Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

În complicitate cu memoria

        Daniela Firescu


Oftalmolog israelian de talie internaţională, originară din România, Riri Sylvia Manor îşi demonstrează vocaţia poetică printr- o dublă reîntâlnire cu poezia şi cu limba română.


Intenţia recuperatoare pe care o implică poezia lui Riri Sylvia Manor este vizibilă din poemul ce dă şi titlul volumului, Save as...( Paralela 45, 2007), mărturie a unei acţiuni de armonizare a contrariilor pe care le implică atât problema bilingvismului, cât şi a revenirii la poezie după un debut precoce, urmat de un gap temporal prelungit şi o reorientare de carieră. De altfel, acuitatea, minuţiozitatea, sensibilitatea extremă specifice domeniului medical sunt vizibile şi în notaţia precisă, observaţia pertinentă ce disting poezia Sylviei Riri Manor, funcţionând ca un transfer de capacităţi dintr- un domeniu în altul.


„Încercând memoria cu degetul”, într- un excurs în trecut sunt evocate melancolic casa copilăriei „casa ucisă”, dar care supravieţuieşte în suflet, prima iubire, dar şi iubirile pierdute, imposibile, elecţiuni afective oscilând „impertinent” între Goya, Cehov şi Antoine de Saint-Exupery. Tonul „ireverenţios” se menţine, atitudinea cochet-frivolă este folosită drept antidot împotriva tristeţii şi a regretelor „Mi- am aruncat anii / pe scaune/ ca rochiile/ când îţi aranjezi dulapul/ şi nu mai e loc / pentru rochii vechi”. Gestul de cochetărie este însă aparent, manifestare a feminităţii explozive pe care nici trecerea timpului nu reuşeşte să o diminueze, dincolo de care există o investigare lucidă şi secvenţele şoc ale intrării în extracorporalitate, a despărţirii de propriul trup.


Volumul este nu numai un voiaj în trecut, trecutul însuşi este un voiaj permanent între identităţile suprapuse, între toposuri extreme: „În trecut / întotdeauna am fost gata de drum / şi am ales obiect cu obiect din odaie/ să îl orânduiesc în geamantan/ Poate aceasta e toată di­ferenţa: / Niciodată nu îmi pregăteam odaia ci gea­man­tanul”.


Translatarea permanentă relativizează ideea de provincialism, atenuează posibilele complexe şi faci­litează transfor­marea într-un cetă­ţean global „La treizeci de ani / am fost mai puţin provincială / decât la douăzeci de ani”, însă aglomerarea de noi orizonturi riscă să degenereze într- o înstrăinare şi abandonare a propriului eu „Creierul mi- e un New-York de noţiuni suprapuse./ Anticoncepţionalele nu mă mai ajută. / Ideile fac idei, fac idei, fac idei/ Ca nişte vise aglomerate, întrezărite, pierdute/ De care nu te poţi ocupa.” Este un efort de remodelare dramatică, de adaptare lingvistică, de sincronizare a „partiturii”, a cuvintelor „pe care le- am sunat/ ca dintr-un pian la care/ am apăsat pe clape nedorite/ şi m- am auzit sunând fals”. Bilingvismul apare ca exerciţiu de acomodare traumatică, de „naştere” într- o altă limbă: „Să locuieşti ca refugiat în cortul altei limbi/ între boccelele azvârlite pe podea ale limbii natale, / Să locuieşti ca refugiat lingvistic în a doua limbă, / să compui cu aceleaşi clape ale limbajului din creier/ o melodie străină intuiţiei.”


Riri Sylvia Manor scrie o poezie intuitivă şi, după cum remarca Mircea Martin, „metafora e parcursă la pas, dar intuiţia – poetică şi morală – e justă şi reverberantă”.


Consecutive intuiţiilor sunt interogaţiile care se concentrează pe tot parcursul demersului poetic, captivă „în câmpul magnetic al întrebărilor”, poeta chestionează într-o manieră pragmatică funcţionalitatea acestora; întrebările – agresive, răspunsurile – superficiale, niciodată suficiente sunt falimentare după cum falimentară ajunge să îi pară toată această autoscopie: „De când nu mă ştiu precis – mă cunosc mult mai bine./ Nici nu m- ar mira dacă aş deveni o nouveau riche/ Pricepută/ În arta prezentului”. De fapt, Riri Sylvia Manor se cunoaşte foarte bine, iar tot acest travaliu existenţial i-a amplificat şi sensibilizat percepţiile, încât reuşeşte să evolueze cu graţie şi determinare de la starea de prizonieră a trecutului la cea de complice a memoriei.


Într- un periplu personal şi spiritual se concretizează o poezie cerebrală şi livrescă, exteriorizare şi exorcizare a sufletului, care a rămas intact, „într-o minunată lipsă de uzură”, dincolo de „felia de paradis sau felia de infern” străbătută.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul