Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Despre A 8-a zi a poeziei cu Emil Stratan, organizatorul Festivalului

        



Rozana Mihalache şi Constantin Stan



Cum v-a venit ideea să organizaţi un festival de poezie la Iaşi, chiar primul festival după 30 de ani?


Dacă bine mi-amintesc, e vorba doar de 18 ani şi nu 30. Īn ce priveşte ideea festivalului, nu am dus şi nu duc niciodată lipsă de idei. Acest festival face parte dintr-un proiect mai vechi de-al meu, proiect īn care am ţinut cont de faptul că artele sunt asociate. După cum bine ştiţi, am īnceput cu artele plastice, prin īnfiinţarea, la Iaşi, a Galeriilor de Artă ELEUSIS, am continuat cu muzica, iar acum am ajuns la poezie. Ce poate fi mai frumos decīt să īţi propui să refaci traseul cititor-scriitor?


De ce l-aţi numit, īntr-un mod mai neobişnuit, „Prima petrecere cu poezie, prieteni şi… trufe de ciocolată“?


Īn opinia mea, ideea de festival mă duce cu gīndul la cele ce se īntīmplau īnainte de 1989 şi, pentru că este primul eveniment de asemenea anvergură după atīţia ani, am zis că poate e mai bine să petrecem. Această primă petrecere cu poezie, prieteni şi... trufe de ciocolată e făcută de oameni simpli, talentaţi la fericire, de prieteni care se īntīlnesc să spun㠄Bravo!“ celor care īncă mai compun frumos versuri...


Ce costuri implică organizarea unui Festival de poezie? Dar să nu ne vorbi?i de oboseală, nervi intin?i la maxim etc., ci pur ?i simplu vrem să ?tim la cāt se ridică un astfel de Festival?


N-o să mă refer la „Nervi şi crize“, pentru că ăsta este titlul unei frumoase cărţi, dacă nu cea mai frumoasă carte a anului, pe care o să o lansăm la petrecere noastră cu poemele lui George Bacovia şi ilustrată, cu dragoste şi talent, de marele plastician Ilie Boca. Costurile sīnt mari, dar mai importante sīnt frumuseţea şi măreţia acestui eveniment. Dacă ar fi să fac o comparaţie cu alte manifestări īntīmplate la Iaşi, a costat puţin, iar de oboseală nici nu poate fi vorba, pentru că totul am făcut din dragoste şi cu dragoste pentru poezie.


E greu sa convingi un sponsor sa dea bani pentru poezie ? Cum a sunat discursul de convingere?


Pentru a evita situaţiile delicate, m-am adresat īn mod special celor care iubesc poezia şi nu sīnt puţini, care iubesc Iaşul, care iubesc poeţii şi pentru care nu a fost necesar să īmi pregătesc un anumit tip de discurs. Cred că e bine să vă amintesc că Iaşul ocupă unul dintre primele locuri īn topul făcut de editorii şi distribuitorii de carte.


Dar pe poeti cum i-aţi convins să participe la Festival?


Repet, este vorba de o petrecere şi nu de un festival şi, cīnd am adresat invitaţiile, le-am reamintit că Iaşul nu vrea să uite poezia, nici n-ar putea. Ce poate fi mai frumos decīt să ofer ocazia ca scriitori şi cititorii să se īntīlnească, să se cunoască, să se īmprietenească, să se contrazică sau să īmpartă o trufă de ciocolată.


Era gata-gata să organizaţi o Olimpiadă poetică, īn care şi „seniorii“ să se īntreacă īn cānturi ?i recitări. Era in­teresant să vezi o competi?ie īntre ?erban Foar?ă ?i Ileana Mălăncioiu, īntre Brumaru ?i Gălă?anu, īntre Eugen Suciu ?i Ioan Es. Pop, să zicem! Cine s-a răzgāndit ?i de ce?


Cine s-a răzgīndit? Se vor īntrece cu siguranţă şi seniorii. Nu s-a răzgīndit nimeni, probabil că aţi aflat asta de pe la „surse“. Dacă ne gīndim la ce poeţi importanţi vom avea īn mijlocul nostru, competiţia nici nu mai contează. Vine la Iaşi elita poeziei. Ieşenii vor avea minunatul prilej să-i īntīlnească, să-i asculte, să-i aplaude pe cei pe care īi iubesc. Venirea lor la Iaşi este un dar, e adevărat oferit cu cīteva zile īnainte, este un dar de Moş Nicolae, iar amintirea minunatelor seri petrecute īn preajma lor poate fi un dar şi de Moş Crăciun.


Zi de alegeri, ziua natională, īnceput de iarnă, cam mul?i ?i serio?i concuren?i pentru Festival. Nu v-a fost teamă de un e?ec?


Nici nu poate fi vorba de un eşec, pentru c㠄Iaşul alege poezia!“ şi, dacă această petrecere ar fi televizată īn direct, sunt convins că am avea un rating mult mai mare decīt transmisiile īn direct ale alegerilor. Iar ziua naţională cum poate fi sărbătorită mai frumos decīt īmpreună cu aceşti minunaţi poeţi care au „ales“ să o petreacă la Iaşi? Este o dovadă īn plus că Iaşul iubeşte poezia, iar poeţii iubesc Iaşul.



Duplex:


?erban Foar?㠗 ?tefan Manasia


Cāt de importantă e pentru un scriitor vārsta la care debutează?



Şerban Foarţă: Convingerea-mi adāncă e că artiştii veritabili īşi cam intuiesc (presimt, adică) durata propriei vieţuiri. Fapt pentru care unii se grăbesc să debuteze cāt mai matinal. Numai unii, – căci există şi mulţi alţii, care, hărăziţi longevităţii, debutează, totuşi, dis-de-dimineaţă. Īntre aceştia, Sadoveanu, care, la 24 de ani, īn ’904, publică, dintr-un foc, 4 (patru) volume. Arghezi īnsă, longeviv şi el, īşi „adună numele pe-o carte“ la 47 de ani, īntr-un tārziu. Simţindu-se menit duratei lungi, se grăbea, vorba dictonului, īncet. Acest „festina lente“, īnsă, nu le e propice tuturor. Ion Vinea, de exemplu, procrastinant şi, oarecum, „lunatec“, nedebutānd (cu poezii) cānd era liber să o facă (i. e. īn anii interbelici), a trebuit, pe urmă, să aştepte īncă vreo douăzeci de ierni, pānă īn ultimele-i zile ale vieţii, o carte care, apărută la netimp, va fi avut un aer puţin cam anacronic, īn ciuda sigiliului avangardist al ei... Altminteri, prozatorii, poeţii, dramaturgii, atunci cānd nu le stă nimic īn cale: subite dispariţii, cenzură (inclusiv aceea interioară), „embargouri“ īndelungi editoriale, furturi sau pierderi de plachete īn, īncă, unic exemplar, pārdalnice delete-uri fără voie, ş.a.m.d., pot debuta la orice vārstă vor. E o opţiune strictamente personală, care implică riscuri asumate sau, doar, o dulce inocenţă.



Ştefan Manasia: Am debutat la 26 de ani cu un volum terminat pe la 25. Probabil că Amazon-ul, luxuriantă introspecţie a copilăriei & adolescenţei unui organism modificat genetic de comunism, l-aş fi scris altfel la 19, altfel la 30 de ani. După vīrsta de 30, sau dacă m-aş fi născut dup㠒89, nu l-aş mai fi scris deloc.


Cīt de importantă mi se pare data debutului? Nu ştiu, vă mărturisesc. Aş fi preferat, ca Urmuz, să scriu – pentru soră-mea sau pentru verişorii mai mici – manuscrise uitate-ntr-o ladă.



Există vreun substitut pentru literatură?



Şerban Foarţă: Nu cred, de vreme ce, tautologic vor­bind (A = A), literatura e literatură!



Ştefan Manasia: Cred că nu. Dar, aşa cum cafeaua, alcoolul, tutunul, după abuzul prelungit devin fade, nemaistimulīnd glandele prieteniei & revelaţiei, şi consumul constant sau profesionist de literatură duce la secătuire. La impotenţă. Citesc azi mai rar ca-n adolescenţă, tocmai pentru a recupera starea aia, amestecul ăla cretin de hormoni şi nostalgie, de ură şi exasperare, ratare şi revelaţie. Doar o mică, o foarte mică parte a literaturii se ocupă cu asta: restul e ea īnsăşi substitut, simulare, nechezol.



Premiile certifică poezia sau poezia certifică premiile?



Şerban Foarţă: Depinde cānd de poezie, cānd de premii... Premiile „de trei lulele“, dacă vreţi, nu certifică nimic: nici pe ele īnsele, nici poezia. (Iar la noi – pesemne şi aiurea – este o veritabilă inflaţie de asemenea insignifiante premii.) Cānd laureatul este T.S. Eliot, să zicem, iar premiul cheamă-se Nobel, se certifică unul pe altul, reciproc. De cānd, īnsă, „cununiţa“ asta a īnceput să cam pălească la „frunziş“, īncoronānd iluştri anonimi, mă tem că şi Nobelul, la rigoare, nu prea certifică nimic, – cum, de altminteri, nu-l certificase, īn ’901, pe primu-i laureat, René Armand Franēois, alias Sully Prudhomme... Evident, atunci era virgin; premiul, fireşte, nu Sully, – cu care i se dă mereu īn cap Academiei suedeze, ca exemplu de opţiune imbecilă! E drept că şi Sully al nostru scrisese un poem, faimos, cāndva, şi filosofic: Le Vase brisé, – obiect de dat, la limită, īn cap, fie şi dacă nu prea contondent.



Ştefan Manasia: Poezia e o chestie anarhică, extrem subiectivă, şamanică, indie etc. Cred că nici un premiu nu ar putea s-o certifice. Indiferent de premii, diplome şi medalii, poeţii nu-s mai populari īn timpul nostru, iar poeziile sīnt gustate (oribil verb!), cu adevărat, de foarte puţini…



Cum aţi caracteriza o „prinţes㓠din zilele noastre?



Şerban Foarţă: Ca să fii o veritabilă Prinţesă de l’Oréal-Garnier & Avon (fără Stradford!) trebuie ca, pe donjon (nu pe Don Juan!), să-ţi fālfāie o Oriflame (firesc, prima alegere) şi să (nu uiţi să) ai grijă de tine (prietenii ştiu de ce): pentru că meriţi!



Ştefan Manasia: „Prin pomeţii ascuţiţi, prin buzele şi ochii subţiri īi ghiceşti craniul. Părul din inele de-aramă. Ochii verzi mocirloşi. Mai curīnd hidoasă decīt de un look cyber, emite o sexualitate nepămīnteană. Cīnd o vezi prima dată īţi vin īn minte păienjeniţe devorīndu-şi masculii, vrejuri de dovleac īncinse, descompuse-n fragranţă, spitale de campanie unde surorile medicale se hīrjonesc de-a valma cu medici militari şi mari mutilaţi.


Tehnica-i este cea mai destrăbălată privire din lume, cu ochii aproape īnchişi, agonici şi strălucitori ca la crucificaţi. Nimeni vreodată nu i-a scăpat. Nici măcar tipii cărora nu le mai lucrează īn corp uzinele endocrine. Nici dervişii castraţi. Nici măcar nativii-n Balanţă, bancherii cu chipuri argintii de leproşi, caralii şi vieţaşii, liceenii fierţi īn timiditate.


Īn faţa ei cărţile trec prin nevăzute cuptoare şi au pagini de jar şi pe urmă pagini de scrum. Īn faţa ei tablele legii se fărīmiţează ca foile unei plăcinte cu mere.“


(fragment dintr-un poem abandonat şi īn cele din urmă uitat, pīnă cīnd īntrebarea dumneavoastră, voit foarţiană, a făcut să mi-l reamintesc şi să-l scot de la naftalină, aflīndu-i – oare­cum – sensul.)



Alegeţi cea mai frumoasă poezie a prietenului dumneavoastră!



Şerban Foarţă: Cea mai frumoasă poezie a prietenului meu din Cluj, anume Ştefan Manasia, e, după mine, mailpoem (din cartea micilor invazii, 2008), – din care nu transcriu decāt o strofă: „eu sunt Worminator şi vin din trecut/ din ţesuturile biotech cu infecţii severe/ īn pletele mele cresc păduchi şi himere/ sunt ultimul guarani, am venit să vă fut.“ Ei, bine, dacă tonul poeziei trimite vag la Constant Tonegaru, ultimul rānd al tetrastihului citat e echivalentul, ca mesaj, cāt şi ca scandaloasă frumuseţe, al unui vers faimos de Fundoianu: „copilul piele-roşă bătut la cur de albi“. – Pentru a nu se crede, īnsă, că, vorba uneia din Miţe, „Da, voi scandal cu orice preţ!“, am să-mi justific preferinţa prin aceea că ultimul vers din mailpoem este expresia unei fantasme puerile (cf. şi „copilul piele-roşă“), a unui vechi resentiment legitim, dar inofensiv, mai mult decāt a unei revanşe sāngeroase, a unui autentic viol. E o „himer㓠(fie ea şi „păduchioasă“) a unor seminţii uitate de D-zeu şi oropsite, agonice sau ultra-marginale. Iar dacă versul poate părea porno (pentru filistini ori pudibonzi), compasiunea că­reia-i dă glas e pe de-a-ntregul pură, – patetică şi pură.



Ştefan Manasia: Nu văd cum aş putea răspunde acestei īntrebări şi, la o repede re-vedere, re-memorare, cum să aleg un singur text scris de Şerban: să-l iau din minunata cronică ritmat-a deceselor suspecte, din acel (reconfortant) elogiu adus jurnalismului (bulevardier), volumul Erau ziare, evenimente (2000)? Din acea complicată & duioasă panotare a istoriei grupului oniric din Spectacol cu Dimov (2002)?


Pentru că mă forţaţi, cu bunăvoinţă („alegeţi!“), īmi redescopăr seara asta slăbiciunea pentru Şalul, eşarpele Isadorei/ Şalul e şarpele Isadorei din 1978. Citez din poemul Postludiu: Tretievo Dekabria 1926, dedicat Galinei Benislavskaya: „Eu, să juri, n-am să-ţi cer,/ pe-un pachet de ţigări/ Mozaic, sub un cer/ ca al negrelor gări!// Unii mor cīnd vor ei,/ alţii, cīnd bate ora;/ unii mor ca Serghei,/ ceilalţi, ca Isadora.// Nu mi-i gīndu’ la ei,/ Ci la ea. (Mă asculţi?)/ Unii mor cīnd vor ei./ Ceilalţi, nu. – Cei mai mulţi.“ E mai multă destrămare vizibilă aici, e mai mult „sentiment“ decīt īn holorimele bibilite cu geniu, ca să zicem aşa.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul