Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Omul de teatru total: Roger Planchon

        Mircea Ghiţulescu


Din cānd īn cānd actorii francezi aduc probe de vitalitate ieşită din comun. Cu ani īn urmă l-am văzut pe Jean Lous Barrault īntr-un exerciţiu de pantomimă executat impecabil la vārsta de şaptezecişi cinci de ani, dar cu un corp atāt de bine conservat īncāt părea cu jumătate de secol mai tānăr. Recent l-am văzut la Bulandra pe celebrul Roger Planchon īn Amedée ou comment s’en debarasser de Eugčne Ionesco (tradus īn glumă rimată, mai apropiată de original, cu Amedeu, scapi de el cu greu, īn versiunea lui Vlad Russo şi Vlad Zografi) cu o nemăsurată poftă de joc la şaptezeci şi opt de ani, deşi nu chiar atāt de „verde“ ca Barrault pe vremuri. Se spune că Ionesco īnsuşi ar fi admirat spectacolul lui Planchon, aprobānd introducerea īn text a unor şansonete care cāntau minciunile lirice ale trecutului. Dacă Ionesco a văzut ceva, nu este această versiune īnscrisă īn repertoriul Companiei Roger Planchon īn decembrie 2007. Poate că este vorba doar de o reluare a unei vechi premiere văzută de Eugčne Ionesco. Roger Planchon este socotit īn dicţionare drept campionul realismului īn teatrul francez. Din fericire, aşa-zisul realism al lui Roger Planchon se īntālneşte, īn acest caz, cu i-realismul lui Ionesco. La īnceput ne-am speriat: un interior banal cu tapet īn roz cu dungi, numai bun pentru un vodevil de Marcel Achard, dar textul lui Ionesco este cel ce trage după sine şi decorul, făcānd spectacolul să pară mai modern decāt este. Decorul īnsuşi se īnviorează şi părăseşte, cu timpul, realismul de bulevard. Puţin tezistă faţă de piesa din imediata apropiere (Scaunele, unde este vorba, īn general, de aceeaşi problemă a degradării cuplului), piesa lui Ionesco pretinde nici mai mult, nici mai puţin decāt că soţii Amedeu şi Madeleine Buccinioni trăiesc alături de un cadavru care nu īncetează să crească, atingānd dimensiuni megalitice asemenea ciupercilor ce răsar prin colţurile camerei. Sigur, nu vom vedea niciodată cadavrul, dar, prin metonimie, Roger Planchon ne arată īntregul printr-un fragment: pantofii mortului, uriaşi cāt uşa unei case. Spuneam că piesa este tezistă īn comparaţie cu altele, ermetice, ale lui Ionesco, pentru că şi un copil ar īnţelege că nu este vorba de un cadavru la propriu (amantul Soţiei ucis la furie de Amedeu, cum spune autorul pentru a īncurca iţele), ci de propria lor iubire care a murit cu cincisprezece ani īn urmă, nu se ştie cum. Evident, absenţa iubirii este din ce īn ce mai importantă, de aceea cadavrul creşte, iar bieţii oameni trebuie să se debaraseze de el. Mais, „comment s’en debarasser“? Aici Ionesco atinge o altă cotă modernă, acel teatru sāngeros al cărnii jupuite al lui Andrč Antoine. Cadavrul va fi tranşat cu o drujbă şi evacuat īn stradă. Dar cruzimea lui Ionesco este una comică, ţine de umorul negru care nu i-a lipsit niciodată geniului din Slatina. Moartea lentă a iubirii soţilor Buccinioni este ingenios descrisă prin retururi lirice īn trecut, executate prin intermediul acelor şansonete de tipul „e magnific să iubeşti la Paris“ caricaturizate la sānge. Ele sunt mimate comic, fie īn costum masculin, fie īn travesti, de actorul Patrick Seguillon, care va juca atāt pe Ame­deu, cāt şi pe Madeleine tineri, dar şi Factorul poştal, Soldatul american etc. Roger Planchon a redus drastic personajele lui Ionesco simplificānd textul, fără a sacrifica sensul. Sigur, sunt neconcordanţe. Personajele la Ionesco sunt īn plină maturitate, au abia patruzeci şi cinci de ani, ale lui Roger Planchon sunt īn plină senectute. De aici şi deturnarea de sensuri : una este să ratezi īn floarea vārstei, alta la bătrāneţe, cānd e oarecum normal să o faci. Obsesia ratării vine, īn paginile lui Ionescu, pe cale autobiografică. Amedeu este un pretins dramaturg care nu reuşeşte să scrie, de ani de zile, decāt două replici dintr-o piesă, motiv pentru care este detestat de propria lui soţie. Blocarea īntr-o propoziţie, semn sigur al ratării, o ştim şi din Străinul lui Camus, unde personajul principal a īnceput să scrie un roman, dar nu poate depăşi fraza „Contesa a ieşit la ora cinci“. Legendă vie a teatrului european, Roger Planchon ne oferă un recital al omului de teatru total: actor, regizor, dar şi dramaturg, pentru că intervenţiile sale īn textul lui Ionesco sunt de cea mai bună calitate.Cu un debit verbal expresiv, actriţa Colette Dompietrini de la Comedia Franceză īl acompaniază cu ieşiri nevrotice bine punctate.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul