Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

A scrie ingenios

        Sorin Lavric


Foarte multe gīnduri le-am uitat fiindcă nu le-am notat cīnd trebuie, imediat după ce-mi trecuseră prin minte. Cīnd am reuşit totuşi s-o fac, am simţit numaidecīt că-mi lipseşte ceva, ca şi cum n-aş fi surprins nuanţa dorită. Apoi mi-am dat seama despre ce era vorba: īmi lipsea succesiunea intuiţiilor, īnlănţuirea lor, adică ordinea ideilor īn asocierea lor liberă. Atunci am realizat că ceea ce e vital īntr-un şir de intuiţii e algoritmul, nu raţionamentul logic. Fluxul impresiilor īn desfăşurarea lor slobodă, iar nu expunerea lor logică. Īnnădirea lor īntīmplătoare, nu schelăria riguroasă a unor trepte discursive. Chiar acum, cīnd scriu, deşi am avut grijă să-mi fac o ciornă īnainte, am impresia stīnjenitoare că ceva esenţial īmi scapă. S-ar putea să lipsească o verigă care să-mi destrame lanţul argumentelor. E ca şi cum n-aş fi respectat ordinea secvenţelor din pelicula filmului meu interior. E ca şi cum vigoarea emoţiilor a fost atenuată de rigoarea frazelor. Dar ca să fii viguros nu ţi se cere să fii şi riguros. Tocmai de aceea gustul pentru abstracţiuni ascunde o inaptitudine lirică. Cine e obsedat de argumente nu poate transmite nimic.


Senzaţia că īmi scapă ceva e dovada cea mai bună că gīndirea este lirică şi nu silogistică. E şuvoi de emoţii şi nu inferenţe pornind din premise şi sfīrşind īn concluzii. Mai mult, gīndirea nu e volitivă, adică nu e supusă controlului voinţei. Nu pot să-mi propun ca acum să gīndesc şi īn clipa următoare chiar să īncep s-o fac. Dimpotrivă, de obicei cad pe gīnduri atunci cīnd nu-mi doresc asta. Parcă ar veni peste mine ceva din afara mea. Parcă aş fi surprins de un act străin pe care nu aveam nici o intenţie să-l fac. De aceea, gīndesc cīnd mi se īntīmplă şi īntr-un interval de timp care nu depinde de voinţa mea. E ca şi cum aş fi martorul unor imagini care īmi defilează prin faţă. Ele sunt cu atīt mai profunde cu cīt se petrec mai involuntar. Īn toată această īnsăilare, logica intervine abia odată cu expunerea gīndurilor. E partea de efort care ţi se cere pentru a trece de la vălmăşagul impresiilor la coerenţa cuvintelor. E ca o trecere de la haos la cosmos, de la dezordine la ordine. E punerea īn scenă, coregrafia cunoştinţelor şi defilarea nuanţelor. Tristeţea e că efortul de a spune logic impresiile pe care le-ai căpătat ilogic īţi ocupă un timp mult mai īndelungat.


Pe de altă parte, imediat după punerea īn scenă intervine făcătura. Ea echivalează cu aşezarea unei măşti şi cu intrarea īntr-un rol. E vorba de tresărirea histrionică a oricărui om care scrie. Numai că īntre aşezarea unei măşti şi intrarea īn rol e aceeaşi deosebire ca īntre afectarea duplicitară şi fanatism. Īn primul caz dedublarea e conştientă, īn cel de-al doilea caz, dedublarea e īnlocuită cu identificarea: faci trup comun cu ideile pe care le exprimi. Asta nu īnseamnă că orice om care crede īn ce scrie e fanatic. Īn schimb, orice om care, aducīnd anumite nuanţe īntr-o temă, e conştient că pe altele le-a lăsat deoparte, e duplicitar. De aceea, cīnd scriem, avem de ales: ori convingeri nemaleabile, frizīnd rigiditatea ideilor fixe; ori nuanţe efemere şi relative, susceptibile de a fi schimbate după īmprejurare.


Dar, īn măsura īn care gīndirea propriu-zisă e lirică, nesilogistică şi involuntară, īn aceeaşi măsură ea este monologală. Fluxul conştiinţei nu īngăduie interlocutori. Doi oameni vorbind īmpreună nu gīndesc laolaltă, ci doar schimbă gīnduri pe care le aveau deja. Dar de gīndit īn sensul unei activităţi īn care nu ştii peste ce dai şi unde vei ajunge nu poate fi vorba. Cine dialoghează nu gīndeşte, ci doar īşi pune o mască şi intră īntr-un rol. Tocmai de aceea, gīndirea e solitară şi de obicei mizantropă.


Iar dacă forma de expunere e doar o mască de care mă folosesc pentru a exprima ceva ce ar fi putut fi exprimat şi altfel, atunci ideile ingenioase nu sunt deloc subtile. Ingenios e cel care dispune de o doză de inventivitate pe care o consumă pentru a obţine o expresie cīt mai aleasă. Pe cīnd subtilitatea e prelingvistică, e, cum să spun, umorală: ea ţine de o ambianţă şi de o emoţie, de o reacţie instinctivă şi de un gust sufletesc. Un scriitor ingenios poate să fie un excelent mīnuitor de cuvinte fără ca vreodată să surprindă vreo nuanţă subtilă. El e condamnat să patineze numai la suprafaţa lexicului aflat la modă, fără a intra sub pojgiţa convenţională a limbii. El va fi mereu mīnat de o voinţă de ornament şi de o ambiţie manieristă. Va scrie corect şi convenabil, propovăduind simplitatea scrisului şi respingīnd calofilia groasă. Şi nu va şti că el e cel dintīi manierist al cărui scris, simplu şi ingenios, nu poartă nici o urmă de subtilitate.


Cel care face uz de sensuri logice e de obicei incapabil să emane fluizi emotivi. Rezultatul e scrisul pe bandă rulantă: te aşezi la masă şi scrii zilnic, indiferent că ai sau nu chef. Scrisul devine astfel o meserie, prestare de servicii lexicale către comunitatea cititorilor. E limpede că forma aceasta de epică scrisă cu ochii pe ceas ţine de palierul logicii şi ingeniozităţii. Ţi se poate īntīmpla să dai peste o expresie fericită şi chiar să legi două nuanţe īn mod sugestiv. Dar nu vei putea transmite nimic subliminal cititorului, nici un gust şi nici o culoare, nici o sugestie şi nici o insinuare. Iar scrisul care nu provoacă ecouri recurente īn mintea cititorilor e inutil.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul