Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Diamantul īmplāntat īn paradis īn jurul unei amăgiri de principiu

        Horia Gārbea


Universitas - A fost odată un cenaclu, Editura MNLR, coordonator Mircea Martin, redactor Eugenia Ţarălungă


istorie literară - memorialistică



După lupte seculare care au durat mai bine de un deceniu, a apărut, īn fine, cu sprijin de la AFCN şi MNLR, cartea dedicată Cenaclului Universitas (1983-1990) īn coordonarea, mai e vorbă, a mentorului şi liderului acestui cenaclu, profesorul Mircea Martin! E o lucrare complexă şi chiar complicată, uriaşă ca volum – 570 de pagini. Ea cuprinde mărturiile „nouăzeciştilor”, obişnuiţii casei, pe atunci scriitori īn devenire, cei mai mulţi debutīnd editorial după sau chiar mult după dispariţia cenaclului, depoziţii ale unor scriitori pe atunci consacraţi care au frecventat cenaclul ca invitaţi, punctele de vedere ale coordonatorului luate la cald (trascrierea unor bloc-notes-uri care īl īnsoţeau īn fiecare vineri) şi altele redactate ulterior, texte ale protagoniştilor, dintre cele citite la cenaclu, inclusiv ale unor dispăruţi precum Cristian Popescu şi Iustin Panţa, figuri emblematice, mai ales primul, ale generaţiei 90 şi de care cenaclul este direct legat.


Īn anii 1983-1989 tinerii autori care nu apucaseră să debuteze, pierzīnd ultimul tren, plecat spre 1981-1982 spre – de fapt – nicăieri īn contextul strīngerii complete a şurubului cenzurii, se adunau la Universitas. Īn lipsa posibilităţii de a debuta editorial şi chiar de a publica īn presa literar㠄mare”, doar sporadic īn reviste studenţeşti, cenaclurile Universitas şi Junimea, acesta dominat de prezenţa marilor prozatori optzecişti, erau locurile de afirmare publică, de verificare prin critică şi creatoare de ierarhii. Cenaclul de Luni a mai pīlpīit īn paralel cu Universitas un an, dar a fost practic oprit de autorităţi sub pretextul absurd al lipsei de spaţiu!


Nouăzeciştii au renunţat foarte repede la visul de a apărea īn volume şi chiar īn presa cenzurată. De aceea s-au resemnat la lecturile īn cenacluri, īn principal la Universitas, Laurenţiu Ulici reuşind să īnfiinţeze şi el spre 1988 un cenaclu, Atelier literar la „Preoteasa” dar cu activitate intermitentă. Mai era şi Cenaclul din Tei, organizat de revistele Amfiteatru şi Viaţa Studenţească, dar cu şedinţe lunare şi acelea mixate cu programe artistice, totuşi nu lipsite de interes: o piesă de Vişniec īnainte de plecarea lui, Lecţia de E. Ionesco, o pantomimă cu Mălaimare etc. Volumul actual adună aşadar un material bogat şi divers despre viaţa literară intensă, dar, īn fond, subterană a generaţiei 90. Un fel de clandestinitate īngăduită de autorităţi, poate īn vederea unui control mai strict al fenomenului, cītă vreme „suspecţii” se adunau de bunăvoie īmpreună īn fiecare vineri şi citeau lucrurile cele mai „tari” cu ostentaţie īn acel cadru. Oricum, ultima dată cīnd miliţia mi-a percheziţionat casa şi implicit manuscrisele a fost īn octombrie 1989. Cei trei anchetatori nu au găsit scrisoarea de protest īmpotriva cenzurii şi represiunii asupra literaţilor primită recent de la Liviu Ioan Stoiciu. Ea era chiar īn dulapul acela chinezesc cu manuscrise, dacă băieţii aveau vreo informaţie, ea era exactă, dar era pitită ingenios īn placajul de marmură al unui compartiment de bar.


Pentru cei implicaţi, apariţia volumului e prilej de nostalgie şi rememorare de dragi amintiri. Pentru istoria literară şi chiar pentru istorie īn sens mai larg, mi se pare că lucrarea este importantă şi dimensiunile ei nu sīnt exagerate. Īncă multe mărturii ar mai fi putut s-o completeze. E posibil ca rapoartele cele mai complete să fie īnsă pe la CNSAS, īntocmite de cei īn drept.


Un episod semnificativ pentru epocă şi pentru spiritul Universitasului este evocat de cī?iva dintre autorii numeroşi ai volumului: īn clădirea clubului Universităţii, la ora limită, 21 sau 21.30, arbitrar, clădirea trebuia părăsită. Īn acest scop, dacă ne lungeam la comentarii, portăreasa scotea siguranţa şi lăsa īncăperea de la etajul trei īn beznă. Trebuia atunci să plecăm. Totuşi, odată, manevra n-a avut efect. Pentru că era o lectură a lui Radu Sergiu Ruba, poetul nevăzător, unul dintre pilonii cenaclului, care a continuat să citească liniştit, cu degetele, īn alfabetul Braille īn timp ce noi īl ascultam īn tăcere, luminaţi de jarul ţigărilor. Abia cīnd lectura s-a sfīrşit, am coborīt nonşalanţi. Frustrarea trăită atunci de portăreasă, care avea desigur nişte legături cu organele, ne-a răzbunat pentru toate stingerile de lumină ale deceniului nouă!


Īn numele sfidării acelui īntuneric, care şi-a cerut timp de aproape 20 de ani rememorarea, volumul trebuia să apară.



Ion Panait


Vīntul care se uită pe geam – insomnii cu haiku-uri, Editura Andrew, haiku



Panait este un unicat. Sunt uluit să constat cum tāmpla tānără ,dar şi cea seniorială a poeziei romāneşti n-a (sic!) reuşit să-l des­copere pe acest poet de o limpiditate de cristal, care nu şi-a propus să estompeze pe nimeni, ci să se aşeze īn raza proprie care īl īncoronează plenar. Nu vă speriaţi! N-am scris eu asta. Am citat doar din prezentarea bunului poet Gheorghe Istrate şi dezacordul īi aparţine, dar īl vom pune pe seama emoţiei. Ion Panait nu este un unicat şi nici nu se īncoronează plenar cu nimic. E pur şi simplu un poet talentat, inspirat adesea, reflexiv şi melancolic fără a deveni niciodată plicticos şi abulic. Nu e puţin lucru! Dacă Ion Panait alege exprimarea īn terţine cu vers liber pe care le numeşte haiku-uri, este un abuz sau o interpretare laxă a noţiunii. Era mai cu folos dacă Ion Panait descoperea o formă, nu neapărat fixă, īn care, vorba postfaţatorului, să se aşeze īn raza proprie. A preferat o formă prestabilită īn care, după cum se vede, adesea nu īşi īncape. Cīteva texte sīnt īnsă haiku-uri autentice de apreciabilă reuşită: Seara, dacă/ nu are mierle,/ are migdali īnfloriţi sau Septembrie/ duminica atīrnă/ ca o viţă de struguri sau īncă O singură īndoială:/ toamna/ īn frunzele nucului. Textele īn care pozele pansive caută să ia forma „fix㔠şi să se preschimbe forţat īn „liric㔠prefer să le uit cu tandreţe.



Felicia Boldi


Raiul Neştiut


Editura Nouă, poezie



După cum remarcă pe drept cuvīnt Mihail Gălăţanu īn prezentarea de pe ultima copertă, Felicia Boldi practică o poetică a naivităţii, poezia sa fiind o pictură naivă. Da, Felicia Boldi īşi păstează cu o anumită superbie şi īncăpăţīnare ingenuitatea şi scrie mereu: din 2002, de cīnd a debutat, īncoace are şapte apariţii editoriale. Raiul neştiut este fireşte poezia şi... tot ce nu pot spune voi picta. Dar Felicia Boldi poate spune orice sau, mai exact, crede că se poate spune orice. Naivitatea pură aduce după sine şi un soi de impudoare edenică. Astfel ea ignoră că versurile Eram īn trecere pe muntele survolat de vulturi pot stīrni unui cititor mai rafinat pornirea de a nu-i mai survola teritoriul liric. Poeta ne spune că androginii erau formaţi din două părţi: / femeie şi bărbat uniţi īntr-un singur corp. Adevărul acesta este, iar noi īl ştiam. Sigur, e posibil ca Felicia Boldi să fi crezut că am uitat chestia asta şi ne aduce aminte. E sigur că, atunci cīnd scrii mult, ajungi la truisme. Dar autoarea are şi originalităţi, aş spune chiar priorităţi şi unicităţi! Aşa de pildă, ea īncepe fiecare poem cu literă mare, iar ultima literă a ultimului cuvīnt din fiecare text e tot majusculă şi italică. Trebuie să fie un schepsis īn manevra asta, eu nu am detectat īncă raţiunea, dar, probabil, prietenii ştiu de ce.



Costel Bunoaica


Şi zeii se tem


Editura Helis, poezie



Īn faţa poeziei şi zeii sīnt cuprinşi de teamă. La a şasea carte, Costel Bunoaica, născut īn minunat numita localitate Slobozia Mīndră din Teleorman, īl ia ca aliat şi prefaţator pe Şerban Codrin, ca să īşi mai ostoiască angoasa. Prefaţatorul crede că singurul defect al autorului este marea lui modestie. Eu cred că e o calitate, pentru că, dacă mai era şi orgolios, zeii s-ar fi supărat pe el şi, cu toată teama, l-ar fi trăsnit. Poezia lui Costel Bunoaica este lapidară şi excelează prin enunţuri disparate. Ele nu se constituie īntr-un īntreg şi, luate īn parte, că altfel nu ai cum, uimesc şi, pīnă la un punct, noi nefiind zei, ne sperie: prin somnul trişorilor lunecă pedeapsa/ bravului eunuc// sub īngheţuri de marmoră verde,/ ţipătul primului scalp/ īnălţīnd cu frīnghie zborul planat...// īn jurul unei amăgiri de principiu,/ căderea tocmai īşi primise/ biletul de liberă trecere. Reţinem versul superb īn sine sub īngheţuri de marmoră verde, dar sīntem convinşi că primul scalp e şi ultimul, aşa că nu trebuie menţionat ca primul. Iar castrarea nu este pedeapsa eunucului ci poate fi un ritual, o terapie sau un accident (vezi dr. Ciomu). Oricum, faptul că toate aceste sintagme s-ar lega īntr-un īnţeles este o amăgire şi nu una de principiu, ci definitivă. Īn mine totul e vraişte recunoaşte poetul. Ce-i drept, el nimereşte imagini bune (broboada istovită a ierbii) şi le pune īntre aberaţii: braţe cu frunze de nuc hergheliind. Verbul a hergheli īnseamnă, probabil, a forma o herghelie (sau a o pierde la cărţi?), dar această invenţie lexicală īngrozeşte zeii şi muritorii deopotrivă.



Florică Dan


Īntre Ion Pillat şi Zhuang-Zi


Editura Dominor, cugetări



Cam bizar că Dan Florică īşi scrie numele ca la şcoală, cu prenumele la urmă, poate īn onoarea lui Zhuang-Zi. Ba īl scrie la fel şi pe al lui Petre Flueraşu, prefaţatorul, un tīnăr poet inteligent pe care nu-l credeam īn stare să spună banalităţi despre filosofia orientală şi nici să creadă că maximele lui Dan Florică au realmente o legătură cu ea. Autorul scrie nişte maxime ritmate de o absolută evidenţă, ordonate cu temele īnşirate alfabetic. Nu izbeşte, īn 120 de pagini, nici o surpriză şi nici un paradox. Numai banalităţi crase: La rezultate bune şi calea ţi-e deschisă (spre Champions League probabil). Ori aberaţii, inclusiv īn plasarea virgulelor: E bună bunăstarea, doar, cīt perseverezi! Cīt perseverezi īn ce? Fii circumspect, armura oferă siguranţă! Dacă eşti blindat, la ce bun să mai fii circumspect. Cīnd izbucneşte cearta fii tu cel mai isteţ. Oricīt ai vrea să tratezi cu ironie nepăsătoare asemenea “filosofări”, movila de incultură şi prostie pe care o exprimă irită ca un bīzīit de ţīnţar. La o singură cugetare subscriu: Sub forma ignoranţei pericolul e-n tine. Da, de acest pericol cugetătorul nostru nu poate scăpa. Dan Florică e un ignorant, un abuziv, un stricător de limbă, un promotor de zădărnicii. S-ar spune că e şi un profanator al memoriei lui Ion Pillat, dar, din fericire, chiar n-are nicio legătură cu acela.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul