Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Revista revistelor

        

VERSO


 


Bilunarul cultural Verso apare editat de Fundaţia pentru Studii Europene Ideea Europeană de la Cluj care, desigur, nu are legătură cu fundaţia culturală Ideea Europeană de la Bucureşti. Verso este condus de poetul Ion Mureşan şi este organizat şi ca o publicaţie a Universităţii Babeş Bolyai. Editorialul este o „cronică a ideilor” semnată de Andrei Marga, se discută mult pe teme universitare, una dintre ele fiind aceea a plagiatului īn mediile academice. Michel Shafir ne asigură că, din cele 9652 de teze de doctorat din ultimii zece ani, peste 2000 sīnt simple copii. Cea mai frumoasă pagină este „Lanţul poeţilor”, unde apar versuri de Gabriel Chifu şi Nichita Danilov. Multe articole de filosofie şi sociologie dau revistei un aer cīt se poate de grav şi aulic.


 


Citadela


      


Īn 32 de pagini format A3, revista ineditei Asociaţii a Scriitorilor de Nord Vest Satu Mare publică note de lectură şi recenzii, dar mai ales poezie. Mai bine de o treime dintre pagini sīnt dedicate unor grupaje de versuri ale unor autori īn genereal puţin cunoscuţi. Ei īşi află aici un loc de expunere pentru creaţiile lor. Putem crede că Poesis, tradiţionala şi apreciata revistă din aceeaşi localitate, nu-i mai īncape. Membrii societăţii īşi iau interviuri unii altora: Aurel Pop are trei pagini de dialog şcolăresc cu poetul Dumitru Ţimerman, a cărui notorietate mai mult decīt restrīnsă nu īl īmpidică să lucreze la a patra carte de versuri care se va numi Poeme pentru primenirea sufletului. Multe ar fi de primenit, de pildă exprimări precum „Cultura adevărată, autentică este incoruptibilă şi eternă”. Păi este! De aceea unii n-au acces niciodată la ea.


 


Revista Argos


Numărul 31 – februarie 2008


 


A mai apărut un număr din revista virtuală Argos (www.revistaargos.tk) şi este al 31-lea. De o simplitate grafică franciscană, situl revistei e unul doar de conţinut. Semnează autori de vīrste şi notorietăţi diferite, de la venerabilul profesor Nicolae Mareş la tinerii poeţi Nadina Lisnic, Andrei Fischof, Florentina Ghiţă. 


Poezia nu e punctul forte al numărului – ea stīrneşte un larg căscat. Īn schimb, recenziile, eseurile şi cronicile de spectacol interesează. Contribuţiile lui Petru Flueraşu, Silviu Gongonea şi ale bătrīnului internaut Radu Ilarion Munteanu sīnt de citit cu atenţie. Ultimul e pe tot terenul: cronică de film, proză, eseu. Sumarul īncepe cu un pamflet foarte subţirel, spre străveziu, al şefului redacţiei, Cosmin Dragoste, dar la final īl iertăm pentru consistenţa medie a revistei care este apreciabilă, peste a multor realizări pe hīrtie şi mai cu pretenţii. Ceva este totuşi enervant: sumarul paginii frontale nu are indicaţii despre autori şi natura rubricilor, doar titlul sibilinic al acestora – Jurnal, Vitralii, Acuaerle, Dincolo de zid etc., īncīt trebuie să dai click pe toate pīnă nimereşti, din īntīmplare, textul dorit. Intraţi totuşi pe site, nu-i timp pierdut.


Post-scriptum: Pentru că tot eram pe Argos, am dat un tur prin linkurile afişate acolo şi am constatat că EgoPHobia.ro, una dintre cele mai făţoase şi mai substanţiale reviste electronice de cultură, pare să-şi fi dat obştescul sfīrşit, ultimul număr, 16, fiind din iulie 2007. Păcat, poate se resuscită.


 


Nordlitera


http://www.nordlitera.ro


 

Ar fi o gravă eroare să confundăm portalul Nordlitera.ro cu revista Nord Literar care apare la Baia Mare. Mărci īnregistrate amīndouă, paronimia poate să supere ambele părţi. Nordlitera.ro este un portal cultural de tip bazar şi mai puţin o revistă, informaţia e stocată din mers şi rămīne. Ştirile sīnt proaspete şi se referă la zona Sucevei, e clar că autorii sīnt de acolo, dar există multe recenzii la volume de actualitate şi chiar beletristică postată la secţiunea dedicată ei. Din 2002, vreo două milioane de vizitatori au intrat pe Nordlitera.ro. Faţă de portalul-fanion de specialitate, am numit, sper că este evident, liternet.ro, Nordlitera.ro nu poate emite pretenţii, īn primul rīnd prin calitatea conţinutului, dar nici prin organizare. Totuşi, meritele sale nu sīnt puţine, cu precizarea că necesitatea unei perfecţionări de structură strigă din pagină. Dezordinea iese din monitor şi-l ia de cap pe utilizator. Aşa o fi moda pe la Suceava, dar la noi timpul e scump. (Hipo)
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul