Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Televiziunea, poliţia imaginilor: ura de artă (2)

        Bogdan Ghiu


Noua socialitate artistică


Simţindu-se tot mai ignorate, tot mai nebăgate în seamă, în special de către tineri, media tradiţionale, conservatoare (care vor să deţină şi monopolul în ceea ce priveşte „revoluţionarea permanentă” a societăţii) se fac tot mai puternic de râs – senilitate istorică – băgându-se singure în seamă, cum se spune, prin interpelarea unor medii şi a unor forme de socialitate expresivă care au uitat de mult de existenţa lor.


Arta contemporană este periculoasă, economic şi politic, şi strategic importantă pentru democraţie pentru că ocoleşte (scurtcircuitează) atât reţelele (şi reţetele) media-ideologice, cât şi pe cele de control şi de amprentare tehnologică: pe scurt, puterea, veche şi nouă. Arta comunică viral, din aproape în aproape, creând comunităţi cu adevărat virtuale dincolo (sau, mai exact, dincoace) atât de media tradiţionale, cât şi de aşa-zisele „new media”, cu formele lor numai aparent (sau parţial) eliberatoare. Arta începe să reuşească să ocolească non-combativ, pur productiv şi simplu afirmativ, atât politicul, cât şi tehnologicul, altfel spus economicul. Ea re-materializează şi re-imediatizează relaţiile sociale, „proximizând” (atrăgând, determinând atracţie socială) prin imagini şi prin reprezentări scăpate de sub control care, în plus – etapă cu totul nouă –, nici măcar nu mai critică celelalte canale, celelalte media, uitând cu totul de existenţa lor cu pretenţii normative.


Arta tinde să devină mediul social dominant.


Şi tocmai de asta se teme, şi tocmai la asta reacţionează violent puterea, deja depăşită istoric, a mediilor de control tradiţionale, „Sfânta Alianţă” reacţionară a complexului tehno-politico-economico-mediatic – altfel spus, polţienesc de putere.


Arta offline şi fantomele viitorului: normalitate vs normalizare



Media înseamnă control: asupra informaţiilor, asupra reprezentărilor, asupra imaginilor, asupra schemelor de gândire şi de percepţie, asupra temelor de discuţie, asupra comportamentelor, asupra întrebărilor pe care avem (sau nu) voie să ni le punem, nu doar asupra răspunsurilor pe care trebuie să ni le dăm. Tot mai mult, media se confundă (dat fiind că merge mână în mână) cu serviciile de informaţii, se manifestă ca poliţie a imaginilor.


Arta înseamnă eliberare nepermisă, intolerabilă, „pe sub linie”, mai exact în afara „liniei”, offline, pe alte „linii”: pe „linii de fugă” (Deleuze-Guattari). Dureros, pentru cei deja atinşi, arta figurează organele lipsă, organele amputate istoric, reamintindu-ne insuportabil sănătatea şi puterea pierdută a corpului de muncă şi a corpului de plăcere, suveranitatea corpului productiv.


De ce sperie arta (contemporană)? Pentru că este o fantomă, pentru că acţionează şi se manifestă fantomal, fantomatic, dar ca o fantomă a viitorului, a posibilului, nu a trecutului, bântuind un prezent blocat, ţinut cu dinţii pe loc (să poată fi ajuns din urmă de către cei depăşiţi de istorie).


Cine se sperie de fantomele artei? Alte fantome, „fantome”, nu întâmplător, în sens tradiţional, căci fantome ale trecutului, a ceva care încearcă să se menţină ca tradiţie, dar, iată, nu (se) mai poate.


Arta propune normalitatea, dar normalităţii i se opune normalizarea (mediatică). Şi aceasta deoarece arta comunică altfel, adică, de fapt, pentru că, în sfârşit, comunică autentic, i-mediat, fără producţie de putere în contul „mediatorului” şi al „mediatului”. Media nu ne mai mediază, şi nimeni nu mai are nevoie de mediatizările abuzive ale mass-mediei. Democraţia şi-a inventat, iată, alte forme, percepute deocamdată ca subversive, de comunicare şi de constituire.


Mass-media sunt de domeniul trecutului. De aici, incredibila lor ură viscerală faţă de artă, ca fantomă a viitorului, ca advertising fără produs, ca advertising de gest, de atitudine şi de postură: ca publicitate la normalitate împotriva normalizării mediatice.


Numai arta comunică fără a profita de pe urma comunicării, fără a produce putere şi beneficii de pe urma comunicării.


Arta contemporană comunică (pe) sub linia impusă de către media, în afara liniei, în general – offline: fără nicio linie, a părăsit (inclusiv formal) linia. Tot mai mult, arta se reduce la pure gesturi de restituire a normalităţii, de incitare la posibilul normalităţii fără normalizare.



A-craţia. A(rt)dio!



Regretabilele şi păguboasele reacţii anti-moderne ale mass-mediei româneşti la ma­nifestările artei contemporane sunt simptomul unui sindrom de desuetudine istorică.


În România, mass-media nu susţin adevăra­ta modernitate, adevărata modernizare a societăţii: democraţia, în componenta ei libertară. (Pentru a fi garantate permanent, efectiv şi formal, libertăţile trebuie, uneori, forţate libertar, dar numai cu artă şi prin artă: în cazul de faţă, arta ţine să contrabalanseze forţările libertare fără artă din societate: libertatea fără artă). Mass-media susţin puterea, pentru că iubesc puterea, pentru că se iubesc ca putere, şi tocmai de aceea urăsc ceea ce le scapă, ceea ce le ignoră, ceea ce nici măcar nu mai bagă în seamă puterea în general decât, cel mult, pentru a ne face să râdem de co-media ei, de formele ei tot mai caraghioase, tot mai retrograde şi mai reacţionare.


Arta, de partea societăţii, împotriva, adică în afara puterii. Arta duce societatea în afara pretenţiilor depăşite de putere, iar asta (arta şi curajul, nonşalanţa de a face aşa ceva) se pedepseşte.


Trecem, nevăzuţi, „below the line”. „Above the line” rămân „ei”, puterea exclusiv economică a politicului şi a mediaticului, certându-se pe putere. Stabilind „linia” nu peste care, ci pe sub care, zice-se, nu avem voie să trecem, mass-media (simplă fantomă a presei) ne indică linia de ieşire din încercuirea puterii.


Arta ca socialitate în afara puterii.


Adio! Deşi vorbiţi cu noi şi ne chemaţi la ordine, nu mai suntem aici. Vă trimitem, doar, din când în când, „pe sub linie”, efigiile, fantomele unei oricând posibile, cu adevărat virtuale existenţe mai bune, mai drepte şi mai frumoase, „below” acelei „line” pe care aţi trasat-o, graniţă între noi înşine şi noi înşine pe trecerea căreia, „mediindu-ne”, v-aţi obişnuiţi să puneţi, oneros, din simplă aviditate, vamă.


So long (the line)! Rămâneţi above it, dincolo de graniţă, dincolo de linia pe care voi înşivă aţi instituit-o.


Rămâneţi cu linia voastră care nu mai interesează pe nimeni, săriţi-o în sus şi în jos, când la dreapta, când la stânga, până o să vă vină rău (şi veţi vomita tot ce-aţi strâns). „Media” înseamnă, azi, artă, arta este, azi, principalul mediu de comunicare. (va urma)

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul