Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Avanpremieră editorială

        


În aceste zile, Mihai Şora şi Luiza Palanciuc, cu sprijinul editorului Mircea Petean, supraveghează ultimele operaţiuni tipografice care preced apariţia publică a primelor trei volume din proiectul Restitutio Benjamin Fondane (Ed. Limes, Cluj-Napoca).


Oferim cititorilor „Luceafărului“, în avanpremieră, copertele I ale celor trei cărţi şi câteva scurte note despre fiecare, incluse pe coperta a patra.



A-i aplica lui Brâncuşi modalităţile unei judecăţi, oricare ar fi ea, pune în mare primejdie însăşi persoana celui ce judecă. Pentru bunul motiv că o operă de ordinul evenimentului pur, al excepţiei, nu poate fi cântărită cu un cântar de duzină –, iar cui cântăreşte greşit soarta nu-i surâde. De o unicitate sălbatecă, neîncăpând în nicio categorie, opera lui Brâncuşi nu suportă câtuşi de puţin discriminarea istorică, şi se afirmă cu putere ca fiind cel dintâi demers al unui spirit care instituie forme – ca atare, în mod necesar, prime. Niciodată Brâncuşi nu va putea propovădui – şi nici măcar propune – Idealul, Ideea, ci doar un ideal, o idee. În felul acesta, prin esenţă nesociabilă, opera lui Brâncuşi nu ne oferă, la capătul efortului său, niciun fel de supraom, nici măcar omul înveşmântat sau omul în pielea goală, ci de-a dreptul omul-peşte, omul-dihanie.



Benjamin Fondane



 


Prin acest eseu, publicat în 1929, Benjamin Fondane înscrie arta lui Brâncuşi într-un curent subversiv de cultură. Neaderentă la istorie, creaţia refuză simbolismul artei clasice. Opera nu propune un act de reprezentare, ci o revelaţie. De aici decurge importanţa discontinuităţii introdusă de formele artei primitive şi în special de aşa-numita artă „neagră“, eterogenă prin raportare la istoria artei occidentale.



Olivier Salazar-Ferrer



Am crezut – dar ce om nu greşeşte? – că ilustrarea conflictului Schopenhauer-Nietzsche este lucrul cel mai potrivit pentru a ne ajuta să înţelegem atât filosofia occidentală, cât şi filosofia orientală. Mă refer doar la filosofie, nu la viaţa practică, unde europenii – în ciuda filosofiei lor – s-au dovedit teribil de întreprinzători. Însă tocmai aici, în speculaţia lor, se află punctul slab şi inferioritatea lor faţă de India. Ei n-au avut nici curajul de a gândi în categoriile vieţii lor, nici pe acela de a trăi ca hinduşii, până la capăt, în categoriile gândirii lor. [...] Din punctul de vedere al filosofiei – fie ea europeană sau indiană –, actul este legat numai de contemplaţie, numai de gândirea despărţită de lume, menită adevărului pur; ceea ce noi luăm drept acţiune nu este decât, cel mult, agitaţie. O asemenea eroare, cred eu, n-ar fi fost niciodată cu putinţă în India.



Benjamin Fondane



 


Atacând cu aceeaşi dezinvoltură filosofiile Indiei şi ale Occidentului, Benjamin Fondane adoptă premisa că „termenii folosiţi nu seamănă, dar tendinţele sunt similare“. Pentru a reliefa tendinţele comune celor două filosofii, el operează o reconsiderare a filosofiei europene care, într-o concepţie mai cuprinzătoare decât criticismul postkantian, ar trebui să includă şi curentele de gândire esoterică antică ori medievală, şi pe misticii moderni, şi scolastica bizantină, şi ereziile, şi pe gânditorii religioşi ai ultimelor secole, tot aşa cum s-ar cuveni să nu-l lipsească pe Platon de mituri, pe Socrate de daimon ori pe Plotin de Unu.



Radu Bercea



Noua filosofie gândeşte, oare, că omul este făcut pentru Lege (oricare ar fi conţinutul acestei Legi) sau, tocmai dimpotrivă, că Legea este făcută pentru om (pentru om, iar nu pentru „persoană“ ori vreun alt succedaneu chimic)? „Succesul“ va fi mers de partea celor ce duc mai departe vechiul gând propovăduit de Iisus – sau spre cei care, împreună cu Hegel, proclamă neantul absolut al omului în faţa a ceva: Istoria, Legea, Raţiunea, Spiritul, ba chiar Dumnezeu?



Benjamin Fondane



Existenţialismul lui Benjamin Fondane nu este un discurs despre existenţă, spre deosebire de acela al lui Heidegger, de pildă, pe care Fondane îl şi analizează în trecere, arătând cum se produce alunecarea de la senzaţia de opresiune spre sentimentul mirării, dizolvat în obiectivarea limbajului. Omul singular: eu, tu, el, ea... în carne şi oase. Aici este punctul tare al filosofiei lui Fondane şi al întregii sale opere. Aici şi lecţia: o lectio difficilior, fără îndoială. Căci nu există nicăieri, la Fondane, om generic, reprezentant impersonal al umanităţii. La urma urmei, duşmanul filosofiei existenţiale autentice este tocmai abstracţia ipostaziată, această progenitură a raţiunii exclusiviste: cea care uită omenescul până la renegare, dacă nu până la crimă.



Luiza Palanciuc şi Mihai Şora

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul