Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Sinaia

        Stelian Tăbăraş


Ca în fiecare an, la sfârşit de septembrie, la Sinaia are loc festivalul „Sinaia forever“, care ar trebui să fie o aniversare a întemeierii oraşului şi un prilej de reamintire a momentelor sale de glorie. De obicei însă, accentul nu e pus pe cultură, ci pe fum şi gălăgie. Din fericire, în acest an, ploaia şi frigul n-au încurajat megawaţii, iar puţinii vizitatori au avut mai mult timp să descopere muzeele oraşului.


Prin cele două curţi ale mânăstirii Sinaia, cu patrulaterele lipite ca elementele unei clepsidre, timpul curge dinspre mânăstirea veche (sfinţită la 15 august 1695 – ctitorie a spătarului Mihai Cantacuzino) spre cea „nouă“, care împlineşte şi ea în curând două secole. În această parte nouă, trei chilii vecine cu clopotul (cel mai bine acordat şi al doilea din ţară ca mărime, după al Mitropoliei) au fost cândva reşedinţa de vară a principelui Carol I; locuinţă şi loc de primiri protocolare!


Cele trei chilii găzduiesc acum un punct muzeal cu statut incert, desigur exponatele sunt proprietatea mânăstirii. După ce străbaţi coridorul de cerşetori, cauţi „călugăraşul cu cheia“ muzeului, de regulă un student teolog , să-ţi deschidă. Doar la cerere – fiindcă prin ’92 au fost furate de aici câteva icoane şi o Biblie de la 1688 cu semnătura spătarului Mihai Cantacuzino (s-a aflat, ulterior, că fuseseră „valorificate“ pe… două perechi de blugi). Mai există însă odoare vechi, acum puse sub sticlă, ba chiar şi încă un exemplar din Biblia lui Şerban Cantacuzino (de fapt, Biblie doar subvenţionată de acesta, dar tradusă de spătarul Milescu şi de fraţii Greceanu. El, domnitorul Cantacuzino, a apucat s-o vadă şi s-o ţină în mână pe patul morţii, în octombrie 1688. După arhondologiile orientale, dacă Imperiul Bizantin ar fi supravieţuit, Şerban Cantacuzino ar fi fost la vremea aceea împăratul de drept al imperiului!)


Dacă ştii să ceri, ţi se va deschide şi altă încăpere a Muzeului: un depozit de carte veche, ai cărui pereţi sunt plini de desene în creion, executate direct pe văruială de către regina-artistă Carmen Sylva: portrete realiste sau uşor caricaturizate ale demnitarilor ce se perindaseră pe aici din nevoile vieţii politice de până la 1881. Cărţile provin din depozitele strategice situate în vremile tulburi la margine de ţară (au fost şi la Cozia sau la Tismana), cărţi ce puteau fi astfel salvate rapid „în vremuri de bejenie“ peste graniţă, la nord). Altele sunt parte a celebrei biblioteci personale a stolnicului Constantin Cantacuzino, la 1700 cea mai mare bibliotecă din sud-estul Europei. Ne întrebăm: cine oare le va pune în valoare, într-un punct de atracţie şi interes, separat şi de sine stătător? Iar desenele din perete, cine le va pune în lumină (la propriu), protejându-le cu geamuri, identificându-le şi datându-le riguros? E poate riscant să spun ce valoare au astăzi aceste desene de la sfărşitul secolului al XIX-lea, nu numai pentru că aparţin unei autoare celebre cum este Carmen Sylva, ci şi prin valoarea lor de document.



***


Aşteptându-l pe Vasile Alecsandri la Sinaia (probabil în vreuna din chiliile mânăstirii – Peleşul încă nu fusese terminat), principesa Elisabeta s-a apucat de tradus în germană Înşir’te mărgărite a viitorului oaspete. Dar apoi n-a avut curajul să-i arate poetului strădaniile sale. În semn de omagiu, Vasile Alecsandri i-a dedicat mai multe poeme: Dorul de brazi, Ana Doamna, Regina Sylva, După doi seculi, O regină într-o mansardă, Balada Peleşului. Gest de răspuns – o pictură pe pergament ilustrând celebrul Concert în luncă. De asemenea, o rugăminte către Carol I – de a-l învesti pe Vasile Alecsandri ministru plenipotenţiar la Legaţia românească de la Paris; iar după retragere, o pensie însemnată.


Au urmat vacanţele poetului la Sinaia, dar regina (între timp principesa devenise regină) încă nu avea curajul şi încrederea de a-şi face cunoscute încercările literare. A început totuşi cu traduceri în două periodice germane (Gegenwart; Magazin für die Literatur des Auslands) sub pseudonimul-anagramă E. Wedi. Va continua toată viaţa cu traduceri din literatura română. În privinţa propriilor încercări, Carol I nu vedea cu ochi buni ipostaza de regină-poetă, temându-se şi de eventualele insuccese, care ar fi dăunat prestigiului Coroanei. S-a lăsat însă convins de acelaşi Alecsandri.


Citim astăzi între cugetările reginei: „Nu scrieţi dacă vă puteţi abţine“ – şi-i comparăm intuiţia cu a lui Hemingway: „Dacă o zi poţi să nu scrii, nu scrie“. În epocă, aforismele acestea fuseseră comparate cu ale lui La Rochefoucauld sau ale lui La Bruyčre.


Când cercul literaţilor care o înconjura pe Carmen Sylva s-a mai „lăţit“, aflăm de o scrisoare a lui Titu Maiorescu către Eminescu (mai puţin punctual), în care îi atrage atenţia marelui poet că se apropie de sfârşit termenul promis pentru traducerea (în româneşte!) a unui poem al reginei, Vârful cu dor. Iar din scrisorile de dragoste dintre Veronica Micle şi Eminescu, recent descoperite, suntem surprinşi să constatăm gelozia Veronicăi faţă de... Carmen Sylva. Eminescu n-a făcut însă parte dintre apropiaţii Palatului. Nici la Peleş n-a fost nicicând. Iar prin Sinaia – ştiu sigur – a trecut o singură dată, bolnav, în drum spre sanatoriul austriac Oberdöbling.


În Sinaia, Carmen Sylva a „populat“ cu personaje de legendă munţii şi împreju­ri­mile „Perlei Carpaţilor“: Legenda mun­telui Furnica, Cei doi jepi, Povestea Caraimanului, Povestea Ialomiţei, Omul ş.a. Lucru pe care avea să-l mai facă şi V.A.Urechia (Zânele din Valea Cerbului), ori Şt. O. Iosif, cel ce a atribuit Caraimanului un erou popular maramureşean, Pintea.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul