Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Privind înapoi cu poezie

        Gabriel Rusu


Trimiterea la Privind înapoi cu mânie, romanul britanicului John Osborne, care anunţa, şi el printre alte câteva, schimbarea la faţă literară a secolului XX în a doua jumătate a sa, este aici evidentă cu bună intenţie. Şi asta deoarece eu cred că poezia este, în egală măsură cu mânia sau iubirea, un sentiment definitoriu, o agregare spirituală fundamentală. Are puterea şi căderea să mă implice emoţional în cunoaşterea lumii, ducând înţelegerea într-o profunzime care nu se prea lasă atinsă de simplul exerciţiu detectivistic al inteligenţei. De altfel, Albert Camus susţinea că ispita comună tuturor inteligenţelor este cinismul. Dacă ar fi să fie astfel, atunci, în perimetrul delimitat de inteligenţa artist(ic)ă, romancierul, dramaturgul şi mai degrabă eseistul se pot lăsa seduşi de experimentarea voluptăţii aride a cinismului, în existenţă şi în text. Pe când poetul vieţuieşte pur şi simplu şi supra-vieţuieşte textual numai racordându-se la şi revendicându-se de la o permanentă minunare în faţa universului. Pentru mine, Adi Cusin, poet adevărat, a trăit şi a scris într-o vădită şi completă dependenţă de minunarea zilnică în raport cu firea. Sub nici o formă, minunarea aceasta nu trebuie alăturată optimismului superficial şi activismului hăhăitor. Dimpotrivă, ea conduce deseori la temeri, uneori la surpări existenţiale de adâncime, nu este doar solară, ci şi lunară, ba chiar lunatică. Mereu, însă, circumscrie starea de graţie care permite perceperea totalităţii ce armonizează contrariile. În La spartul târgului (Editura Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate, 2008 ), carte de poeme apărută, prin strădania unor prieteni, după ce fiinţa autorului ei s-a topit într-un alt tip de fiinţare, îl întâlnim/ reîntâlnim pe Adi Cusin privind înapoi cu poezie la trecutul său destin. Este ca şi cum ne-ar fi ghid printr-o galerie cu autoportrete.


O dramatică ironie amară şi o autoironie tragică se fac auzite şi simţite în titlu. Celui ce vine la spartul târgului, după plastica rostire românească, îi este dat să aleagă şi să culeagă dintre rămăşiţele petrecerii altora, ale vieţuirii pe deplin la care s-au dedat alţii : „ Am venit după, / am trecut pe lângă - / Ce-am apucat / a fost cu mâna stângă. / Mi s-a turnat cu pâlnia-n / ureche / Otrava că am să-mi găsesc / pereche. / Purtam un clopot surd / şi fără limbă / Să-l schimb la târg / pe tot ce nu se schimbă. // Abia sosit să-mi caut / rubedenii / Bâlciul s-a spart, au mai rămas cocenii. / Se cuminţise praful / după danţuri. / Scaune goale se-nvârteau / în lanţuri. / S-au strâns pe rând / şi ultimele ţinte, / Păsări dormeau pe ţeava / unei flinte. / Mă poartă-acum pe-o-ngustă / cărăruie / O candelă-aprinsă-ntr-o / gutuie. // Am venit după, / am trecut pe lângă - / Ce-am apucat a fost / să nu se strângă. / Mâna ta albă / într-a mea lăsată / Un semn între a fi / şi niciodată. „ (La spartul târgului ). În tinereţea-i ieşeană, îşi adjudeca gloria cu poezia, ajungând să îl tiranizeze ca model literar până şi pe Cezar Ivănescu. Apoi rutina gazetăriei bucureştene sau o delicateţe genuină sau rigoarea poeticească ajunsă la o excesivă severitate cu propriu-i scris l-au făcut să publice rar şi să se ţină la distanţă de reflectoarele care luminează scena vieţii publice a literaturii. Dar viaţa particulară/ secretă a literaturii i-a fost complice oază. Chestiunea comportă anume ciudăţenii. Pe de o parte, Adi Cusin credea cu tărie că poezia trebuie ferită de încifrări pre(ten)ţioase, ca să fie accesibilă în cât mai mare măsură. Pe de altă parte, era un orfevru, lucra asiduu pe retorica poemului, până când, polizată, aceasta părea siameza expresiei spontane naturale. Nu scria mult şi stihial-dezlânat, pentru a cuceri un public, însă versurile sale erau intens muzicale şi prin aceasta se cereau a fi citate şi recitate. Concentrau în ele poveşti de spus oamenilor. Dădeau semn de stirpe truveră, trubadurească, cu simboluri ale condiţiei u­mane la ve­derea de aproa­pe, la îndemână : „ Femeile uita­te-ntr-o Su­ceavă / Citeau pe zid prostii în limba slavă / Iar fete din Liceul Pe­dagogic / Cu sâni imberbi şi curul de­magogic / um­pleau cu ţipete cofetăria / Pentru-a-şi turna-n cafea pe-ascuns tăria. / Muiau consoanele-n aperitive / şi le rosteau complice şi lascive / Ori le topeau – fursecuri frăgezite / Ca îngerii căzuţi întru ispite. // În preajma precântatelor ruine / Se prelungea negoţul din vechime. / Turiste coborând din Ucraina / Ne răzuiau de pe virtuţi rugina / Iar noi, naivii din vecinătate, / Cedam fărâme de latinitate. // Din înălţimi de socluri domnitorii / Priveau în creştet astfel de istorii. / Mâhniţi de lume părăseau Agora / Să aţipească-n cronici vechi cu ora. // Umblam năuc să dau de-o prăvălie / Ce-ar vinde indulgenţe, apă vie / Ori alefii tocmite pentru rana / Acestui secol şi să strig / Osana ! // Dar am văzut, lipindu-mă de geamuri, / Doar măşti de folosit pentru bairamuri. // Era tocmai o zi când primăvara / Adulmeca narcotice / Iar scara / Pe care mă suiam să-i prind / secretul / Intra-n pământul moale cu încetul. „ (Tablouri dintr-o expoziţie ). Poemul, antologabil, impune o structură anamorfotică. Imaginea finală, a scării către adevăr care se scufundă apocaliptic în pământ, întoarce cu 180 de grade viziunea carnavalescă asupra existenţei. Adi Cusin nu a fost numai un poet al exultării senzoriale baladeşti, ci şi unul al interogaţiei grave, al îndoielii care te determină să priveşti spre sacru. Dovezi sunt, între altele, Drumul care mă alege, Vizită, Fără titlu, Creion de tâmplărie. Încă o dovadă este : „ Beau singur în bucătărie / şi gândesc la cine ştie - / Cine ştie nu-mi răspunde / Ori nu vrea, ori n-are cum de „ (Cine ştie ). Poate că Adi Cusin era parcimonios cu cuvintele ştiind că emoţia esenţială îşi declină identitatea scurt şi cuprinzător.


A fost poet cât i-a stat omeneşte în puteri şi a fost om cât s-a putut poeticeşte de mult.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul