Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Metaimplementare

        Ovidiu Florea



Una din controversele acestui an în domeniul ştiinţific (şi nu numai) este cartea lui Frank Tipler, Fizica Nemuririi, apărută la Editura Tehnică. American cu doctorat în fizică, specializat în relativitatea generalizată, Tipler ne demonstrează că în viitor teologia va devenii o ramură a fizicii, iar religia va putea supravieţui doar dacă va fi atribuită ştiinţei.


Pentru a ne convinge de acest lucru, autorul face o incursiune în toate marile descoperiri ale ştiinţei, legându-le în aşa fel încât să reiasă că viitorul omenirii depinde de evoluţia tehnologică. Tipler îşi începe expunerea curajos, cu aserţiunea că viaţa umană va putea supravieţui doar dacă vom parăsi Terra şi ne vom îndrepta către colonizarea spaţiului. Prima abordare a acestei ipoteze este o propunere cât de cât fezabilă având în vedere situaţia actuală a ştiinţei şi aspiraţiile pentru viitor emise de Human Genome Project : trimiterea în spaţiul cosmic a sondelor Newman dotate cu inteligenţă artificială şi constructor universal autoreproductiv. Aceste sonde au rolul de a însămânţa celulele-ou a tuturor speciilor de pe Pământ (plante, animale... oameni) într-un pântec artificial, urmând ca viitorii copii să fie crescuţi de doici-robot, iar generaţia succesoare prin metoda tradiţională de către primele clone devenite acum adulţi. Astfel, biosfera se va extinde pe tot Universul colonizând stea cu stea. Tipler nu ezită să menţioneze că unui astfel de progres îi stă în cale Teoria Eternei Reîntoarceri şi cea a Morţii Termice (ultima fiind cea de care se tem fizicienii cel mai mult). Pe scurt: cu ştiinţa înainte spre nemurirea speciei! Foarte ambiţios proiectul. Dar este oare acesta un mod de salvare a omenirii sau doar tipica aroganţă americană?


Constructul filosofico-informatic pe care-l întoarce autorul pe toate feţele în decursul cărţii este Teoria Punctului Omega. Aceasta afirmă că, în viitorul ultim al omenirii, toţi indivizii ce au trait pâna acum şi vor trăi în continuare până la sfârşitul timpului vor fi înviaţi pentru a trăi în viaţa veşnică. Învierea susţinută de această teorie este una metaforică (dacă se poate spune aşa), deoarece persoanele vor fi de fapt reproduse în­tr-un program pe calculator. Simularea „exactă şi absolută“ a unei persoane pe calculator se numeşte emulaţie. Această emulaţie a noastră va fi implementată în program împreună cu toate lucrurile din lumea în care am trăit. Fiecare emulaţie fiind independentă, va putea fi posibilă, spune Tipler, o metafizică a simulării. În cadrul nivelelor de implementare, individul reprezintă realitatea ultimă, adică nivelul inferior al realităţii din întreaga ierarhie a simulărilor, ceea ce-l ascunde de adevărurile lumii (el nu poate ştii că e o emulaţie). Ne sunt prezentate alte detalii de natură morală cum ar fi problema liberului arbitru în acest viitor ultim. Din punct de vedere informatic, liberul arbitru este un generator aleator binar ce funcţionează pe bază de fluctuaţii cuantice. Această definiţie este probabil atât de pretenţioasă pentru noi, pe cât părea pentru Anselm din Canterbury, fiind preocupat de acelaşi lucru dar în contexte diferite; totuşi, se aduce în discuţie cearta dintre compatibilişti şi libertarieni care priveau problema liberului arbitru în moduri oarecum contrare.


Această înviere în format electronic va fi posibilă prin codarea informaţiei. După cum era de aşteptat, şi cele ce derivă de aici vor fi explicate în acelaşi mod: informatic. Viaţa este definită ca fiind „informaţie conservată prin selecţie naturală“, iar persoana este „un program de calculator ce poate trece testul Turing“. Spiritul sau sufletul omului este privit la fel de novitist, acesta fiind asimilat cu un program specific rulat de un calculator numit creier, iar oamenii sunt doar maşini ce posedă liberul arbitru. Aşa stând lucrurile, omul este codificat până la quark (în cazul în care acesta există) şi transformat în funcţie de undă. Sf. Duh este prezentat tot ca o funcţie de undă, dar este funcţia care a creat tot ce există, implicit toate câmpurile de undă. Conform regulii Identităţilor Indiscernabile folosită ca argument în acest caz, nu se va putea face diferenţa între individul original şi copia lui simulată, deoarece aceasta va avea toate facultăţile primei. De la moartea unei persoane până la învierea ei de către Punctul Omega pot trece trilioane de ani, căci persoanei i se va părea că a trecut doar o secundă, deoarece, explică Tipler, timpul subiectiv se pierde în obiectivitatea universală. Punctul Omega este privit ca un dumnezeu ce îşi iubeşte creaţia în mod altruist (agape). De aceea, toate defectele ce le-a avut insul în viaţa precedentă vor dispărea treptat, în perioada în care va sta în Purgatoriu. Acest lăcaş virtual propus de autor este privit ca o cameră de carantină, ce pregăteşte emulaţiile pentru viaţa veşnică în Rai.


Sunt prezentate până la cel mai mic detaliu situaţiile şi chestiunile din această lume a viitorului: de la probleme legate de conştiinţă şi gândire până la cele ce privesc sexul şi iubirea (cu trimiteri la corespondentele lor din filosofia antică). Pentru a oferi veridicitate teoriei sale, autorul impune drept firmament Postulatul Vieţii Veşnice elaborat de Dirac/Dyson, dar enunţă şi legile altor personalităţi percutante în domeniu: Teilhard, Boltzman, Plank. Avem de asemenea o expunere ilustrată a şase predicţii testabile pentru Teoria Punctului Omega, iar pentru a cucerii inimile credincioşilor sunt introduse şi comparaţii cu viaţa de apoi în marile religii ale lumii ( taoism, hinduism, budism, creştinism etc.). Se pare că profesorul american s-a gândit la toate. A pus la punct şi lucrurile insignifiante, cu o precizie minuţioasă; dar având în vedere că teoria este încă în curs de dezvoltare (practic mai ales), autorul nu a menţionat preocupările oamenilor emulaţi în această lume virtuală şi nici capacităţile sau posibilele lor frământări. Spune doar că vor fi capabili de idei noi şi nu vor suferi din pricina niciunui lu­cru. Probabil cititorii vor descoperii şi alte lipsuri în această distopie fermecătoare.


Pe planul al doilea (ca un conflict secundar) se situează antinomia ştiinţă vs. religie. Această antiteză pare mai pregnantă acum ca niciodată, luând în calcul mentalitatea de tip software indusă de efuziunea globală a informaticii şi accesul maselor la internet. În opinia fizicienilor, religia este o explicare preştiinţifică a lumii, îmbibată în superstiţii, care nu mai are nici o relevanţă sau rost în secolul XXI şi mai ales în contrast cu Teoria Reducţionistă. Pe de altă parte, religia, în apărarea sa, nu se defineşte ca un ansamblu eclectic de mituri şi pilde depăşite, ci se proclamă drept manual de salvare a spiritelor şi singura mângâiere reală a oamenilor. Dar iată că Tipler ne demonstrează că şi ştiinţa e capabilă de asemenea lucruri, ceea ce înseamnă că teologia şi-a pierdut din putere, devenind anacronică. Prin urmare, pentru a putea fi salvată trebuie integrată fizicii.


Cartea, ce pare a fi mai degrabă un tratat decât un eseu sau un discurs, trădează totuşi un mare avânt emoţional şi o velocitate exuberantă. Cu toate că e scrisă la maturitate (aproape de senectute), această lucrare te antrenează în timpul lecturii, la bucuria aproape puerilă cu care autorul îşi expune înlănţuirea ideilor. Chiar dacă teoria dezbătută este deocamdată fantasmago­rică, iar cititorii vor da probabil ochii peste cap în timpul lecturii, la fel ca mine dealtfel, Fizica Nemuririi este, în mare măsură, o carte şocantă, ce oferă o viziune pe de-o parte mirifică, pe de altă parte cutremurătoare, a sorţii omului în viitor.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul