnişoarele naive şi prea voluntare de la televiziuni ori din presă. Miza lor e cu totul alta: doresc să reocupe Institutul Cultural Romān, să schimbe actuala conducere. Deschiderea culturală a acesteia īi calcă pe nervi. Vor din nou puterea şi vor o īntoarcere la spiritul autohtonist-păşunist-dulceag-anacronic.



P.S. N-am discutat aici valoarea īn sine a artiştilor vizuali respectivi, ci doar atitudinea noastră faţă de cele două manifestări artistice. Valoarea e mai dificil de cāntărit, criteriile se schimbă şi nu-mi arog eu calitatea de a o stabili. Oricum, pentru curioşi, tocmai am citit īn presă o ştire că s-au făcut nominalizările pentru Premiul Turner acordat īn Marea Britanie, „unul dintre cele mai importante premii din lume īn domeniul artei contemporane”. Atenţie, dragi contestatari, aceste nominalizări sunt: „o casă de marcat flancată de un manechin aşezat pe o toaletă şi o īnregistrare video īn care o ceaşcă şi o farfurioară se izbesc de podea”...

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul