Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Paula Ribariu şi ,,Ziarul Neconvenţional“ – 2008

        Iolanda Malamen


Există artişti vizuali care îşi exersează cu inteligenţă şi generozitate vocaţia, construind cu datele propriei opere, lucruri ce performează în timp şi devin memorabile.


Paula Ribariu este unul dintre aceştia.


Iniţiatoare de câţiva ani buni a ,,Ziarului neconvenţional“, o publicaţie lunară de numai o pagină (plastifiată), în doar zece exemplare, îmbogăţită de curând cu încă o pagină, Paula Ribariu aşază cu regală şi intensă trăire înfăptuiri şi ecouri comune, pe aceeaşi treaptă cu propria-i şi valoroasa creaţie. Acest fapt în sine ar merita un spaţiu aparte, mica publicaţie caligrafiată şi îmbogăţită cu imagini şi fotografii purtând secvenţe din artele vizuale româneşti de azi, cu impresionantă punctualitate... Absenţa multiplicării tipografice, cât şi faptul că ziarul mărturiseşte număr de număr, încă de la naşterea lui, un program socio-artistic-revolut, adaugă o insolită comuniune şi o reaşezare conceptuală a formelor şi imaginilor, ce coexistă provocator, cu ticurile umbroase ale lumii supratehnicizate, fără spaima că ele ,,macină“ în gol..


Paula Ribariu a gândit o sumă de expoziţii ciclice, legate de existenţa acestui ziar (să-i spunem şi noi aşa), cu artişti importanţi, din mai multe generaţii, ca să dezamorseze interesul pentru ,,mai nou“, ,,mai vizibil“, ,,mai lucid“. Aşadar, atât în plan afectiv, cât şi în plan spiritual, o vedere mai profundă a relaţiei artist-umanitate-uman.


Galeria ,,Galateca“ ,a fost gazdă, pentru a doua oară în ultimii doi ani, a unei expoziţii a ,,Ziarului neconvenţional“ 2008, deschisă sub presiunea unei necesităţi indiscutabile a timpului pe care-l trăim. De data asta, lucrurile par a se fi mai limpezit faţă de expoziţia anterioară, în sensul unei mai mici risipe de imaginar. Energia expoziţiei este dată de starea de dialog, admirabilă, ca o muzică, aproape sacră, şoptită şi veghetoare.


Cei opt artişti, sensibilităţi decelate de timpii artistici în grade diferite de receptare şi de explorări, s-au reunit experimentând o latură analitică a imaginii, ce presupune şi evenimentul imediat. Aparent, fiecare dintre expozanţi este purtătorul unui concept demonstrativ-singular ce nu poate trăi într-o confrerie artistică spirituală. ?i totuşi, ochiul Paulei Ribariu tocmai asta a făcut: i-a întrunit pe cei nouă într-un proiect în care mitul despre ,,vulnerabili­tatea“ artei în faţa tehnologizării şi a eposului existenţial, golit de mistere, se vădeşte neadevărat. Şi toate astea sub asumarea unei noutăţi, cel puţin la nivelul copilăririi serioase, comune.


Ervant Nicogosian, un maestru al structurilor zidite şi al unei cromatici cerebrale cu gravităţi pământene, pictor singular în abordarea acestei teme predilecte,este nevoit să ,,înlocuiască“ umbrele, din vederea sa deteriorată în ultimii ani, cu noi imagini, venite dintr-o memorie vizuală ce pare să fie însoţită de o muzică pură, dramatică. Suferinţa a impus în chip suveran, într-un spaţiu cuvenit ordinii apriorice, zborul frământat , triumfal. Este poate cea mai impresionantă lecţie de redescoperire artistică, prin amputarea centrului de greutate pictural: văzul.


Horia Paştina, unul din cei mai stabili şi mei fervenţi pictori din celebra Grupare,,Prolog“ şi-a purtat logosul senin, murmurul lui de încântare şi mărturisirea înfiorată în faţa alcătuirii dumnezeieşti. Lucrările expuse au fost ferestre prin care priveşti, limbajul naturii şi forţa lui regeneratoare.


Nu mai surprinde pe nimeni capacitatea scriitorului Constantin Abăluţă de a se adapta şi în zona artelor vizuale, pe care o frecventază dintotdeauna, şi de-a incita, într-un vârtej proteic, grafii şi formule de exprimare ,,la zi“, dezinhibat şi mereu gata de dialog. De data asta, acuarelele având ca subiect Sighişoara, făcute probabil pe când era student la Arhitectură, ne-au arătat o gândire vizuală, cu tresăriri explicit tradiţionalist-interbelice, minunat sugerată şi exprimată.


Pe Constantin Diţoiu îl ştiam mai mult din grafica ilustrativă, minuţioasă şi inteligentă, făcută cu o mână de maestru. De data asta, el a ambiţionat în cele două picturi o ,,abatere“ de la acribia şi concentrarea desenului, exprimându-se cu forţă picturală şi cerebrală în luminozităţi ce amintesc de fizică.


Cunosc în parte pictura lui Mircea Barzuca, cât şi refuzul lui calculat de-a părăsi picturalitatea în detrimentul ostentaţiei livreşti. Un hedonist fără prejudecăţi, al formelor şi al culorilor, Mircea Barzuca se poate considera, cu ceea ce a expus la ,,Galateca“, legatarul unei formulări inedite şi provocatoare, în care umanul, prin graţia cu care este ,,privegheat“, posedă acel ritm pasional-existenţial.



Mircea Bochiş a acumulat clişee picturale mai vechi, pe care le-a redat privitorului, ca pe o invitare ironic-meditativă la ,,reorganizarea“ materiei picturale.


Nicolae Macovei, grafician exersat, care s-a ,,îmbibat“ de rezoluţiile şi tehnicile calculatorului, a adus în expoziţie, prin transcrierea diafană şi echilibrată a unor imagini, o ,,duplicitate“ creativă şi valoroasă, desluşind cu ea importanţa regândirii materiei.


Ca şi Nicolae Macovei, designerul Radu Comşa a stilizat ingenuu şi, într-un anume sens, profetic, până la ,,pulverizarea“ în spaţiu, legăturile venoase dintre fiinţa umană şi aplicaţiile gândirii spaţiale, făcând din ele (in)vizibile punţi către sensul creativ al vieţii.


Daniela Chirion, eliberată mai nou de clasicul şevalet, a ambiţionat cu certă reuşită migrarea către un fel de enciclopedie imagistică umană, amestec de epos, logos, colaje, mici filme eseuri şi inscripţionări, creând o funcţionalitate narativă de valoare. Acel panou pe care ,,se întâmplă“ atâtea lumi a ,,funcţionat“ ca o oprire în timp, de la care se poate, monografic, realcătui cine­tica memoriei.


Închei această scurtă incursiune prin expoziţia ,,Ziarului Neconvenţional“ – 2008, cu câteva cuvinte despre Paula Ribariu, unul din cei mai proteici, mai tensionaţi şi mai europeni (sper să n-o supere afirmaţia asta) reprezentanţi ai artelor vizuale româneşti de azi. Faptul că Paula Ribariu a transformat de mult solilocviul într-o continuă dorinţă şi iubire de dialog şi de confruntare nu arată nicidecum limitele unui spirit care se vrea stăpânul unor adulaţii, ci, dimpotrivă, arată cât de importante sunt rodirea şi rostirea, ca elemente umane, care au şi vocaţia însoţirii. Oglinzile care-l arată cel mai adevărat pe artist sunt cele care cuprind misterul întregului, captând strălucirea, ca pe un ,,cer înstelat“. Atât ,,norii“, cât şi ,,aştrii“ din opera Paulei Ribariu sunt descărcări şi încântări de imagini şi forme, ce duc energiile către un scop determinat: existenţa umană ca limbaj în permanentă schimbare, pusă în ecuaţia binelui şi a universalului. Lucrările din această expoziţie ale Paulei Ribariu, hieratice şi întrupând puritatea tradiţiei, au fost temeiuri ieşite din ,,captivitatea“ spiritului, ,,lovind“ cu ,,aripile“ lor aerul şi iluminând.


Nu ştiu câte alte expoziţii comune mai are în vedere Paula Ribariu, dar expoziţia de la ,,Galateca“ a fost, prin punerea în drepturi a realului şi a imaginarului, într-o viziune stilistică omogenă şi prevestitoare de noi viziuni, una din cele mai interesante din ultimul timp.


Păcat de puţinul timp oferit artiştilor de majoritatea sălilor de expoziţii bucureştene.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul