Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

„Nu-i de rând“ versus „Yes, we can!“

        Stelian Tăbăraş


În tinereţe am avut drept oaspete un meşter cioplitor de porţi din Maramureş. Eram mare admirator al sculpturilor lui şi, pentru că mă mutasem în casă nouă, îmi doream o uşă din lemn adevărat, cioplită de el. (Când ne-am mutat, acea uşă a rămas la cumpărători, care au demontat-o şi aruncat-o sau, cine ştie…)


Pe meşterul Pătru îl întâlnisem prima oară din întâmplare. Trăia într-un sat aproape izolat şi, când l-am invitat la noi să aducă şi să monteze uşa (pe care a că­rat-o în spinare, cu trenul), a avut una din rarele ocazii de a-şi părăsi ograda pentru câteva zile. Îşi luase cu el şi soţia, care nu mai ieşise niciodată din sat. Au cutreierat Bucureştii, li se părea năucitor de mare, de aglomerat şi de „altfel“. În faţa vitrinelor – şi ne amintim cu toţii că în comunism nu erau ele deloc prea grozave – soţia încerca să întârzie puţin, iar el, meşterul, o trăgea de mână, zicându-i: „Nu-i de rând“. Adică, nu că n-ar fi avut bani să cumpere ceva, orice, dar nimic din ce li se înfăţişa ochilor nu s-ar fi potrivit cu locurile satului natal.


Aceste cuvinte ale meşterului din Maramureş mi-au răsunat de multe ori în gând, de oricâte ori se iveau în calea noastră isprăvi neobişnuite, evadări riscante. Acelea nu erau „de rând“, erau nepotrivite cu lumea spirituală în care ne aflam, o lume care punea accent pe spirit, pe credinţă şi modestie, lumea ortodoxă. Ştiam că acum, în plină globalizare, totul se schimbă, totul devine posibil, că „rândul“ se spulberă de la sine şi totuşi…


Acum câteva zile, când am auzit acel „Yes, we can!“, aserţiunea fulminantă care a avut drept rezultat alegerea lui Obama, când am văzut la televizor milioanele de votanţi convinşi de această frază (deşi poate până atunci unii nici nu avuseseră de gând să-l aleagă), mi-am amintit din nou de vorba lemnarului nostru: „Nu-i de rând“. Priveam un succes, succesul primului candidat post-rasial care a ştiut să atingă coarda sensibilă a milioanelor a căror voce nu va fi niciodată auzită, a milioanelor care nu arată deloc ca Obama; ştiam că de acum se va putea spune orice despre America, dar nu şi că e rasistă; eram martorul unui moment cathartic, al ieşirii dintr-o vrajă, al eliberării de fantasmele trecutului (cum am văzut noi în România la plecarea dictatorului – toată lumea alergând bezmetică de bucurie pe străzi, nimeni îngrijorat de deceniile ce vor urma); ştiam că de acum copiii din toată lumea, de pe indiferent ce continent, de orice culoare ar fi, bogaţi sau săraci, nu vor putea spune că nu au şanse pentru ceea ce îşi doresc cu adevărat; auzeam acel fulminant „yes, we can!“ şi totuşi, con­co­mitent, mi se părea că aud filozofia prudenţei, a înţelepciunii orientale: „Nu-i de rând“.


Suntem oare pregătiţi pentru asemenea victorie? Se va schimba într-adevăr ceva? Problemele pe care le moşteneşte Obama n-au fost niciodată atât de grele în istoria omenirii. Acest moment magic, sau poate i-am putea spune educativ, acest moment care ţine mai degrabă de lumea poeziei decât de a prozei, a vieţii reale, acest moment al speranţelor, al încrederii (iată definiţia cea mai potrivită pentru Obama: inspiră încredere, e „cool“, calm, n-a ripostat vehement la provocările cursei prezidenţiale, e un exemplu de vigoare şi bună creştere, decenţă, raţionalitate) cade ca un strop de apă în deşertul încins. Omenirea avea nevoie de asemenea victorie, aşa cum avem nevoie de idealism şi poezie. „Sunaţi, chimvale!“


Dar promisiunile lui Obama sună mai estompat peste ocean. Un program economic şi social bazat pe filozofia distribuţiei bogăţiei, multe lucruri pe care le-am auzit şi noi pe când nimic „nu era de rând“. Am luptat să scăpăm de falimentarul comunism, să dăm forţă individului şi nu maselor, ne-am bucurat că am scăpat de o politică externă naivă, de o economie sub control. Nu ştiu câţi ar mai crede în România, sau în general în lumea ortodoxă, care speră doar în Dumnezeu, în victoria unui lider politic. Trăim într-o parte a lumii de prea mult timp sărăcită ca să nu fi devenit cât de cât înţeleaptă. „Oare chiar e posibil?“ „Haida de, Mitică!“

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul