Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Titlurile literaturii romāne īntre inspiraţie şi grotesc (II)

        Horia Gārbea


1. Care vi se par a fi cele mai inspirate, incitante, adecvate titluri ale unor volume aparţinīnd litera­turii romāne din toate timpurile?


2. Care credeţi că sīnt cele mai neinspirate, hilare, groteşti şi nepotrivite titluri ale aceleiaşi literaturi, pe care, din nefericire, le-aţi īntīlnit?



 


Dinu Grigorescu



Titluri reuşite. Teatru: D-ale carnavalului, Titanic vals, Escu..., Jocul de-a vacanţa, Mielul turbat, Rinocerii, Scaunele, Celebrul 702, Proştii sub clar de lună, Somnoroasa aventură, Dresoarea de fantome, Preşul, Concurs de frumuseţe, Jolly Joker, Ciripit de păsărele, Miss Babele, O batistă  īn Dunăre. Roman: Craii de Curtea-Veche, Pădurea spānzuraţilor, Fram, ursul polar, Balanţa, Cel  mai iubit dintre pămānteni, Bunavestire şi Animale bolnave. Altele: Ispita de a exista, Tratat de descompunere, Descrierea Moldovei… şi ne mai gāndim...



Gellu Dorian



1. Luīnd-o cronologic, un titlu frumos ar fi Istoria iero­glifică de Dimitrie Cantemir. Un titlu frumos, īn spiritul poezei lui, ar fi fost, pentru acea vreme, Lumină de lună pe care Eminescu ar fi dorit să-l aşeze īn faţa singurei lui cărţi. N-a fost să fie. Tot din epocă, dar de data aceasta aparţinīndu-i lui Caragiale, La hanul lui Mīnjoală. Tot din secolul XIX, Ciocoii vechi şi noi sau Ce se naşte din pisică, şoarece mănīncă de Nicolae Filiomon. Mara şi Moara cu noroc de Ion Slavici; Al. Macedonski, Thalassa. Venind mai īncoace: Craii de Curtea-Veche de Mateiu Caragiale, Nebănuitele trepte şi Luntrea lui Caron de Lucian Blaga, Joc secund de Ion Barbu, Patul lui Procust de Camil Petrescu, Duminica orbului de Cezar Petrescu, Bucăţi de noapte de George Bacovia, Concert din muzică de Bach de Hortensia Papadat-Bengescu, Pīnza de păianjen de Cella Serghi, Creanga de aur şi Daim de Mihail Sadoveanu, Zeii prind şoareci de Dimitrie Stelaru, Athanor de Gellu Naum, Poeme florivore de Ben. Corlaciu, Capul de zimbru şi Zahei Orbul de Vasile Vouiculescu, Ochii Maicii Domnului şi Cimitirul Buna-Vestire de Tudor Arghezi, Ciuleandra de Liviu Rebreanu, Orion de Geo Bogza. Nichita Stănescu pare a fi fost cel mai inspirat īn alegerea titlurilor frumoase la cărţile sale, dintre care enumăr: Sensul iubirii, O viuziune a sentimentelor, Clar de inimă, Īn dulcele stil clasic, Epica Magna, Opere imperfecte, Noduri şi semne.  Din Marin Sorescu aleg: Singur printre poeţi, Unde fugim de acasă, La lilieci, Iona, Paracliserul. Mihai Ursachi: Inel cu enigmă, Missa Soleminis, Arca, Marea īnfăţişare, Poemul de purpură, Zidirea. Libertatea de a trage cu puşca, Africa de sub frunte de Geo Dumitrescu, Animale bolnave, Francisca, Īn absenţa stăpīnilor, Drumul la zid, Īngerul de gips de Nicolae Breban (un autor care a ştiut să dea titluri frumoase tuturor cărţilor lui), Īngerul  a strigat, Frumoşii nebuni ai marilor oraşe de Fănuş Neagu. Cartea de la Metopolis de Ştefan Bănulescu. Şi D.R. Popescu a dat titluri alese cărţilor sale, dintre care īmi plac īn mod deosebit: Duios Anastasia trecea, Prea mic pentru un război atīt de mare, Vīnătoarea regală, O bere pentru calul meu, Oraşul īngerilor.


Şi Rod, La Baaad, Muzeon de Cezar Ivănescu. Vămile pustiei de Ioan Alexandru, Fīntīna somnambulă de Adrian Păunescu, Va fi lini?te, va fi seară, Guillaume, poetul şi administratorul de Virgil Mazilescu, Elegii de cīnd eram mai tīnăr, Exil pe o boabă de piper, Proprietarul de poduri, Moartea citeşte ziarul de Mircea Dinescu, Tobele fragede, Copacul cu 10.000 de imagini de Ion Mircea, Maratonul de Cristian Simionescu, Take de catifea de Ştefan Agopian, Caravana cinematografică de Ion Groşan, Cartea de iarnă de Ion Mureşan, Inima de raze, La fanion de Liviu Iona Stoiciu, La noapte va ninge, Oraşul cu un singur locuitor de Matei Vişniec, Ninsoarea electrică de Traian T. Coşovei, Levantul de Mircea Cărătrescu, Mona-Monada de Lucian Vasiliu, Fīntīni carteziene de Nichita Danilov, Īntotdeauna ploaia spală eşafodul de Cassian Maria Spiridon, Bătrīnul şi Marta, Gloria milei şi Īngerul căzut de Adrian Alui Gheorghe. Porcec de Ioan Es. Pop. Zogru de Doina Ruşti. Omphalos de Dumitru Necşanu. Ţinutul Klarei de Lucian Alecsa. Altele şi altele, printre care aş dori să menţionez şi trei titluri date de mine cărţilor mele: Elegiile după Rilke, Sfărşitul sau momente din viaţa unui om falsificat, Caţavencii. Dar vreau să mai menţionez un titlu de carte semnată de un important critic literar: Viaţa şi opiniile lui Zaharias Lichter (Matei Călinescu).


2. Fiind, unele dintre el atīt de penibile, mi-e greu să le amintesc aici. Spun doar unul: Iubiţi-vă pe tunuri de Adrian Păunescu.


 


Dumitru Ungureanu



1. Craii de Curtea-Veche


2. Desfăşurarea (Marin Preda)



 


Viorica Răduţă



Īntrucāt nu suntem doar cititori de literatură romānă, am să răspund ca īn vremuri „globalizate“, nu!?


Cărţile cu titluri seducă­toare au adesea o „cuminţe­nie“ īnăuntru. Recenta Venea din timpul diez, de pildă (lauda criticii actuale nu se pune).


Īn schimb, Toate numele, Procesul, Omul fără īnsuşiri, Oraşul, Cătunul, Idiotul, ca să nu dau decāt exemple din autori dragi, īşi capăt㠄lungime“ după lectură. Eseu despre orbire sună aproape antiromanesc, De ce fierbe copilul īn mămăligă sau Pămāntul de sub picioarele ei par titluri şterse versus Istoria asediului Lisabonei, Ultimul suspin al maurului sau Raftul cu ultimele suflări, daca am in vedere aceiaşi autori. Prin urmare, titlurile se obţin, īn timp sau netimp, ca numele Milionarul(ui) din volumul bănulescian. Pānă şi Sānul lui Philip Roth stă alături de Animal pe moarte, deşi poart㠄semn“ comun. La noi, Aldulescu o… brodeşte de la prima carte cu titlul, Sonată pentru acordeon, şi nu se dezice cu următoarele. Horia Ursu trebuie că datorează şi titlului, Asediul Vienei, mai mult decāt buna primire. Sensibilitatea la titlu există, desigur. Daniel Bănulescu iese din provincia de zicea că-i poartă numele cu un volum care dezarmează şi prin numire (Cel mai bun roman al tuturor timpurilor). Critica va fi, desigur, afirmativă forte.


Alteori, titlurile sunt cam „nude“; Răscoala, Ciuma de Camus sau Omida lui Fowles nu au frumuseţe. Nici numele proprii nu stau pe copertă, făr㠄conţinutul“ lor, prea bine, dar Faust e unic, la fel Don Quijote, Karamazovii, Ion, Pasternak etc. Unele titluri sau nume de personaje au ecou, mai ales īn postmodernitate, unde parafraza e figura de suprafaţă a textului. Īşi mai trăiesc, cu alte cuvinte, o viaţă. Borgesian. Pentru titlu aş cita doar Bătrānul şi lupii Kristevei, iar pentru personaj, Ulisse de Joyce. Şi la noi se poartă, dar nu dau nume.


Critica actuală e atentă la…titluri, Iluziile… lui Negrici sunt ultralucide, Despre feminitate, moarte şi alte eternităţi, volumul Irinei Petraş, e din trei „culori“ ţesut cu migală, istoriile literare au nevoie de capete, după Călinescu cetire sau de „secretul“ care se dovedeşte a fi cel bun conducător de situare īn literatură (Cornel Ungureanu). Dar titlurile cad sau urcă, nu după cāt de promiţătoare sunt la prima mānă, ci după cum le re-face singura unitate de măsură, hm! timpul.



Ioan Evu 



Consider că īnainte de a exemplifica titluri mai mult sau mai puţin „inspirate“ – aşa cum, desigur, eufemistic formulaţi –, ar fi interesant de observat care-s principalele tendinţe ale demersului, deloc facil, de „botezare“ a unui volum.


Pe de o parte, sunt īn vogă titlurile mercantile, cu oareşce „cārlig“ la cititorul ocazional. Acestea balansează īntre impresionismul şocant, agresiv, al titrărilor diaristice şi francheţea nudă, „underground“, a hip-hop-ului grefat pe aborigene plaiuri mioritice, cu impact imediat asupra liminalului – gen: Băgău, Ştrumfii afară din fabrică sau Pizdeţ –, uzitate din dorinţa de a epata, īn ideea că, pānă la urmă, tot va rămāne ceva din „tālcul“ scrierii īn memoria virtualului consumator de literatură. Şi, īn fond, de ce n-ar fi şi ăsta un criteriu grăitor al pragmatismului dictat de binomul cerere-ofertă al trendului? Că doar㠖 nu-i aşa? – tot trecurăm noi cu pas săltăreţ de la comunism la… consumism.


La cealaltă extremă, vom găsi titluri conceptualizat-savante, rigid-pompoase, cu pretenderisiri esoterice, cum ar fi: Nelinişti ancestrale, Febra esenţială, Masca destinului, titluri de un lirism siropos: Trandafirii de rouă, Īnfloririle nopţii, titluri puritane: Credinţă şi iubire, Corabia nădejdilor, titluri fade: Nostalgii pentru o stea, Īntre cuvinte, Melancolii nocturne, titluri bombastice, pompieristice: Lazăr de la Rusca, Brazdă şi paloş, Goarnele inimii, Iubire materialistă.


Amintesc la urmă, īntr-o ordine aleatorie – cu asumat subiectivism – titluri (dar şi cărţi!!!) cu adevărat inspirate: Īn marea trecere, Infernul discutabil, Orfeu şi tentaţia realului, Tobele fragede, Viaţa pe un peron, Echinocţiul nebunilor, Exil pe o boabă de piper, Diavolul aproximativ, Drumul cenuşii, Imperfectul perfect, Atlet al mizeriei, Realul eruptiv, Măreţia frigului, Faruri, vitrine, fotografii, Vānt potrivit pānă la tare şi multe altele, de care nu-mi amintesc acum, pentru că tocmai īmi bat capul cum să-mi intitulez o nouă carte.



Daniela Firescu


 


Titlul unei căr?i implică un angajament, o promisiune care uneori se confirmă alteori nu. Există īn literatura romānă ?i titluri mai pu?in inspirate ale unor căr?i extraordinare, care arată că problema titlului este una destul de relativă.


Dar există ?i căr?i care au titlul ,,perfect“:


Camil Petrescu, Patul lui Procust, Ultima noapte...


Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop, Tinere?e fără tinere?e


Emil Cioran, Exerci?ii de admira?ie, Ispita de a exista


Eugen Ionescu, Nu


Mircea Nedelciu, Tratament fabulatoriu


Mihai Zamfir, Se īnnoptează. Se face seară.



Viorel Ştefănescu



Cele mai inspirate titluri din literatura romānă (dintre care unele pot fi hilare, groteşti şi nepotrivite)…


O dificultate a anchetei propuse de Horia Gārbea e aceea că nu limitează numărul titlurilor, drept care voi nota ce-mi trece prin minte, pur şi simplu, fără a alcătui un „top“ propriu-zis şi īncercīnd să mă īncadrez īn singura limită cerută de iniţiatorul anchetei, cele 2000 de semne. Pseudokynegetikos, un „fals tratat de vīnătoare“ īn care Alexandru Odobescu lansează conceptul de eseu literar ca mod de a bate cīmpii cu graţie, cu un secol īnainte ca Raymond Federman să-i spună critifiction, ceea ce e un argument al ideii, pe care am susţinut-o şi cu altă ocazie, că literatura romānă, cel puţin īntr-o parte, are gena postmodernă īn sīnge, avant la lettre, evident, fără s-o ştie. Ciocoii vechi şi noi,  de Nicolae Filimon, pentru ambiguitate – de unde, la prima vedere, poţi crede că e vorba fie despre nişte ciocoi mai vechi (adic㠄expiraţi“) sau mai noi ( „proaspeţi“), fie de nişte vechi ciocoi şi de noi, „noi, epigonii“ (sau criticii) lor.   Acolo unde vīntul rostogoleşte norii, de Leonida Neamţu, o savuroasă povestire pe care am citit-o pe la 12-13 ani īn vechea colecţie „Cutezătorii“, īn care un reporter german, care transmitea de pe front, emite următoarea „ştire“ (o redau din memorie): „…atunci soldaţii romāni ieşiră din tranşee scoţīnd străvechiul lor strigăt de luptă tuidumnezeimăsi“. De unde se poate vedea că manipularea opiniei publice prin media nu e chiar o invenţie a „revoluţiei romāne īn direct“, fie că e generată de reaua credinţă, fie de prostie – căci, la urma urmei, The Medium Is the Message, nu?   Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter, bestsellerul lui Matei Călinescu din anii şaptezeci, care pastişează intenţionat şi ironic titlul lui Laurence Sterne, The Life and Opinions of Tristram Shandy, Gentleman, spre a face aluzie la o realitate romānească din… irealitatea (i)mediată a acelor vremuri. De la Alice Botez am aflat, prin anii optzeci, că personajul a avut un model real. Adela, miniroman de Garabet Ibrăileanu, unde protagonista are acest nume şi īn care am găsit cea mai concisă caracterizare de personaj (o reproduc tot din memorie): Adela vorbea moldoveneşte şi franţuzeşte – de unde se poate vedea că Madame Bovary c’ets pas mois, findcă eu, ca gălăţean, vorbesc moldoveneşte şi englezeşte.



Liviu Antonesei 



Cīt īmi dau seama din propria experienţă, să pui titlul potrivit unei cărţi, chiar unui text de dimensiuni mai mici, poate fi o caznă chiar mai dificilă decīt scrierea textelor ca atare. Un titlu bun poate pune īn valoare un text, altul prost īl poate arunca īn ridicol sau, mai grav īncă, īn uitare. Sīnt autori care au darul titlurilor, cum sīnt alţii care nu īl au, dar măcar au inspiraţia să se consulte cu alţii mai dăruiţi. Dacă eşti īnsă un Eminescu sau, batīr, un Mircea Ivănescu, rezişti şi cu titluri precum Poesii. Dacă nu eşti, e mai bine să nu-ţi īncerci norocul degeaba şi mai bine să lucrezi la titlu! Dar cred că e vremea să renunţ la teorie şi să intru īn concretul faptelor, titlurilor!


Literatura noastră e bogată īn titluri inspirate, poate chiar mai bogată decīt īn cărţi bune! Aş putea umple pagina cu enumerarea lor. N-o voi face, desigur, şi din minimă politeţe, şi din dragoste pentru copaci. Īntr-o rapidă ochire, aş selecta: De neamul Moldovenilor, Ţiganiada, Īn lături!, Pădurea spīnzuraţilor, Creanga de aur, Zodia Cancerului, Īn curte la Dionis, Nu, Animale bolnave, Īn absenţa stăpīnilor, Copacul animal, Viaţa ca o pradă, Te pup īn fund, Conducător iubit!, Te voi iubi pīnă la sfīrşitul patului, Amantul Colivăresei, Doamna Ovary şi cīte altele! Dar nu ducem lipsă nici de titluri ridicole, hilare, sau doar proaste, dacă nu cumva sīnt chiar mai multe! Sīnt, mai īntīi, cele cumva stas, generice şi deci repetate pīnă la saţietate: Poezii, mai modestul Versuri, Proze, (X) piese de teatru etc. Dar uneori autorii sīnt mai ambiţioşi şi izbutesc cīte un Silvester Andrei salvează abatajul, Odă lui Stalin (e drept oda aceasta a putut fi urmată de enşpe mii de alte nume!), Planul stalinist de transformare a naturii (al nemuritorului Bogza!), Poetul şi Partidul, Deplasarea spre roşu (deşi e chiar nostimă contaminarea dintre politic şi fizica modernă!) Magistrala albastră, alţii sīnt mai neutri ideologic, īnsă la fel de buni: Răsărit de fată mare, Flegma şi, iarăşi, cīte altele!



Lucia Verona



Intitulat sugestiv. Este greu să dai un titlu unei cărţi sau al unei piese de teatru, un titlu definitoriu, dar nu foarte previzibil. El trebuie să ne spună ceva despre operă sau despre autorul ei, fără a lua cititorului bucuria descoperirii. Un titlu excelent īn acest sens mi se pare Moara cu noroc. Mai citez, fără vreo ordine, Pădurea spīnzuraţilor, Zile de nisip, Animale bolnave, O noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută, Titanic Vals, Cercul virtuos, Wiener Walzer...


Dar ce e mai bine - un titlu dintr-un singur cuvīnt, ca Baltagul, Năpasta, Ion, Orgolii, Groapa, Haimanaua sau Manuscrisul, sau unul mai lung, ca Ultima noapte de dragoste, īntīia noapte de război? sau poate Frumoasa călătorie a urşilor Panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt? Nu există o reţetă, o soluţie universal valabilă, fiecare carte sau piesă īşi cere titlul care i se potriveşte.


Pe vremea cīnd cenzura veghea ca volumele publicate să nu conţin㠄bombe“, titlurile erau primele victime. Azi editorii vor ca titlurile să fie cīt mai atrăgătoare, comerciale, dar nici aici nu există o reţetă prestabilită, chiar dacă se ştie că anumite cuvinte (crimă, iubire, sex, proces etc.) atrag cititorii sau spectatorii. Mai mult decīt numele autorului, aceste cuvinte definesc, pentru cititor, un anume gen.


Titlurile pot fi serioase sau amuzante, ambigue, aluzive sau directe, simple sau livreşti, pur informative, descriptive sau aforistice. Multe titluri sunt citate din alte opere literare sau parafraze. Sursele le găsim īn Biblie sau la Shakespeare, la Eminescu şi Caragiale, īn proverbe şi zicători, dar şi īn alte titluri – de fil­me sau cărţi –, uneori intenţia parodică fiind evidentă, ca la Trecute vieţi de fanţi şi de birlici, alteori transfor­mīnd un titlu banal īntr-unul grav şi īncărcat de sensuri, ca Mutilarea artistului la tinereţe, dar de cele mai multe ori nereuşind să depăşească impresia de déjŕ vu.


Există şi titluri proaste, care nu spun nimic sau, dimpotrivă, spun prea mult; uneori sunt plate, comune, alteori bombastice sau de un sentimentalism excesiv. Şi, desigur, se mai īntīmplă ca un titlu bun să preceadă o carte proastă. Sau ca o carte excepţională să aibă un titlu banal.


Ar mai fi de vorbit şi despre folosirea īn titlu a numelor proprii sau despre titluri īn raport cu genurile literare, dar poate cu altă ocazie.



Emil Mladin



Iniţial, nu am vrut să răspund la cele două īntrebări. Fiind, la rāndul meu, scriitor, judecarea unor titluri ar fi fost taxată drept subiectivă şi nu aveam nevoie de aşa ceva. Am ales, pānă la urmă, să-mi exprim părerile despre posibila motivaţie a unui autor īn momentul demarării unui proiect literar. Este firesc să-ţi doreşti un titlu inspirat de text, strāns legat de ideea pe care o transmiţi cititorului. Titlul poate porni de la text sau poate să-l determine. Nu de puţine ori, un titlu care a bāntuit mintea unui scriitor a creat povestea pusă-n pagină. Autorii aleg titlul, lungimea titlului, īn funcţie de forţa mesajului, de experienţa literară şi, nu īn ultimul rand, de cititori. Īn faţa unui public avizat, aduci titluri scurte, puternice, fără īnflorituri. Aşa au apărut: Ion, Groapa sau Desculţ. Nu judec opera īn sine şi nici scriitorul, dar au fost titluri memorabile şi nu le putem ocoli. Relaţia text-titlu a fost perfectă, impactul asupra cititorului, garantat. Au mai fost şi altele, pe care cititorii le au sigur īn minte, dar m-am oprit asupra celor trei, fiindcă au fost date de trei mari scriitori ce nu aveau nevoie să epateze publicul acelor ani. Vremurile s-au schimbat, cititorii, la fel, iar autorii se află īn faţa provocării: şochez sau nu? Sexul, violenţa, blasfemia au adus īn prim plan, dup㠒90, un segment de scriitori nu neapărat valoroşi, dar bine vānduţi. Titlurile şocante de pe copertele lucioase cu imagini „cool“ şi-au făcut treaba, pentru un timp, cu cititorii superficiali. A trecut. Au trecut şi titlurile cretine, lungi şi fără noimă, scurte din lipsa inspiraţiei. Nu merită să fie menţionate. Lumea se īntoarce la literatură şi bine face. Mai nou, scriitorul a ajuns la discreţia editorului, care schimbă titlul numai din considerente financiare. Se mai īntāmplă, īnsă foarte rar, ca editorul să fie inspirat īn alegerea titlului şi cartea să aibă de cāştigat. Rar de tot. Cel mai rău lucru la un titlu „lucrat“ de autor īmpreună cu editorul se produce atunci cānd se īncearc㠄uşurarea“ lecturii prin „cheia“ copertă-titlu. Textul aproape nu mai are sorţi de a fi citit cu atenţie. Virtualul cititor trece la alt titlu. Acelaşi efect şi īn cazul titlurilor lungi, chiar obositor de lungi. Nu neapărat nepotrivite, prosteşti, neinspirate. Īn spatele unui titlu lung se poate afla o poveste extraordinară, un text de luat īn seamă, dar, īn lipsa unui „nume“ care să troneze pe copertă, se trece mai departe. Lumea e grăbită, nu are timp să mai răsfoiască o carte, să citească prefaţa (dacă există). Librarii care īţi ofereau o īndrumare spre o carte sau alta au dispărut de mult, iar bietul cetăţean intrat īn librărie alege din ochi titlurile scurte, eventual bine ambalate şi cu „firmă“. Editurile duc un război īn toată regula pentru a prezenta din ce īn ce mai bine cărţile şi autorii. Īn bătălia editurilor, a titlurilor bune sau proaste, a apariţiilor la radio, televiziune sau la evenimente cu „lume bună“, apar autori din generaţii diferite, care chiar au ceva de spus.  Am  găsit  titluri,  oferite  de  dramaturgi,  prozatori  sau poeţi, ce-şi pun, chiar de pe copertă, o minimă şi decentă speranţă de īntālnire cu cititorul. Titlurile şi copertele de bun-simţ m-au determinat să cumpăr cărţile respective şi aşteptările nu mi-au fost īnşelate. Proba cu martori, Balada lui Daniel Bănulescu, Labirint obligatoriu, Patinează sau crapă, Manuscrisul, Iepurele suedez şi altele reprezintă īn fapt o singură generaţie, o generaţie valoroasă care a avut răbdarea de a lăsa „valul“ anilor ’90 să treacă, pentru a puncta apoi prin cărţi cu adevărat de referinţă. Nu īntāmplător titlurile de mai sus aparţin unor scriitori care s-au impus pe scena literară prin valoare, nu īmpinşi de la spate de o editură sau alta. Despre scriitorii clasicizaţi deja şi titlurile mai vechi, cred că ar trebui un alt chestionar, problema titlurilor şi a temelor propuse fiind mult mai complexă. Īn concluzie: titlurile bune sau mai puţin bune au depăşit, totuşi, aberaţiile editoriale promovate īn numele unei libertăţi, al unei democraţii prost īnţelese şi au revenit la decenţa pe care o presupune literatura. De inspiraţia alegerii unui titlu sau altul depinde şi parcursul unei cărţi. Scurt sau lung. 



Ştefan Dimitriu 



La grea şi plăcută caznă ne-ai supus, dragă Horia! Ştiind, din capul locului, că nu vom ajunge niciodată la finalitatea cerută, dar că ne vei da un „lung prilej de vorbe şi de ipoteze“, cum spunea autorul Parodiilor originale şi al Baladelor vesele şi triste. Şi iată-ne intraţi brusc īn temă. Cu două titluri care pot trimite, fiecare din ele, fără nicio dificultate, la autor. Pentru că sunt inspirate şi sugestive. Pentru că s-au impus din prima clipă. Lipindu-se ca marca de scrisoare de numele lui G.Topārceanu. Şi de-aici putem īncepe discuţia despre titlurile cărţilor. Care sunt ferestrele lor din afară. Vitrinele. Mai strălucitoare sau mai modeste. Mai adevărate sau mai false. Unele īn perfectă consonanţă cu ceea ce se ascunde īn spatele lor. Reuşind să impună dintru īnceput, prin frumuseţea şi originalitatea lor, o operă sau un autor. Altele – de o sfidătoare banalitate (O noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută) – impunān­du-se ele īnsele abia după descoperirea operei. Pānă la urmă, totul este o chestiune de inspiraţie şi de opţiune. Şi, nu īn ultimul rānd, de destin. Pentru că astăzi, de pildă, nu-mi pot imagina romanul Ion fără titlul Ion sau romanul Moromeţii fără titlul Moromeţii – amāndouă la fel de oarecare, la prima vedere. De cānd ai lansat această temă de reflecţie, īmi tot vāntur prin minte sute şi sute de titluri şi īncerc să fac o ierarhizare a lor. Să stabilesc măcar primul loc īn top, pe treptele de strălucire. Imposibil. Puteam să mă opresc la Dimitrie Cantemir (Divanul sau Gālceava īnţeleptului cu lumea sau Judeţul sufletului cu trupul – ce splendoare īn cascadă!) sau la Nicolae Filimon (Nenorocirile unui slujnicar sau Gentilomii de mahala) sau la Mihai Eminescu (Geniu pustiu) sau la C. Gane (Trecute vieţi de doamne şi domniţe –  nu auzi cum curge timpul?) sau la Liviu Rebreanu (Pădurea spānzuraţilor) sau la Mihail Sadoveanu (aici e mult de lucru: Dureri īnăbuşite, Venea o moară pe Siret, Demonul tinereţii, Ţara de dincolo de negură, Creanga de aur, Nopţile de Sānziene, Hanul Ancuţei, Locul unde nu s-a īntāmplat nimic, Apa morţilor, Oameni din lună etc., etc.) sau la Tudor Arghezi (Cuvinte potrivite), sau la Lucian Blaga (Paşii Profetului) sau la Emil Cioran (Pe culmile disperării) sau la Hortensia Papadat Bengescu (Concert de muzică de Bach) sau la Camil Petrescu (Ultima noapte de dragoste, īntāia noapte de război, dar şi Jocul ielelor sau chiar Mitică Popescu) sau la Cezar Petrescu (Īntunecare) sau la George Călinescu (Bietul Ioanide, Scrinul negru) sau la Zaharia Stancu (Oameni cu joben, Pădurea nebună ori, de ce nu?, Desculţ şi Rădăcinile sunt amare – vorbim de titluri, nu de conţinut) sau la Eugen Barbu (Săptămāna nebunilor) sau la Marin Preda (Cel mai iubit dintre pămānteni) sau la Nichita Stănescu (Necuvintele). Ca să-i aducem īn discuţie  doar pe cei plecaţi, de mai multă sau de mai puţină vreme, dintre noi. Nici măcar un vot larg, pe o listă dată, ca la „Melodia secolului“, nu ne-ar putea scoate din īncurcătură. Rămāne doar desimea lor minunată, doar strălucirea lor de grădină eflorescentă, cu mii de chipuri şi cu mii de miresme. Vrei şi un titlu urāt? Ei da, uite unul: Băgău! Puah!



Clara Mărgineanu



Titlurile bune sunt esenţă de destin. Al cărţii, bineīnţeles. Titlul declanşează primul impact asupra volumului, īnsă percepţia iniţială, īnainte de lecturarea cărţii, este o proiecţie imaginară a cititorului. Sunt titluri-metaforă care te fac să visezi, ca şi titluri ce conţin īntreaga construcţie a volumului, redusă la un substantiv. De aceea titlurile se joaca cu noi, cu minţile şi iluziile noastre. Īmi place raţa cu portocale, dar nu pentru că i-aş cunoaşte ingredientele sau aş intui truda şi căutările care compun meniul. Īmi plac viaţa, patimile şi cāntecele lui Leonard Cohen nu doar pentru că s-au concentrat īntr-un titlu de carte. Īmi place să-mi botez grupajele de versuri la sfārşit, atunci cānd mi se pare că totuşi o şoaptă a rămas orfană... Inventez un titlu şi uneori, īn ultima clipă, īi livrez poemul pe care să īl poarte de mānă.


La īntāmplare, titluri care īmi plac: Să creşti īntr-un an cāt alţii īn zece (Petru Popescu) Insuportabila uşurătate a fiinţei (Milan Kundera), Sexagenara şi tānărul (Nora Iuga), Cartea cu prieteni( Fănuş Neagu)... Titluri nesuferite : Greaţa (Sartre), De ce fierbe copilul īn mămăligă(Aglaja Veterany), cea din urmă, altminteri, o carte excelentă, cutremurătoare, febrilă...


Cu timpul, după parcurgerea şi asimilarea cărţilor citite, titlurile rămān puternice, īn funcţie de asocierile noastre afective. Titlurile memorabile capătă forţă prin conţinutul cărţii. Cānd rostesc īn gānd ,, Foc“, amintin­du-mi titlul jurnalului astfel intitulat, semnat de Anaďs Nin, mă străbat dureros: măreţia, supunerea, umilinţa, īndoiala, spaima, ura, subjugarea, iertarea, curajul de a smulge din biografie spada destinului, toate la un loc şi mai mult decāt atāt.


Uneori, titlurile, asemenea cărţilor, sunt pereţi de cuvinte. Alteori, sunt cruci aşezate īntre două coperte – tālhari.



Gabriela Gheorghi?or



Iată cāteva dintre cele mai inspirate sau incitante titluri din literatura romānă (răsărite īn minte fără prea mari sforţări de memorie): Īntāmplări īn irealitatea imediată, Craii de Curtea-Veche, Patul lui Procust, Fecioarele despletite, Aer cu diamante, Frumoasa fără corp, Ingeniosul bine temperat (plus titlurile volumelor tetralogiei), Paltonul de vară, Rimelări, Exuvii, Relatare despre moartea mea sau Eseu despre singurătate, Nuferii mor īn cadă, Nu, Fragmente despre vid, Melancolia descendenţei, Zbor īn bătaia săgeţii, Marea trăncăneală, Stāngăcii de dreapta şi Īndreptări de stānga, Idei cu zimţi, Libertăţile escortei critice, Iluziile literaturii romāne, Mistificţiuni, Trecute vieţi de fanţi şi de birlici. Viaţa şi uneori opera personajelor.



Horia Gārbea


(provocatorul ?i realizatorul anchetei)



Titlurile lungi, elaborate, calofile nu pot fi prea proaste, dar nu sīnt nici foarte izbutite, chiar dacă sīnt spectaculoase (Ultima noapte de dragoste, īntīia noapte de război, Dulce ca mierea e glonţul patriei, Te voi iubi pīnă la sfīrşitul patului, Cu cărţile pe iarbă, Frumoasa istorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt, probabil cel mai lung din istoria literaturii noastre, cel mai scurt fiind F). Cele mai slabe titluri, indiferent de impunerea cărţilor care le poartă, unele denumesc opere capitale, sīnt cele compuse dintr-un singur cuvīnt ori dintr-un nume, care definesc personajul central, locul sau acţiunea: Ion, Adela, Mitrea Cocor, Răscoala, Moromeţii, Groapa, Năpasta, Danton, Jar, Ciuleandra, Baltagul, Levantul, La Medeleni etc. Cele mai bune au două sau trei cuvinte care induc un mister: Steaua fără nume, Enigma Otiliei, Jocurile Daniei, Omul cu mīrţoaga, Jocul de-a vacanţa, Titanic-Vals, O scrisoare pierdută, Cantonul părăsit, Pădurea spīnzuraţilor, Fantoma din moară, chiar Roşu vertical, uitīnd contextul epocii. Titlurile ce implică o metaforă sau o sugestie mitologică, istorică etc. mi se par de prost gust, chiar acoperite de conţinut: Patul lui Procust, Viforul, Jocul ielelor, Arta refugii, Suflete tari, Nopţi de Sīnziene. Nu totdeauna titlurile ridicole denumesc cărţi proaste şi reciproc. Totuşi, autorii ar putea să se ferească de titluri care īi pun īn cauză, gen Daniel al rugăciunii, Nicolae Magnificul. Īn orice caz, cel mai frumos titlu pe care l-am pomenit la noi e minunat de straniu, epocal: Arlechini la marginea cīmpului.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul