Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

A scrie din ură

        Sorin Lavric


Ca să scrii aforisme trebuie să īndeplineşti trei condiţii: să fii destul de comod spre a prefera fragmentul īn locul naraţiunilor mai lungi; să fii mizantrop şi, īn fine, să ai predilecţie pentru asocierile izbitoare de idei. Īn schimb, o natură credincioasă sau iubitoare de oameni, stīnd să buchisească aşchii aforistice, ar face o figură nefirească. Ceea ce īnseamnă că acribia filologică concentrată pe īngustimi lexicale trădează o fire colerică, iar puţinătatea cuvintelor denotă o umoare placidă, anemică sau bolnăvicioasă. Căci, fără uscăciunea sufletească presupusă de un temperament belicos sau cel puţin de o fire eminamente obsesivă, predispusă mai degrabă la formularea de ecuaţii matematice sau la īntocmirea unor calcule contabiliceşti, genul concis, caustic şi neiertător al maximelor şi cugetărilor anevoie ar fi apărut.


Antoine de Rivarol, gazetar francez şi scriitor cu oarecare faimă īn vremea de apogeu a Revoluţiei Franceze, īntruneşte din plin condiţiile unui alcătuitor de aforisme. Vlăstar al aristocraţiei decadente, prototip perfect al intelectualului atins de sterilitate, Rivarol avea să īmprumute īn īntregime viciile societăţii de atunci: blazarea, inerţia şi dispreţul faţă de cei care nu-i īmpărtăşeau părerile. De pe urma lui ne-a rămas Discours sur l’universalité de la langue franēaise (1784), fără ecou astăzi, dar mai ales vorbele de duh a căror cruzime aveau să-l facă celebru. Citite cu ochiul omului contemporan, sarcasmele sale sunt neatinse de uzura timpului. Le īnţelegi de la prima lectură, de parcă īn cele două secole şi jumătate trecute natura umană nu s-a schimbat defel.


Iar ceea ce īţi sare īn ochi este rolul providenţial pe care sentimentele negative īl joacă īn literatură. Cum s-ar spune, la originea multor idei strălucite stă ascunsă o veritabilă dorinţă de revanşă. Imboldul de a spăla o ruşine, de a plăti o umilinţă sau, mai pe şleau, de a răzbuna o suferinţă a făcut minuni īn cursul istoriei. Altfel spus, nevoia de a-ţi lua revanşa, de a te ridica din cădere şi de a triumfa asupra adversarului, reprezintă o formidabilă pīrghie de autoafirmare. Şi, implicit, de creaţie. Iar dacă citeşti şfichiuirile lui Rivarol, simţi că pe baza urii s-a clădit tot atīt de mult ca pe seama iubirii. Ceva durabil şi dăinuitor se poate construi nu doar īn numele a ceva, ci neapărat īmpotriva cuiva.


De ce „neapărat „? Fiindcă īntotdeauna cīnd ai un ţel vor apărea cei care te vor īmpiedica să-l atingi. Şi astfel, ardoarea pe care o vei pune īn realizarea scopului va fi īnsoţită de ranchiuna īmpotriva celor care ţi se pun īn cale. De aceea e grav pentru un om să mărturisească că nu are duşmani. E ca şi cum ar recunoaşte că nu se īndreaptă către nimic, trăind din inerţia de a se fi născut. Īn schimb, cīnd respiri īntr-un cīmp de forţe cum e societatea umană, e obligatoriu să īntīmpini rezistenţe. Iar acele rezistenţe sunt, fiecare īn parte, o sursă a urii. Realitatea aceasta e tot atīt de incontestabilă pe cīt de sigură e arta cu care ştim s-o īnfrumuseţăm. O īnfrumuseţăm īn sensul că īi simplificăm structura pīna la a o face de nerecunoscut, trecīnd sub tăcere dimensiunea vindicativă sau punitivă pe care o iubire o poartă īn trena ei. Cīnd iubeşti sau te lupţi pentru cineva e imposibil să nu treci prin momentul cīnd vei vrea să pedepseşti sau să te răzbuni. Fiecare din noi am săvīrşit īn gīnd măcar o crimă. Iar Rivarol vrea să ucidă sau măcar să pedepsească prin fiecare maximă scrisă. Lui i se potriveşte din plin propria remarcă: „Primeşte veninul ca o broască rīioasă şi-l īnapoiază ca o viperă. „ Parafrazīnd o epigramă care circula pe seama lui, Rivarol īşi foloseşte mīna pentru a da cu piciorul īn adversari.


Iată de ce ideea că ura e un sentiment īnjositor, care īl declasează pe cel care nu are tăria de a o ţine departe de suflet, e una din fermecătoarele aberaţii ale moralei sociale. Pe deasupra, seninătatea cu care afirmăm că ura e distructivă, că aşadar e o patimă malefică care, acolo unde apare, atrage după sine prăpădul, ţine de recuzita de basm a braşoavelor adulţilor. Dimpotrivă, ura e constructivă şi deseori benefică. Cu o condiţie īnsă: să fie consecinţa unei iubiri, ecoul reactiv al piedicilor de care se izbeşte iubirea. Orice ură e bună dacă apare ca reacţie la un rău suferit sau drept consecinţă a lezării unui orgoliu.


Rivarol nu pare să fi dus lipsă de rele sau umilinţe cotidiene, dovadă cinismul iremediabil al vorbelor sale: „Spiritul e, īn general, facultatea de a vedea ager, a străluci şi a lovi. „ Iar Rivarol loveşte mereu cu maximă economie de cuvinte. De pildă, cīnd a aflat că arhiepiscopul de Toulose s-a otrăvit, replica lui a fost: „Şi-o fi īnghiţit una din propriile lui maxime. „ Despre secretarul său personal, a cărui uitucenie īl făcea să nu-şi aducă aminte dimineaţa ce anume notase seara, Rivarol va scrie c㠄ar fi excelent ca secretar al unui complot „, iar unui dramaturg francez īntīlnit pe stradă, căruia īi ieşea din buzunar un manuscris lung, i-a spus imperturbabil: „Domnule, dacă nu v-ar cunoaşte lumea, vi l-ar fura. „ Dispoziţia zeflemitoare i-a atras numeroase duşmănii, īntr-o epocă extrem de tulbure, şi totuşi Rivarol a ieşit din Revoluţie teafăr, īmbogăţit pe deasupra cu experienţa supravieţuitorului. „Sunt două adevăruri care nu trebuie separate īn lumea asta: primul, că suveranitatea rezidă īn popor; al doilea, că poporul nu trebuie niciodată s-o exerseze. „ Sau, īntristat de īntorsătura pe care aveau s-o ia evenimentele epocii, a conchis: „Paris nu e patria nimănui, şi nu poţi decīt să rīzi de cineva care zice că e de loc din Paris. „


Dispreţul şi ura au avut la Rivarol o neaşteptată capacitate de mobilizare a energiilor scriitoriceşti. Deşi celebru prin lenea şi sedentarismul său, Rivarol mīnca jăratic din momentul īn care īncepea să urască cu intensitate. Ura īl īnălţa şi īi reda demnitatea. Tocmai de aceea, Maxi­mele şi aforismele sunt o radiografie a antipatiilor şi aversiunilor sale.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul