Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Balonul e rotund

        Gelu Negrea


Într-o vreme când folclorul fotbalistic nu se reducea la citate din opera (m)orală a lui Gigi Becali sau la eşantioane din paremiologia rustică ot Bălceşti a lui Dumitru Dragomir, circula printre microbişti şi comentatori o propoziţie pe cât de simplă în formă, pe atât de bogată şi complexă în conţinut: balonul e rotund. Ea traducea pe înţelesul tuturor o parte infimă din tezaurul filozofic de gândire relativistă aflat în dotarea purtătorilor de jambiere şi crampoane, exersat în seri lungi de cantonamente, în platoniciene dialoguri cu galeriile adverse şi în subtile comentarii ce însoţeau odinioară partidele de rummy sau, mai nou şi mai dinamic, pe cele de biliard. Ce vroia să spună poetul gazonului cu acest vers memorabil, „balonul e rotund“, care rima sprinţar şi inextricabil cu „arbitrul e bolund“? Că, dincolo de aparenţe, de evidenţe şi de alte zdrenţe ale logicii comune, există în jocul numit fotbal (în original, football – respectiv, piciorminge), un ceva inaccesibil profanilor, ascuns şi adânc, situat dincolo de bine şi de rău, un ceva misterios, pe care doar melancolicul prinţ al Danemarcei, prinţul Hamlet, purtătorul tricoului cu numărul 10, de centrocampisto regista, mai reuşise să-l sugereze vag, într-unul din numeroasele dialoguri cu prietenul său Horaţio, căruia, într-o zi, la supărare, i-a trântit-o de la obraz: „Între cer şi pământ, măi dragă Hora, există lucruri pe care filozofia ta nici că le cuprinde“.


Sub aripa ocrotitoare şi ambiguă a acestui aforism ce poate sta cu mândrie naţională alături de memorabilele ziceri din antichitate ale strămoşilor noştri – ramura latină – s-au aliniat, de-a lungul şi de-a latul timpului, cele mai pitoreşti şi mai de neînţeles rezultate înregistrate pe terenurile de fotbal: victorii nesperate, înfrângeri inimaginabile, eliminări stupefiante, scoruri-fluviu consemnate în meciuri ce se anunţau echilibrate, scoruri albe în întâlniri disproporţionate aprioric şi de neagră amintire a posteriori – în fine, tot soiul de chestii şi parachestii în acelaşi păr, una mai năzdrăvană ca alta şi amândouă concurente cu a treia, c-are oi mai multe mândre şi cornute. Pentru toate astea, plus altele ejusdem farinae, înţelepciunea milenară a fotbaliştilor de pretutindeni a inventat această vorbă-n colţuri şi rotundă cu balonul de aceeaşi formă.


De exemplu, echipa F.C.Timişoara – fostă Politehnica, fostă Poli A.E.K., fostă Ştiinţa, fostă lider moral al clasamentului primei Ligi – a încasat sâmbătă pe teren propriu o bătută de cofetar cu 0-3 pe care doar filozofia abisală a lui „balonul e rotund“ este capabilă a fi în stare s-o definească ori s-o justifice. Şi asta după o serie de 8-9 meciuri victorioase (sau, mă rog, pe-aici, pe-aproape). Şi de la cine? De la o Dinamo care s-a târât ca melcul prevăzut liric cu coarne boureşti până în fruntea clasamentului, după o serie nesfârşită de 1-0 şi 2-1 meschine ca gândirea managerială a lui George Copos. Pentru ca brusc, subit şi dintr-o dată, papagalii bicolori ai lui Rednic să se preschimbe în armăsari care îngurgitează jăratec şi umilesc rigoarea oricărei raţiuni – pure sau practice, că despre puterea de judecată ce rost mai are să mai amintesc?! Şi, pentru ca circoteca să fie completă, dinamoviştii au marcat, propriu-zis, o singură dată, în alte două rânduri obligân­du-şi adversarii să şi-o vâre singuri în aţe. Obligându-i, zic, că doar n-o să pretindeţi acum că au făcut-o de bună voie ori de voie bună.


Domnule, şi când te gândeşti că pe malul Begăi o comunitate isterizată de un cetăţean cu idei fixe care, în urmă cu decenii, scria cărţi despre tactica şi concepţia de joc în fotbal cot la cot şi tâmplă fierbinte lângă tâmplă cu Cornel Dinu, se lasă sedusă de o tâmpenie diversionistă sintetizată în deviza: „În­tr-un an, dacă-i batem pe Dinamo, putem să şi retrogradăm – nu contează!“ Ba, contează, că, uite, de un deceniu şi mai bine evenimentul tot întârzie la întâlnirea cu belaliul orizont de aşteptare al timişorenilor! Mă întreb: de ce oare nu-şi pun ei problema altfel? De pildă: să ne bată Dinamo (sau chiar U.T.A. – altă rivală istorică a politehniştilor) cu 14-0, dar să luăm titlul! A, nu: ce mare brânză e să fii campion dacă n-ai bătut pe nu ştiu cine?! Performanţa? Un moft! Importante sunt răzbunarea şi trandafirul – restul e tăcere, amăgire şi nonsens.


Povestea cu balonul cel sferoid are un singur inamic: aritmetica. Când, la capătul a două duble româno-franceze – recte, Steaua-Lyon şi CFR Cluj- Bordeaux –, linia de clasament indică 12 puncte de partea lor şi zero de partea noastră, plus un golaveraj mobilizator, adică 10-4, folclorul alunecă jenant în manea de periferie şi nimic nu mai rimează cu nimic. (G.N.)

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul