Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Basca găurită şi adidaşii chinezeşti

        Gelu Negrea


O toamnă belalie şi convalescentă, duhnind a cadavru ascuns în lada de zestre, a penibil şi a ruşine naţională a spulberat, joi, între capitele răpănoase ale deşertăciunii, bruma de respect pe care fotbalul nostru şi-o datora sieşi în numele adierii de lumină pe care CFR Cluj şi Steaua ne-o însămânţaseră iluzoriu în suflete cu doar o zi-două înainte. Un adevăr scheletic ne-a trezit din vise europene destrăbălate, aşezându-ne drastic nu cu picioarele pe pământ, ci cu speranţele adâncite până la brâu în mocirla deplorabilei mediocrităţi balcanice. Cinci pseudo-echipe bolnave cronic de impotenţă multilateral dezvoltată, nimerite fraudulos pe ţintarul competiţiilor continentale în chip de rentiere ale hazardului, şi-au divulgat impostura şi ne-au pus la colţ, cu genunchii pe boabe de porumb cultivat în pătrat, faţă în faţă cu realitatea crudă: n-avem coeficientul de mutră cerut de eticheta subţire a balurilor fotbalistice cu ştaif! Suntem semeţi şi performanţi doar la nivel de chermeză populară asezonată cu mititei şi cântece de inimă albastră; icrele negre ne supără la lingurică şi ne provoacă vertijuri metafizice fiindcă mesele pe care stau întinse sunt prea înalte pentru nanismul nostru congenital. Vrem să ne strecurăm hoţeşte în saloanele unde se consumă dineuri de gală, purtând pe cap o bască găurită şi în picioare adidaşi chinezeşti. E prea multă murdărie pitită pe sub federale preşuri de culoarea compromisului pentru ca ele să mai poată fi scoase periodic la interval şi vânturate pe post de covor roşu sărbătoresc. Mentalităţi fotbalistice decrepite, de ţară corcoduşieră (condiţia de ţară bananieră rămâne o aspiraţie...), ies la iveală când ţi-e lumea mai dragă şi ne preschimbă mioritic nunţile cu brazi şi păltinaşi, păsărele mii şi stele-făclii în înmormântări finanţate din mila publică. Într-un ocean de orgolii mărunte, nici o fărâmă de demnitate: rămânem logodiţi cu neşansa istorică de a ne succeda nouă înşine, generaţie după generaţie, şi blestemaţi să pierdem tot timpul pe propria mâna ajutată tovărăşeşte de picioarele cu care ne dăm singuri pumni în nas. Abisali în formă şi mălăieţi în fond, ne lăfăim în paradoxuri ieftine: când vrem nu putem, când putem nu vrem, iar când şi vrem, şi putem ne paşte ghinionul ancestral de a întâlni adversari mai valoroşi, aşa că, până la urmă, n-avem altă ieşire din dilemateca destinului decât să cotizăm cu aplomb stahanovist la cooperativa „Alegerea prafului”, filialele Dâmboviţa, Bega şi Bahlui.


Deşi numai de dialectică nu-mi arde, trebuie să recunosc că joia umilinţei noastre a fost, totuşi, pe undeva, dreaptă şi nuanţată, gradându-ne cu discernământ nevolnicia.


La Urziceni, am nădăjduit într-un miracol, dar vorbele poetului s-au dovedit încă o dată profetice: minuni în vremea noastră nu ştiu a se mai face! Când ai oaspeţi din Hamburg şi îi îngrămădeşti câte trei în cameră într-un hotel semirural ar fi o glumă amară ori o nebunie patentă să aspiri la calificare: ce e – e, ce nu e – nu e; în consecinţă, asta e! David l-a tras o dată-n piept pe Goliath, dar regula competiţiilor cu tur şi retur e alta.


Nici Vasluiul lui Porumboiu n-a putut să-şi sară peste umbră: plăieşii lui Hizo mai au mult de rătăcit desculţi pe drumuri judeţene până-şi vor confecţiona dacă nu conduri fermecaţi, măcar niscai cipici conformi cu standardele care permit accesul pe autostrăzile UE.


Dacă, în numele preceptului creştinesc „de unde nu e, nici Dumnezeu nu pretinde”, acestor două formaţii nu li se pot reproşa foarte multe, de aici încolo începe prăpădul. La cîte ifose made in Mitteleuropa însoţesc de pe margine piruetele de demoazelă neînţeleasă ale lui Poli Timişoara, acum, când foştii violeţi au cedat şase puncte din tot atâtea posibile militarilor din Belgrad (la sârbi e invers decât la noi: Steaua Roşie e echipa poliţiei, iar Partizan a armatei), s-ar cuveni ca boy-i lui Duşan Uhrin să parcurgă cuviincioşi distanţa dintre cele două oraşe în mersul piticului. Asta aşa, ca să se mai distreze şi ei un pic şi să nu se extenueze studiind cu pixul între dinţi istoria postbelică a clubului – mai mult pitorească decât mângâiată pe creştet de vreo performanţă de Doamne-ajută. Până se va inventa Liga Europeană a Galeriilor Fidele, Timişoara pare condamnată la anonimatul cu panaş şi la o strepezită glorie regională.


Puţine cuvinte am de spus despre rapidişti, căci şi ei au la fel de puţine tangenţe cu fotbalul competitiv de la plecarea în pribegie a lui Răzvan Lucescu. Scandalul nesfârşit, fragilitatea managerială şi infatuarea băţoasă a unui antrenor plin de fiţe lusitane nu pot ţine loc de goluri în poarta adversarilor. Grantul îşi iubeşte prea mult reputaţia păguboasă de cartier al veseliei cu orice preţ; din păcate, farmecul vieţii nu e deloc totuna cu viaţa fotbalului.


Cât despre Dinamo... Figuraţia grotescă a trupei lui Rednic a frizat gospodăreşte catastrofalul, nesimţirea şi sfidarea. Este inadmisibil ca, timp de nouăzeci de minute, paisprezece papagali cu moţ să-şi bată joc de aşteptările a zeci de mii de oameni, comportându-se ca nişte mimoze jignite că au fost scoase în public fără bikini şi plimbându-se pe gazon ca paisprezece muşte fără cap. Pe Bulevardul Ştefan cel Mare s-ar părea că vorba strămoşească „Ruşine!” este interzisă prin regulamentul de ordine interioară al clubului. Într-o ţară normală, echipierii lui Dinamo ar fi retrogradaţi în divizia o sută paişpe, obligaţi să presteze zilnic muncă în folosul comunităţii şi să execute la unison, dimineaţa, la prânz şi seara, imnul angajaţilor lui Silviu Prigoană: Vino, mamă, să mă vezi – cum lucrez la spaţii verzi...


Epilog absurd. După meciurile din ultima etapă a primei divizii, în clasament conduce detaşat Dinamo, Steaua e la patru puncte distanţă de lider, CFR Cluj e pe locul cinci, iar Rapidul începe să cocheteze cu retrogradarea, care nu mai poate omul pentru ca să priceapă o iotă. Iar ca bonus în formă de bomboană pe colivă, sâmbătă, naţionala lui Victor Piţurcă şi a noastră, a tuturor, români şi neromâni, dar pământeni, dispută la Constanţa un meci parşiv cu Franţa (n-am găsit altă rimă...) în preliminariile Mondialului african. Pronostic obiectiv şi patriotic: 3-0 pentru ai noştri! Sau, mă rog, viceversa... (G.N.)

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul