Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

„Votul alb” (1)

        Bogdan Ghiu


(Despre „absolutismul” democratic)


Celebra „formulă”, aşa cum a numit-o Gilles Deleuze (în Bartleby, ou la formule, din vol. Critique et clinique), a personajului Bartleby al lui Melville – „I would prefer not to” –, pornind de la care, pe urmele unei vorbe mai mult aruncate în treacăt decât conceptualizate propriu-zis de către filosoful sloven Slavoj Žižek, am intitulat şi rubrica de faţă – „politica lui Bartleby” –, ar putea fi înţeleasă, la limită, ca deviza disidentului perpetuu, obstinat. A disidentului dinăuntru, deja prins, mai mult sau mai puţin, în „sistem”, nu a opozantului din afară. Ca să te poţi opune trebuie să fii, cât de cât, înăuntru. Or, Bartleby se află la limită, cu un pas doar înăuntru.


Bartleby este însă doar parţial disident. Căci, deşi aşa pare, el nu se opune, nu spune „Nu” pur şi simplu. El nu expune doar concluzia, decizia finală, nu refuză brut, din prima, în mod reflex, opţiunile actuale, ci o face în mod reflexiv, figurând responsabil întregul proces de reflecţie, dubitativ-optativ, în urma căruia el nu încearcă, de fapt, să se excludă dintr-o mişcare, asemenea disidentului, ci să nu se lase atras, inclus, cooptat în ea, într-un sistem incomplet, fals închis, prin figurarea prealabilă în alb, în negativ, tocmai ca loc neocupat, nefigurat, neimaginat, a unui exterior al sistemului actual, a unei virtualităţi exterioare a lui, ca şi a necesităţii etico-logice de deschidere a sistemului actual spre „exteriorul” lui, spre negarea lui, spre alteritatea virtuală absolută (comutativitate nu doar în interiorul sistemului, ci comutarea sistemului cu zero, cu alt sistem, cu acelaşi sistem, dar extins).


Bartleby este imobil, inert: stă, nu face nimic şi nu vrea să facă nimic. Stă, nu se lasă dus, dar nici nu participă propriu-zis. El nu pleacă pur şi simplu, ci refuză să se lase atras, refuză orice propuneri banale, fireşti, de includere, de participare (generic, la viaţa socială, la viaţă), dar rămâne, în acelaşi timp, bloc inert şi scindat, înăuntru, ca suport sustras, inutilizabil, al oricărei puteri: rămâne materie moartă non-contractualizabilă, un adevărat „deşeu” sau „rebut” social, dat fiind că nici nu dispare, dar pe el nici nu se poate întemeia vreo putere, vreo suveranitate, cu el nici nu se poate semna vreun contract: materialitate pură şi încăpăţânată, rest inasimilabil, non-subiect de drept, fapt ireductibil. Reziduu, realitatea ca reziduu, debordând orice sistem de reprezentare. Un reziduu în acelaşi timp material şi expresiv, redus la corp şi la exprimare, la repetarea, aparent mecanică, stupidă, a celebrei „formule”.


Bartleby delimitează un loc terţ, imposibil, în acelaşi timp înăuntru şi în afară. O „a treia cale”, am putea spune, dar nu în sensul consacrat (şi cel mai recent conceptualizat de către Anthony Giddens) al „colaborării” intercoruptive dintre stat şi privat, ci într-un sens civic. Bartleby votează, dar votează în alb.


Până să ajungem însă la teoria poziţiei în acelaşi timp civice, morale şi estetice („estetism civic”) a „votului alb”, tocmai pentru a o înţelege cum trebuie, să remarcăm că, aşa cum spuneam, Bartleby nu spune, brut, „Nu”, pur şi simplu. „Formula” lui – „Aş prefera să nu” – este o mişcare în trei paşi, în trei etape logice. El spune: 1) AŞ (sub-enunţ metatextual prin care el marchează modul sau registrul dubitativ-optativ preliminar al actului său „de vorbire”) – 2) PREFERA (verb afirmativ critic: alege, discerne, preferă, stă să se gândească, marchează, fie şi doar în alb, în negativ, faptul că, din moment ce este de preferat, ce se poate prefera, există alternativă, şi chiar marjă de alternativă nebănuită, nefigurată printre opţiunile deja existente în real, nereprezentată, neimaginată, neocupată, neformulată încă: el refuză să participe la un sistem incomplet, fals închis); 3) SĂ NU (gest negativ, decizie de „a nu” orice, de a nu X pentru că nu Y: nu aleg pentru că sistemul este virtual incomplet, fals complet în actualitatea sa; aleg să nu aleg pentru că alegerea este trucată prin incompletitudine).


Decizia de a nu a lui Bartleby este doar în final un act (enunţ) negativ, rezultat însă, în cel mai responsabil şi raţionalist, logic mod cu putinţă, în urma unui raţionament prin care el vrea, mai ales, să arate că oferta de opţiuni a realului nu epuizează opţiunile posibile, că mai există loc de imaginaţie şi de creaţie pe care realul, prin ofertele sale restrânse, sistemice, le exclude, făcându-le să pară că nici nu există. Bartleby lărgeşte, prin evocare negativă, posibilul din real. Având, apoi, în vedere că există posibilităţi neexprimate, imaginabile, dar că ele nu figurează printre cele oferite spre a se opta între ele, el refuză nu o variantă sau alta, ci oferta în ansamblul ei, denun­ţând-o ca mincinos incompletă, ca fals închisă. Bartleby deschide sistemul, invitând la creativitate şi la o reprezentivitate extinsă. Bartleby inventează şi figurează terţul exclus, militând cu viaţa, până la moarte, pentru includerea, pentru recunoaştere lui. Pentru recunoaşterea exteriorului în sistem. Bartleby creează, este un indicator, un revelator, un profet negativ al necesităţii de creaţie în reprezentare, al creativităţii reprezentaţionale.


Până una alta, spune Bartleby, nu se poate alege, nu e de ales, ar fi fals şi iresponsabil să alegem în acest stadiu de flagrantă incompletitudine şi nonrepre­zentativitate a sistemului, a ofertei, a figurării posibilului în sistem şi de către sistem.


Dar rămânem aici, în aşteptare, nu ne lăsăm duşi (nici măcar cu vorba), „nu plecăm acasă”, cerând ca întregul real să se bucure de reprezentare şi „moşind”, în acelaşi timp, realul, forţându-l să (se) forţeze să fie reprezentat, să se auto-formalizeze şi să auto(re)prezinte, cerând mai mult, TOTUL: decamdată, până atunci, AŞ PREFERA SĂ NU.


Bartleby cere, nici mai mult, nici mai puţin decât consolidarea şi lărgirea democraţiei, o democraţie reprezentativă absolută, o absolutizare a democraţiei, un „absolutism” democratic.


(va urma)

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul