Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Răpirea din Irak (I)

        Constantin Stan


O ţară întreagă a stat cu sufletul la gura urmărind la televizor epopeea ziariştilor români răpiţi în Irak. După câteva clipe de uluială şi de compătimire a celor trei, au început să se ţeasă scenariile. S-au perindat pe la televiziuni specialişti în tot felul de domenii: de la analişti de situaţii de criză până la cunoscători ai lumii arabe, de la mafalde până la politicieni gata să mai tragă o gură de popularitate. Încetul cu încetul, cu toţii ne-am cam făcut o părere şi anume că nu-i ceva tocmai în regulă cu toată aventura asta. Nici cu aventura plecării, nici cu cea a răpirii şi nici cu cea a eliberării. Când preşedintele ne-a mai şi spus că dosarul eliberării va fi ţinut la popreală, adică la secret, vreo 40 de ani de aici înainte, tulburarea a sporit şi mai mult: adică e vorba de secrete de stat atât de înalte încât să nu ştim şi noi ce şi cum? Fuga lui Omar Hayssam din ţară, menţinerea în arest şi condamnarea mai apoi la moarte a lui Munaf (ostatic al americanilor, se pare, şi acum), dispariţia subită a unora care fuseseră în prim planul întregii aventuri mediatice (mă gândesc la băiatul ăla de la Prima TV – Dumitru şi nu mai ştiu cum – care şi-a luat un concediu de refacere psihică şi nu se mai ştie nimic de el sau nu a mai revenit în presă, dar şi brusca dispariţie ani de zile din peisaj a pro­ta­gonistei Marie Jeanne Ion) ne-au adân­cit misterul. Se vorbeşte de milioane de dolari daţi spre eliberarea jurnaliştilor, de implicarea serviciilor secrete, de jocuri făcute de unii şi de alţii, jocuri destul de înceţoşate în plasa de interese. Dramatismul a eşuat într-o poveste cu iz de mocirlă, răpirea din Irak în­tr-o carpetă de-aia de bâlci „Răpirea din Serai“.


De la bun început, cei care au urmărit întreaga poveste au putut sesiza că un personaj era din alt story: Eduard Ovidiu Ohanesian. Cititorii „României libere“ îl cunoşteau din mulţimea de articole în care se războia cu serviciile secrete, cu jocurile de interese ce ţes în cadrul lor, cu deconspirări ale vechii securităţi bine ancorate în noile structuri ale SIE. Personal, nu-l cunosc, nu am băut nici măcar o cafea, nu am fost colegi în vreo redacţie. Întreg profilul său mi s-a conturat numai şi numai din cele citite. Nici pe Sorin Mişcoci nu-l ştiu şi nici pe Marie Jeanne Ion, aşa încât, dacă greşesc în analiza mea, de vină poate fi doar puterea mea de înţelegere şi accesul la doar singurele informaţii la care am avut acces prin chiar intermediul lor.


Răpirea din Irak a beneficiat de o intensă mediatizare şi apoi, româneşte, s-a pus batista pe ţambal. Din când în când, într-un fel ciudat, mai apare la rampă tocmai cel mai bănuit şi învinovăţit şi penal în acest caz, Omar Hayssam. Teroristul numărul unu al ţării (a fost condamnat pentru acte de terorism, nu?), zic numărul unu pentru că pe ăla cu butelia de la Timişoara condamnat şi el pentru terorism îl cred doar o făcătură, dacă nu cumva omul e dus cu pluta, dar a servit de minune luptei noastre cu terorismul, mai dă câte-un telefon pe la televiziuni intervenind, când e vorba de el, de-acolo, din Siria, de parcă ar sta pe-aci, prin Colentina, şi se plictiseşte acasă urmărind emisiunile TV. În rest, doar tăcere. Interesant e că nici colegii jurnalişti nu se arată preocupaţi de un aşa subiect, în care, dacă ai face lumină, te-ai umple de glorie. Mă gândesc că subiecte de genul Magda Ciumac sau garsoniera proaspetei achiziţii bărbăteşti a Mihaelei Rădulescu asigură dacă nu glorie, măcar ceva mai mare bunăstare, inclusiv sufletească! A rămas de ani buni doar Ohanesian să creadă că poate şi trebuie să afle adevărul: „un om a trăit o experienţă şi-acum caută povestea experienţei sale“ (Max Frisch). A avut contre cu şeful statului, contre publice, şi-a dat demisia de la „România liberă“, a trecut prin mai multe redacţii, părând un om care nu îşi mai află liniştea. L-am văzut acum câteva zile la televizor, la emisiunea lui Stelian Tănase (mă rog, la una dintre emisiunile lui Tănase): mi s-a părut încă marcat de experienţa prin care a trecut, revolta este abia reţinută, iar presiunea timpului îl face să vrea să spună într-o singură clipită o mulţime de lucruri. Este atitudinea unui om care a căzut într-o capcană, a suferit într-un război care nu a fost al lui, iar umilinţa de a fi fost folosit este fără margini. Un prim pas în eliberarea de aceste spaime l-a făcut scriind. De curând, editura Minerva – aflată într-o expansiune editorială cantitativă şi calitativă remarcabilă – i-a tipărit cartea Amintiri din portbagaj. Din culisele unei diversiuni – Răpirea din Irak (partea întâi). Este o carte excelentă, având toate ingredientele unei best-seller: un subiect fascinant, o scriitură fluentă, dar şi tăioasă, care te ?ine în priză, cu strategie a devoalării care te face să nu o laşi din mână. Dacă piaţa de carte, ca toată România de altfel, nu ar fi atipică (să nu-i zic a-normală) cartea lui Ohanesian ar trebui să se vândă ca pâinea caldă. Mă tem că nu va fi aşa şi mă mai tem că nici ecourile nu vor fi la înălţimea subiectului fierbinte pe care ni-l propune. (C.S.)

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul