Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Titlurile literaturii române între inspiraţie şi grotesc (I)

        Horia Gârbea



1. Care vi se par a fi cele mai inspirate, incitante, adecvate titluri ale unor volume aparţinînd litera­turii române din toate timpurile?]


2. Care credeţi că sînt cele mai neinspirate, hilare, groteşti şi nepotrivite titluri ale aceleiaşi literaturi, pe care, din nefericire, le-aţi întîlnit?



 


Gabriel Dimisianu



Am fost cândva martorul unei simpatice tranzacţii al cărei obiect era un titlu de roman. Faptul s-a petrecut la restaurantul Casei Scriitorilor ,unde, într-o seară, Augustin Buzura li se plângea unor confraţi că cenzura îi respinsese un titlu de carte: E noapte şi e frig, seniori. Explicaţii nu i-au dat, ci doar i-au spus că acel titlu nu merge. Era printre cei de faţă şi Laurenţiu Fulga care, la un moment dat, interveni: - Şi ce titlu grozav, domnule, mi s-ar potrivi şi mie, am terminat o carte şi n-am încă titlu. Şi, către Buzura: -Chiar ţi l-au respins, nu mai ai nicio şansă să ţi-l aprobe? - Nu mai am, lucrul e sigur. Şi, după un timp, din nou Fulga: - Ştii ceva, dă-mi mie titlul, poate mie mi-l aprobă, încerc şi eu, ce zici? Buzura nu stătu mult pe gânduri: - Domnule, să ştii că ţi-l dau, poate la dumneata trece, m-ai şi făcut curios. Şi după câteva  secunde: - Pun totuşi o condiţie, să-mi dai pe el o pricomigdală. - Îţi dau, cum de nu, imediat. Sosi pricomigdala, bătură palma şi înţelegerea se dovedi norocoasă. Ce i se refuzase lui Buzura i s-a acceptat lui Fuga, al cărui ultim roman, apărut în 1983, poartă titlul E noapte şi e frig, seniori. Titlu cedat de Buzura în schimbul unei simbolice pricomigdale.


Dar să ajung la subiectul propriu-zis al anchetei iniţiate de Luceafărul. După mine, titlul este impus de operă şi nu opera de titlu. Cartea susţine titlul şi nu titlul cartea, oricât de inspirat ar fi. Multe mari opere ale literaturii lumii şi-au luat titlul, în cel mai banal chip, de la numele eroului principal (titular). Hamlet, Doamna Bovary, Oblomov sunt titluri-nume de personaje şi poartă încărcătura de sensuri pe care le-o conferă operele în care figurează. La fel în literatura română: cele mai banale titluri, Ion, Mara, Moromeţii, să zicem, devin expresive sub iradierea marilor cărţi pe care le denumesc. La fel şi titlurile de altă factură, complicate, elaborate, cum ar fi Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război. Nu s-ar spune că e un titlu  „inspirat“, dimpotrivă. E şi prea lung (opt cuvinte !). Sau, la fel, Concert din muzică de Bach, stângaci, cu cinci cuvinte din care două sunt prepoziţii. Şi totuşi valoarea cărţilor a impus în literatura noastră cele două titluri, făcându-le memorabile.


Cât priveşte titlurile „prosteşti“, „inadmisibile“, „hilare“, acestea sunt nenumărate, dar mă tem că şi cărţile pe care le denumesc sunt pe măsura lor. Nu prea cred că se poate vorbi despre titluri rău găsite ale unor cărţi bune. Dacă e bună cartea, devine bun şi titlul. Cartea salvează titlul, dar niciodată invers.


Mai sunt de văzut titlurile „hilare“ cu intenţie, parodice sau autoşarjante. Îmi vine în minte, din producţia literară postdecembristă, acel Te pup în fund conducător iubit al lui Daniel Bănulescu. Au micul lor haz astfel de titluri şi există lume care le gustă. 



Geo Vasile



1) Descriptio Moldaviae (Cantemir), Ciocoii vechi şi noi (N. Filimon), Fraţii Jderi (Sadoveanu), Domnişoara Christina (Mircea Eliade), Vânătoarea regală (D.R.P.), Pont des Art (D.Ţepeneag), Recviem pentru nebuni şi bestii (A.Buzura), Nu toata iarba e la fel (Alain Gavriluţiu, confesiunile unui ex-opioman postdecembrist), Manuc (Victoria Comnea, prima carte de ficţiune despre acest misterios personaj), Dejun sub iarbă (Ioan Flora, aluzie uşor sarcastică în sensul unei arte poetice, poate, la Dejun pe iarbă, celebrul tablou al lui Manet), Întâmplări din anul şarpelui (Ovidiu Dunareanu), Rhizoma (Marius Tupan, sugestie a unei construcţii romaneşti reticulare, parabolice, polisemice), Adagio (Rodica Braga, un love-story la vârsta a treia cea fără de vârstă), Chiron (Ion Topolog, viaţa şi lucrarea unui chirurg vreme de peste patru decenii), Travesti, Orbitor, Levant (Mircea Cărtărescu), Luminiţa, mon amour (Cezar Paul-Bădescu), Ascet la baraca de tir (Gellu Naum), Cadavre în vid (A. E. Baconski), Plumb (George Bacovia), Joc secund (Ion Barbu), Paradisul statistic (Ion Călugăru), Spitalul amorului (Anton Pann), Desculţ (Zaharia Stancu) etc.


2) „69“ (Ionuţ Chiva), Sălbaticul (Ion Lazu), Omuleţul roşu (Doina Ruşti), Întoarcerea huliganului (Norman Manea), Lagărul e viaţa noastră (Anatolie Pani?), Lauda materiei (G. Călinescu), Mitrea Cocor (M. Sadoveanu), Desfăşurarea (Marin Preda), Noi şi soarele (Radu Cârneci), Scut de etern (N. Dragoş), Pâine şi sare (Ion Gheorghe), Ne cheamă pâmântul (O. Goga), Oameni şi stele (Ion Hobană), Poeme de pace şi de luptă (Eugen Jebeleanu), Lespezi pe un veac apus (T. G. Maiorescu), Critică şi profunzime (Mircea Martin), Fecioarele despletite (H. P. Bengescu), Mieii primi (A. Păunescu), Uzina vie (Al. Sahia), Iubeşte ziua de mâine (Petre Sălcudeanu), De două mii de ani (M. Sebastian), Novele din popor (Ioan Slavici), Un pământ numit România (Nichita Stănescu), Pro Patria, Mândrie, Carnet de cazarmă (N. Tăutu), Vişinul lui Vania, Lauda patriei, Poet şi ostaş, Stejarul românesc, Soarele patriei, Dragoste supremă (V. Tulbure), Profiluri, Anii tineri, Vântul de seară, Un vals pentru Maricica (N. Ţic), Cânturile marelui pod, Ochii fastului (Ion Ţugui) etc.



Bogdan Suceavă



1. Între cele mai inspirate titluri de volum de poeme este Joc secund, de Ion Barbu, pentru că izbuteşte să cuprindă într-o formulare sintetică toată ideea poeticii respective. Şi e vorba, de fapt, despre cea mai profundă contribuţie în poezia românească dintotdeauna. Tot la categoria asta îmi place şi Levantul, titlul ales de Mircea Cărtărescu pentru cea mai bună carte a sa. Îmi place foarte mult Craii de Curtea-Veche, titlul lui Mateiu Caragiale. Titluri foarte bune alege Lucian Boia; dacă ar fi să amintesc numai un exemplu, aş menţiona Jocul cu trecutul. Probabil că titlul care a influenţat cel mai mult dezbaterile din ultimul deceniu a fost Boierii minţii, cartea lui Sorin Matei. Dar şi Noii precupeţi, volumul lui Adrian Gavrilescu, e o idee foarte bună de titlu pentru o analiză de valoare comparabilă. De o ironie frumoasă, de argou bine temperat, este Muzici şi faze, titlul frumoasei cărţi a lui Ovidiu Verdeş. Dar dacă e vorba de ironie, cred că cel mai inteligent titlu ironic apar?ine lui Dan Petrescu, Deconstrucţii populare, care pentru mine iese la egalitate cu clasicul O scrisoare pierdută, al lui I.L. Caragiale. În fond, până la urmă, amândouă cărţile sunt la fel de amuzante şi mi se pare că vorbesc despre acelaşi lucru, deşi din unghiuri diferite. Un titlu atrăgător e ?i Cronică de familie de Petru Dumitriu. 


2. Nu reuşesc să reţin titlurile hilare. Deşi îmi amintesc unul la care, pe vremuri, râdeam de câte ori îl auzeam: Polimerizarea stereospecifică a izoprenului. N-am idee nici azi ce înseamnă, dar mai caraghios de atât pentru o lucrare care îşi propunea să justifice şi să legitimeze politic nu ştiu. 



Mircea Ghiţulescu



1 Ciocoii vechi şi noi roman  de Nicolae Filimon


2. Istoria literaturii române de la origini pâna în prezent  de G. Călinescu.



Radu Voinescu



Sunt multe titluri pe care le găsesc inspirate, frumoase, potrivite. Exclud din discuţia de faţă titlurile monolexicale (Ursita, Răscoala, Desculţ, Întunecare, Delirul) sau referindu-se la personaje (Ion, Adela, Tănase Scatiu) din motive care m-ar obliga la o discuţie amplă despre estetica, fizionomia, sociologia titlurilor de opere literare ca elemente de text şi de paratext. La fel, încerc să fac abstracţie de ceea ce reprezintă pentru mine un titlu sau altul. Aşa, cineva ar putea să spună „Cel mai frumos titlu din literatura română este Poezii de Mihai Eminescu” sau „Lucian Blaga, Poemele luminii, sau Tudor Arghezi, Flori de mucigai, sau Eugen Barbu, Princepele”. Întrebarea, aşa cum o înţeleg, solicită un răspuns legat de titlu în sine, de combinaţia de cuvinte pe care o reprezintă, făcând abstracţie de autor, chiar şi de valoarea operei literare până la un punct, de cariera pe care au făcut-o titlurile respective, de simpatia pentru o carte sau alta.


Aşadar, dintr-o mulţime de titluri despre care cred că se încadrează aici transcriu doar câteva: Hortensia Papadat-Bengescu, Concert din muzică de Bach, Mihail Sebastian, Oraşul cu salcâmi, Camil Petrescu, Patul lui Procust, Radu Tudoran, Toate pânzele sus!, Nichita Stănescu, Roşu vertical, În dulcele stil clasic, Gabriela Adameşteanu, Dimineaţă pierdută, Fănuş Neagu, Îngerul a strigat, Nicolae Breban, Animale bolnave.


Există titluri urâte pentru că sonoritatea lor este urâtă, pentru că ţin de o estetică a urâtului, cum este Fefeleaga, de Ion Agârbiceanu. Altele sunt cam bulevardiere, Idolul şi Ion Anapoda, de Victor Ion Popa sau Titanic vals de Tudor Muşatescu sau doar neinspirate – Cei doi din dreptul Ţebei sau cu faţa la pădure, de D.R. Popescu. Avem şi titluri stupide. Iată doar câteva: Voi de colo, de la Biarritz (Ion Nicolescu), Casa cu ochii scoşi (Romulus Zaharia), Băgău (Ioana Bradea), Raiul găinilor, Sunt o babă comunistă! (Dan Lungu), Iepurele suedez (Ioan Flora), Fuck the cool. Spune-mi o poveste (Costi Rogozanu), Pe bune/pe invers (Adrian Şchiop).



Irina Petraş



Suntem muritori şi dătători de nume, două „meserii” fondatoare, aş zice. „Nu este întreaga cultură un fel de a da al doilea nume lucrurilor, respectiv numele lor potrivit?” se întreabă Noica vorbind despre Cratylos. Numele poate fi născocit pentru un lucru care există deja şi se oferă cunoaşterii, dar tot el poate şi provoca apariţia a ceva. Dai nume unei absenţe şi construieşti sub el o realitate, fie ea o unealtă lipsă în cutia cu scule ori o carte, un tablou.


Înţeleg că e vorba despre viaţa autonomă a titlurilor, indiferent de cărţile pe care le acoperă. Căci titluri precum Cezara, O scrisoare pierdută, Balaurul, Ion, Groapa, Intrusul, Visul nu sunt nici urâte, nici frumoase, ele sunt pur şi simplu. Cărţile pe care le numesc le-au îngreunat sensul, au căpătat statut şi o demnitate care nu de frumuseţea lor – inspirată, incitantă, adecvată – depinde. Adesea sunt copleşite de numele autorului, acesta vinde singur marfa, ele nu mai contează neapărat. Titluri care îmi plac şi singure, ca nişte poeme într-un vers, ar fi Ne cheamă pământul, Lauda somnului, Problema spinoasă a nopţilor, Întunecatul April, Întâlnirea din pământuri, La capătul meu de înserare, Duios Anastasia trecea, Drumul egal al fiecărei zile, Îngereasa cu pălărie verde, Relatare despre moartea mea, Se înnoptează. Se lasă ceaţă, Frumoşii nebuni ai marilor oraşe, E noapte şi e frig, seniori, Zadarnică e arta fugii etc., etc. Chiar dacă mai lungi, au o logică firească a frazei muzicale, uşor de ţinut minte, de scandat.


În general, însă, nu-mi plac titlurile foarte lungi, uneori cu prelungiri în subtitluri, despre care vorbeşti bâlbâindu-te. Le uiţi, apelezi, vrând-nevrând, la prescurtări, nu totdeauna fericite. Nu voi da nici un exemplu. Ele acoperă, adesea, cărţi bune, dar li se împleticesc printre pagini şi mesaje, incomodează. Tot aşa, titlurile foarte căutate sunt ca nişte farduri excesive care vor să ispitească şi să seducă, în stil comercial, oarecum nesigure de marfa pe care o oferă. Chiar şi atunci când sunt ironice ori „intertextuale” şi împrumută ceva din eticheta vreunui best-seller. În volumul Starea prozei, Tatiana Dragomir semnează un mini-eseu inteligent în marginea titlurilor din proza contemporană. De citit!



Florica Bud



Titluri incitante:Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Camil Petrescu, Bietul Ioanide, George Calinescu, Maidanul cu dragoste, George-Mihail Zamfirescu, Cel mai iubit dintre pamânteni, Marin Preda, Lecturi infidele, Nicolae Manolescu, Un trandafir învaţă matematica, Grigore Grigurcu, Anii de ucenicie ai lui August Prostul, Norman Manea, Sita lui Mamona, Petre Anghel, Duios Anastasia trecea, D.R. Popescu, Raiul Răspopiţilor, Ion Brad, Galeria cu viţă salbatică, Constantin Toiu, Frumoşii nebuni ai marilor oraşe, Fănus Neagu, Aproapele nostru aproape, Platon Pardău, Şi ieri va fi o zi, Mircea Nedelciu, Minunatele aventuri ale unui ambasador al golanilor, Alexandru Paleologu, Te voi iubi până la sârşitul patului, Daniel Bănulescu, Călare pe muşcătură, Gheorghe Iova, Fărădelegea vaselor comunicante, Mircea Horia Simionescu, Petrecere de pietoni, Ioan Es. Pop, Familia Popescu, Cristian Popescu, Distanţa dintre un bărbat îmbrăcat şi o femeie aşa cum e, Rodica Draghincescu, Chef cu femei urâte, Dan-Silviu Boerescu (preluat de la Cătălin Mihuleac), Relatare despre moartea mea, Gabriel Chifu, Trecute vieţi de fanţi şi de birlici, Horia Gârbea, De ce iubim femeile, Mircea Cărtărescu, Amantul Colivăresei, Radu Aldulescu, Ioana care rupe poeme, Traian T Coşovei, Mormântul meu se sapă singur, Mihai Gălăţanu, Tratat la psihiatrie, Gelu Vlaşin, Băgau, Ioana Bradea. Gheaţa din calorifere şi gheaţa din whisky, Alex Ştefănescu, Femeia din Ev-Mediul odăii, George Vulturescu, Poemul care nu poate fi înţeles, Ion Mure?an, La umbra cărţilor în floare, Cornel Ungureanu.


Diaspora: Zadarnică e arta fugii, Dumitru Tepeneag, Oraşul cu un singur locuitor, Matei Vişniec, Jurăminte de săracie, castitate şi supunere, Gabriela Melinescu, Tu: elegii şi invenţii, Matei Calinescu, Tovarăşul Trecut şi Domnul Prezent, Andrei Codrescu.


Titluri inspirate:  Craii de Curtea - Veche, Mateiu Caragiale, Maitrey, Mircea Eliade, Bunavestire, Nicolae Breban, Orgolii, Augustin Buzura, Iarna bărbaţilor, ?tefan Bănulescu, Groapa, Eugen Barbu, Biblioteca din Alexandria, Petre Sălcudeanu, Dăruind vei dobândi, N. Steinhardt, Caminante, Octavian Paler, Pupa Russa, Gheorghe Crăciun, Noaptea, Bujor Nedelcovivi, Pia?a Aristotel, George Cuşnarencu, Trenul de noapte, Ioan Gro?an, Zogru, Doina Ruşti, Pânze de păianjen, Cella Serghi Concert de deschidere, Daniel Cristea Enache, Timpul trăirii, timpul mărturisirii, Eugen Simion, Desiştea, Marian Ilea.


Titluri neinspirate: Arta conversaţiei, pentru că în 1980, când cumpăram cărţi pe sub mână şi citeam cu disperare am spus pas aceastei cărţi, crezând că este un ghid de conversaţie. Am deschis-o totusi, am citit-o şi recitit-o pe nerăsuflate. Am fost foarte-foarte supărată pe doamna Ileana Vulpescu că, din cauza titlului didactic, era să aşez cartea necitită în bibliotecă.


Titluri nepotrivite: Dulce ca mierea este glonţul patriei, Petru Popescu, Cruciada copiilor, Florina Ilis. Consider că valorile absolute: mama, patria, copiii... nu ar trebui scoase la înaintare, pentru că autorul care îşi face scut din ele dă impresia că imploră clemenţa cititorului gâdilându-i corzile sensibiloase. Iar P. Popescu după Prins... chiar m-a surprins!


Sinistru... Un cadavru umplut cu ziare, C.T. Popescu, spre deosebire de Vremea mânzului sec, care sună de-a dreptul incitant!


Titluri jumătate atrăgătoare, jumătate respingătoare: Coaja lucrurilor sau Dansând cu Jupuita, Adrian Oţoiu


Titluri care nu emit unde: Orbitor de Mircea Cărtărescu, dacă nu mă striga numele treceam indiferentă pe lângă carte.



Ion Zubaşcu



Acel titlu e bun, pe care îl va da cu siguranţă altcineva unei cărţi, dacă nu-l vei da tu. Iată un exemplu: Burta înstelată, Mihail Gălăţanu (semnat „Robul lui Dumnezeu, Mihail”, Vinea, 2005) şi Cerul din burtă, Ioana Nicolae (Paralela 45, 2005), două cărţi de versuri cu titluri aproape identice, dar pe care nu le poate suspecta nimeni de „contaminare”, pentru că au apărut simultan, sub presiunea unei teme poetice noi în literatura română: prenatalitatea (pe care a mai atins-o doar tânărul poet Daniel D. Marin, în ciclul  Revelaţia prenatalului, din volumul său de debut, Ora de vârf (Ed. Geea, Botoşani, 2003). Sunt atractive titlurile care aproape te apucă de mână şi-ţi spun: cumpără cartea! Ele sună, de cele mai multe ori, paradoxal sau oximoronic: Lumea în două zile (George Bălăiţă), Moartea care mă va învia (Adi Christi), Moartea noastră cea de toate zilele (Dumitru Augustin Doman); cele grav-neliniştitoare: Ce-aţi făcut în noaptea Sf. Bartolomeu? (Nicolae Prelipceanu), Singur în faţa lui Dumnezeu (Gellu Dorian); sau cele pitoreşti, promiţătoare de ţinuturi utopic-exotice: Istoria eroilor unui ţinut de verdeaţă şi răcoare (Radu Aldulescu), titlul recent al unui volum semnat de Emil Brumaru (mă ruşinez să-l transcriu), Apariţia, dispariţia şi eternitatea Eonei (Liviu Antonesei), Fragmente din năstruşnica istorie a lumii de Gabriel Chifu trăită şi tot de el povestită (cu siguranţă, un viitor best-seller!) sau titlul inspirat al ultimei cărţi a lui Horia Gârbea. Autorul cu cele mai poetic-memorabile titluri (care ţi se lipesc de creier şi-ţi revin ca un leitmotiv) este Dan Stanca: Apocalips amânat, Muntele viu, Morminte străvezii, Domnul clipei, Mila frunzelor, Pasărea orbilor etc.


Titluri  nefericite? Sarmale de cuvinte, Valentin Jantea, Axa, 2007 (nu sunt parodii, ci „zburătăciri” la propriu: „Am fugit în tinereţuri de la o ţâţă mare/ Ce mă împroşca prea tare şi cu nemiluita/ În special cu apropo-uri brânzite” etc, etc). Mai am la îndemână 20 de titluri asemănătoare, dar la ce bun să le transcriu? Nu cred că trebuie să râdem pe seama nebunilor. Pe măsură ce literatura română se va profesionaliza, autorii se vor gândi mai mult înainte să-şi boteze cărţile, pentru că un titlu bun este ca un fel de girofar al volumului, primul semnal al unui scriitor către pietonul care cumpără cărţi.                



Victoria Comnea



Pentru prima întrebare:


a) Craii de Curtea-veche de Mateiu I. Caragiale (un titlu de *****)


b) Ingeniosul bine temperat de Mircea Horia Simionescu (un titlu de ***)


c) Cronică de familie de Petru Dumitriu (un titlu de **)


Desigur, sunt şi alte titluri, dar fără... *-le. Este o mare diferen?ă între un titlu „adecvat“ şi „cel mai inspirat“ titlu.


Pentru cea de a doua întrebare:


Cred că o privire aruncata spre titlurile publicate de edituri în perioada realismului socialist şi a dictaturii proletariatului (seriile despre mineri, oţelari si tractorişti), când autorii erau încurajaţi să privească doar acul busolei marxist-leniniste şi  magicul retevei al documentelor de partid, ar putea oferi grămezi de titluri groteşti, cu siguran?ă ilare pentru cititorul de astazi. Asta nu înseamnă că nu mai apar şi acum, după ‘89, unele titluri nepotrivite/ neinspirate. Dar nu prea văd de ce le-aş mai pomeni. Pomenirea clădeşte nemurirea. Iar eu nu doresc să le... nemuresc.



Doina Ruşti



1. Mie îmi plac titlurile cinstite. Le detest pe cele care promit marea cu sarea, iar după ce citeşti cartea îţi dai seama că nici pe departe nu era vorba despre ce zicea titlul. Nu mă refer la avangardă.  Ci la bufoneriile care nu rămân decât prin copertă. Prin urmare, îmi plac titlurile perene, uneori intrate aforistic în sângele Istoriei cum e Dulce ca mierea e glonţul patriei de Petru Popescu, titlurile declarativ-polemice ca Eu nu cred nici în Iehova (Eminescu), conjuncturale, ca Sînt o babă comunistă (Dan Lungu), postmodernismele re-naraturizate ca Pescăruşul din livada cu vişini (Horia Gârbea). De fapt Horia Gârbea e campion la titluri şocante. Tot printre preferatele mele sunt şi titlurile subliniat misterioase cum ar fi Pe strada Mântuleasa (Eliade) şi oarecum fatale, gen Lumea în două zile (Bălăiţă). Dar sunt interesante şi titlurile criptice, ca Rem (Cărtărescu).  Iar cu adevărat memorabile sunt cele care adună la un loc teribilism, umor şi sugestie: Pe trecere de pietoni (Ioan Es Pop), Te voi iubi până la sfîrşitul patului (Daniel Bănulescu), Moartea citeşte ziarul (Mircea Dinescu). Nu ştiu de ce multe dintre scrierile de primă mărime au în general titluri şterse. 


2. Un titlu enervant prin emfază şi suficienţă mi s-a părut întotdeauna a fi O moarte care nu dovedeşte nimic (Holban). Dar cele mai insipide sunt nehotărâtele, care cuprind variante, de genul Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat (Matei Vişniec). Iar titlurile livreşti, de genul Pajere (Mateiu Caragiale) sunt penibile. Şi tot aşa – cele care copiază identic sau aproximativ alte titluri, deja celebre. Şi nu-mi plac nici cele împrumutate din domeniul enciclopedic, gen Dicţionar onomastic (M.H. Simionescu), pentru că indică dorinţa expresă a scriitorului de a fi citit aşa cum vrea el. Asta nu înseamnă că nu mi-a plăcut cartea.



(continuare în numărul viitor)

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul