Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Moartea ne priveşte de la televizor

        Constantin Stan


La Petrila a avut loc o tragedie. Īn mine se īntāmplă adesea surpări şi explozii soldate cu pierderi de vieţi omeneşti. Nu numai la noi, oriunde pe lumea asta. Mineritul este o meserie dură, la limita suportabilităţii umane, iar mineritul de subteran este cel mai feroce prădător: sancţionează violent şi tragic orice greşeală. Ceea ce s-a petrecut la Petrila este mai mult decāt un accident tragic. Salvatorii au dat un număr mai mare de victime decāt ortacii. Or, ei sunt specialiştii minelor, sunt teoretic echipaţi spre a face faţă situaţiilor critice. Mai mult, ei intră īn mină preveniţi de ceea ce li se poate īntāmpla. De aceea, ceea ce s-a petrecut la Petrila este mai mult decāt un accident (cu o doză de probabilitate mai mare decāt īn alte locuri de muncă). Ceea ce s-a petrecut la Petrila este starea de fapt a mineritului din Romānia.


Normal, televiziunile s-au aruncat asupra subiectului – transmisii īn direct, dezbateri, interviuri. Şi multe, foarte multe imagini lipsite de bun simţ. Nu este pentru prima oară cānd televiziunile noastre dau dovadă de lipsă de decenţă. Moartea, care ne priveşte zilnic de la televizor, nu este frumoasă. Moartea prin violenţă produce o imensă durere. De aici īnsă pānă la a face din ea un spectacol jalnic cu camera oprindu-se insistent pe chipurile celor decedaţi, scotocind prin locuinţele, prin sufletele şi viaţa celor rămaşi īn viaţă este o cale lungă, este drumul de la impactul emoţional (cu care operează adesea ştirile de presă) la abuz, de la profesionism la dezumanizare. Pentru că a nu respecta īn acest caz suferinţa, durerea semenilor tăi sau a te folosi de ea este lipsă de omenie. Īn faţă morţii trebuie să te exprimi, dacă eşti obligat să o faci, cu decenţă, cu bun simţ. Nu scrie īn nici un tratat de jurnalism acest lucru. Sigur, sunt norme, dar sunt şi prevederi ale legii care interzic expunerea imaginii celor care şi-au pierdut viaţa. (La noi, se cultivă imaginea morbidă, cea care vine pānă īn ultima cută a feţei spre a arăta. Revista „Flacăra“ a publicat pe prima pagină chipul neīnsufleţit al fostului Patriarh Teoctist, īntr-o imagine atāt de degradantă pentru publicaţie. Nimeni nu mi-a putut da o explicaţie plauzibilă la īntrebarea: la ce-a slujit acea poză!, dar, dincolo de norme şi legi, există o dimensiune umană a exercitării profesiei de jurnalist. Nu suntem ciocli, nu suntem corbi, nu suntem gropari ca să trăim moartea ca pe o profesie. Uneori cu o jubilaţie vecină cu devianţa psihică. Sunt momente, sunt cazuri īn care camera, aparatul de fotografiat, pixul trebuie să īnceteze să mai funcţioneze mecanic, abstract. Uneori, absenţa lor din peisaj ar fi fost mai puternică, mai sugestivă. Chiar atitudinea noastră trebuie cenzurată īn astfel de momente. O imagine īmi stăruie īn minte: īn timp ce citea de pe prompter şi tot dădea legături la locul tragediei, Andreea Esca afişa un decolteu imens şi, deci, indecent pe ecran. Nu zic să se fi īmbrăcat cernit – dovadă de ipocrizie –, dar să nu fi simţit ea, dacă stiliştii, producătorii, şefii ei nu au sesizat detaliul vestimentar absolut nepotrivit, că nu e cazul, nu-i momentul să te afişezi sexy şi jovială, bucălată şi cu gropiţe īn obraji, ca-ntr-un local de fiţe?! Nelipsitul Tatulici tăbărāse şi el peste oamenii aflaţi pe patul spitalului, īncă īn stare de şoc, spre a pune īntrebări jalnice despre cum a fost, ce-au simţit, dacă se vor mai īntoarce īn mină. Suferinţa devenise un fel de isterie a suferinţei, domnul Tatulici afişānd o morgă de om care e mai lovit de durere chiar decāt minerii de tragedia produsă īn Valea Jiului.


Īn fine, talk-show-rile au dat şi ele dovadă de lipsă de bun simţ. Am văzut perindāndu-se pe la televiziuni oameni care nu au dreptul moral să vorbească despre Valea Jiului, minerit, mineri. Nu numai politicienii care īşi aduc aminte de Valea Jiului cānd e vorba să incrimineze mineriadele, dar care de douăzeci de ani nu fac nimic pentru minerit, dar şi jurnaliştii care au anatemizat īn bloc minerii şi mineritul n-ar fi trebuit să īncerce să īşi facă un capital de imagine pe seama unor suferinţe de care īn bună măsură sunt vinovaţi. O minimă decenţă ar fi trebuit să le impună să stea acasă, o minimă probitate profesională ar fi trebuit să-i facă pe realizatori să nu-i cheme să īşi dea cu părerea, să se dea deştepţii neamului.


Un semn de normalitate a fost trimis de către CNA, sancţionānd televiziunile care au dat buzna īn suferinţele oamenilor. Din păcate, nimeni nu īnvaţă nimic nici din aceste sancţionări. Vom vedea aceleaşi imagini morbide, vom sesiza din nou modul dezumanizant īn care este prezentată durerea la televizor. Cred că ar fi cazul să se elaboreze un set de reguli extrem de severe spre a pune capăt acestui mod de a face presă. Dacă nu există bun simţ, măcar să existe obligaţii, impuneri şi sancţionări drastice. Nu trebuie să ne temem că vom fi acuzaţi de nu ştiu ce reīnvieri ale practicilor din nu ştiu ce perioadă. Educaţia se mai face şi prin coerciţie. (C.s.)

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul