Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Dl Şora a uitat robinetul deschis

        Mircea Martin


Având lucruri mai importante de făcut, răspund cu oarecare întârziere acuzaţiilor de o incredibilă agresivitate ale dlui Mihai Şora, publicate sub titlul Crima-i crimă oricine ar comite-o în „Luceafărul“, nr.35 din 22 oct.2008. De fapt, ar trebui să le las fără replică, căci sunt atât de enorme şi de absurde, de lipsite de orice contact cu realitatea, încât se descali­fică singure, se anulează de la sine. Dacă, totuşi, răspund, o fac pentru acei cititori care, necunoscând faptele, dar cunoscând reputaţia dlui Mihai Şora, ar putea fi înclinaţi să-i dea, fie şi parţial, crezare.


Problema gravă este chiar aici: dl. Şora este de nerecunoscut în acest text şi în altele dintr-o lungă şi lată campanie lansată împotriva mea. De-a lungul acestei campanii (care a avut şi o parte iniţială subterană, pe internet), s-a desfăşurat unul dintre cele mai murdare atacuri la persoană din câte a cunoscut presa culturală românească. Mă întreb cum poate cineva care invocă la tot pasul onoarea să coboare atât de jos, să arunce acuzaţii atât de josnice şi de lipsite de obiect precum: „mârşăvie“, „ticăloşie“, „neant activ al vicleniei şi invidiei“, „invidie patologică“, „răutate fiinţială“, „perversiune fără precedent“, „crimă intelectuală abominabilă“ etc. Opresc aici o enumerare care ar putea continua, căci se pare că dl. Şora a uitat robinetul deschis. Robinetul insultelor.


Unde a rămas puterea de judecată a acestui om? Unde este discernământul cuiva care a scris cândva despre dialogul interior – ceea ce ar presupune că e în stare să ia o distanţă etică faţă de sine însuşi în primul rând? Să fie la mijloc o criză identitară tardivă? Cum să explic altfel această aneantizare a celuilalt, fie şi adversar, diabolizarea lui, lipsa de minim respect pentru persoana lui, de minimă consideraţie măcar pentru restul activităţii şi vieţii lui care nu fac obiectul disputei? Dar nesocotirea argumentelor sale? Dar dispreţul pentru adevăr, pentru logică, pentru bunul simţ?


Sunt de apreciat această surprinzătoare prolificitate şi această ebuliţie polemică ale dlui Şora, dar e păcat că se manifestă printr-o secreţie de ură inextinguibilă. Şi e teribil de contrariant să vezi cum cineva (oricine ar fi el) face din grosolănie o probă de vitalitate. N-aş fi crezut vreodată că Mihai Şora s-ar putea deda – şi chiar cu pasiune – la o asemenea operaţie de mânjire, ponegrire mergând până la des-fiinţare. „Răutate fiinţială“ – e tare, nu găsiţi? S-ar putea să existe şi „aplaudaci“ pentru aşa ceva. Amatorii de scandal sunt legiune în România, iar intelectualii dispuşi să se bucure de răul altuia nu sunt puţini. Totuşi, ce revistă cât de cât serioasă ar publica astfel de mizerii dacă n-ar fi semnate de Mihai Şora? Profitând de aura unui prestigiu câştigat în sfera culturii înalte, posesorul acestui nume (şi renume) coboară fără jenă şi fără o minimă decenţă – lăsând uneori impresia că nici nu mai controlează bine sensul cuvintelor – în plină bălăcăreală. Dl Şora mânjitor, bălăcăritor, împroşcător de insulte – iată o ipostază neaşteptată şi tristă a unui filosof de la care te-ai aştepta măcar la o anumită circumspecţie; despre moderaţie ce să mai vorbim?


Pentru ce mă acuză dl Şora cu atâta furie şi înverşunare? Pentru că vreau şi eu să-l editez pe Fondane. (Şi nu doar pe Fondane, ci şi pe Fundoianu.) Am formulat public acest proiect cu mult înaintea echipei Şora-Palanciuc. Nu l-am putut realiza până acum din motive independente de voinţa mea, dar sper să-l realizez de acum încolo sub auspiciile editurii Art. Am dat toate explicaţiile şi detaliile necesare în legătură cu proiectul propriu şi cu interferenţele acestuia cu proiectul concurent în „Observator cultu­ral“ nr. 182 din 11-17 sept. a.c. Dl Şora nu vrea să ţină seama de aceste precizări şi nici de acelea ale dlui Carassou, deţină­torul legal al drepturilor de editare pentru opera lui Fondane, care îi răspunde calm şi clar la „Scrisoarea deschisă în 40 de puncte“ (!) pe care i-a adresat-o (vezi „Timpul“ din august a.c., continuân­du-şi neabătut şi tot mai violent atacurile împotriva mea.


În toate textele din această campanie se perpetuează două acuzaţii nedrepte, bazate pe relatări inexacte şi chiar pe fantasmagorii. Una se referă la „distrugerea“ proiectului Şora-Palanciuc din „invidie“, „răutate“ etc. În realitate, nu am distrus nici un proiect, mi l-am susţinut doar pe al meu, ba chiar am cedat în favoarea proiectului concurent opera filosofică a lui Fondane, care nu se reduce la „câteva volume“, cum afirmă dl Şora cu rea intenţie sau în necunoştinţă de cauză. Echipa Şora-Palanciuc nu se mulţumeşte însă cu atât şi face tot acest scandal monstru, mobilizând oameni şi instituţii, înveninând atmosfera şi având enorma prezumţie, de fapt delirul de grandoare de a face dintr-o problemă personală şi de grup o problemă naţională.


A doua acuzaţie este aceea că am ob­ţinut drepturile de editare pentru opera literară fondaniană „pe ascuns“, „pieziş“, „înfigând un pumnal în mod laş şi viclean“ etc. Ce-i cu această aiureală, ce-i cu această poveste ce pare rodul imaginaţiei unui manelist neinspirat? Evident, rolul ei este de a mă culpabiliza la maximum, de a mă discredita definitiv. Dar pe ce se bazează, ce fapte concrete pot fi invocate în sprijinul acestei repetate calomnii ? În loc de probe, dl Şora îşi multiplică etichetele infamante, insultele, injuriile. Şi tot el are tupeul să vorbească de „hărţuiri“ şi de „punere la zid“! N-am pomenit de când sunt o asemenea insolenţă în a acuza pe celălalt exact de ceea ce faci tu însuţi. Şi, după toate astea, ne vorbeşte despre onoare şi despre adevăr. („Amicus Plato...“) Îi voi răspunde tot printr-un dicton latin: „Est modus in rebus.“ Există o măsură în toate, măsură pe care dl Şora o nesoco­teşte într-un mod flagrant.


Nemulţumit de hotărârea dlui Carassou de a împărţi editarea operei lui Fondane între două edituri, dl Şora îl ameninţă că va da seama în faţa „legii şi în faţa naţiunii române“. Mă tem că, prin toate acuzaţiile aruncate în această campanie de presă, poziţia dlui Şora în faţa legii (atât a celei franceze, cât şi a celei româneşti) este şubredă. Cât despre naţiunea română, ţin sa-l asigur că are alte priorităţi.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul