Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Revista revistelor

        


Cafeaua şi vrabia


Revista Stare de urgen?ă (nr. 6 pe 2008) are preţul īnscris īn lei romāneşti şi moldoveneşti pentru că se distribuie īn ambele ţări. Fondatorii sīnt Marius Ianuş şi Dumitru Crudu, cīte unul de fiecare parte a Prutului. La Tīrgul Gaudeamus, o tīnăr m-a rugat īnduioşător să cumpăr revista, ceea ce am şi făcut. Nu mi-a părut rău, pentru că am găsit īn ea un interviu interesant cu Mihai Vakulovski realizat de Diana Iepure. Pintre altele, M.V. spune că, stabilit īn Romānia, s-a apucat de tradus din rusă de mila celor care, neştiind limba lui Cehov, au de pierdut multe opere literare valoroase, inaccesibile, mai ales din aria contemporană. Un alt interviu interesant este cel de patru pagini cu Dan Perjovschi, iar poemele Dianei Iepure sīnt foarte bune.


Triste şi necesare sīnt articolele despre Republica Moldova, despre cenzura şi lipsa de libertate de acolo. Prin Starea de urgenţă aflăm mai multe despre acea realitate de care, luaţi cu ale noastre, uităm foarte uşor, ceea ce nu se cuvine. Foarte frumos, acesta e cuvīntul, este articolul lui Marius Ianuş intitulat Viaţa şi gīndurile lui Niuc Monciu-Sudinski 1.1. Poetul care a dat ştrumfii afară din fabrică īl acceptă īn caseta tehnică a revistei pe Crocodilul Ghena, un personaj de desen animat rusesc care lui īi place tare mult. Şi stă de trei an īntr-un apartament īn care a locuit, īnainte de expatriere, Alexandru Monciu-Sudinski, poreclit „Niuc“, adică Nepotul. O parte din biografia lui Monciu-Sudinski este restituită de Ianuş cu mult farmec.


Din păcate, acelaşi poet dă dovadă de lipsă de gust şi se dezlănţuie īn altă pagină īmpotriva lui Augustin Buzura, pornind de la o intervenţie a acestuia la o emisiune de radio. Īn discuţie fiind expoziţia de artă plastică de la New York, organizată de ICR, Fredom for lazy people, controversată cum se ştie, dar ce act artistic nu stīrneşte controverse, academicianul Buzura s-a rostit, se pare, īmpotriva valorii acestei manifestări. Īn emisiune a fost īnsă ascultat şi Mircea Mihăieş, care a afirmat contrariul. De aici, Marius Ianuş dezvoltă un fel de invectivă care devine incoerentă din pricina furiei: „tovarăşul Buzura īnfulecă rahatul ceauşist“, este un „viţel dresat zdravăn de securitate“, cu „stilul de a te minţi īn faţă, privindu-te īn ochi cu această privire tīmpă“. Augustin Buzura s-ar fi arătat puţin īncīntat de un grafitti reprezentīnd un schelet cu organe genitale proemintente la care Ianuş spune că el „a făcut acest scandal“ (care scandal?) pentru că tocmai „el e un schelet fără organe genitale“.


Īntr-o revistă care se luptă cu cenzura şi proclamă urgenţa respectului pentru opinie şi dreptul la libera exprimare, de­mo­nizarea unui preopinent care manifestă o altă părere īl pune pe Marius Ianuş īn­tr-o situaţie de jenantă contradicţie cu sine īnsuşi. Promotorul libertăţii de opinie, cel care se teme că viaţa īi este īn pericol pentru că gīndeşte altfel, nu admite la rīndul său ca altul să aibă altă părere fără a fi linşat şi, īn loc să discute idei, de ia de sexul şi privirile adversarului. Pamfletul lui Ianuş faţă de revista lui e ca un excrement minuscul de vrabie care, totuşi, căzīnd īn cafeaua excelentă, te obligă să o arunci. Īn rest, ce să mai zici: mai bine schelet fără organe genitale decīt organ genital fără schelet, īn special fără coloană vertebrală.


 


Numărul 46 al revistei Romānia literară este mai bun decīt altele care, şi ele, sīnt foarte bune. Este mai bun pentru că, īntīmplător sau nu, fiecare dintre autori īşi forţează limitele şi aşa largi şi realizează efectiv cīte un tur de forţă. Astfel este pagina Ioanei Pārvulescu despre sejurul ei īn apartamentul lui „Croh“ din Dionisie Lupu 34, pe care atīţia scriitori l-au vizitat īnainte ca, plecīnd titularul care se va stinge la Berlin, el să fie locuit de talentata eseistă. Foarte incitante reflecţiile Rodicăi Zafiu despre „Berilă“, īn expresia „am muncit cīt Beril㓠sau „am stat ca Berilă“, „armată cīt Berilă“. Berilă a fost  un sinistru asasin interbelic condamnat pe viaţă. Foarte interesante sīnt şi alte articole de tot felul, de la cronici de carte la eseuri şi excelente sīnt poeziile lui Andrei Zanca. Nu se poate trece peste descoperirea lui Dumitru Hāncu: o depoziţie a lui Arghezi īn favoarea unui demnitar al guvernului Antonescu, generalul Popescu. Şi īn niciun caz peste serialul care īncepe despre „Tezele din iulie“ (1971) şi aplicarea lor de către regimul lui Ceauşescu, sub directa īndrumare a acestuia. Totuşi mi se pare că articolul care semnalează un fapt īngrijorător īmpotriva căruia trebuie reacţionat, probabil chiar prin organismele Uniunii Scriitorilor şi ale altor instituţii abilitate (Academie, MCC etc) este cel semnat de G. Pienescu. El atrage atenţia asupra modului impardonabil şi adesea ilegal īn care sīnt alcătuite antologii de texte clasice pentru uz şcolar, cu īncălcarea flagrantă a drepturilor editorilor, batjocorirea clasicilor de la copertă la corectură şi sumar. Īn discuţie este acum o ediţie de povestiri ale lui Agārbiceanu apărută la pseudo-editura Herra (cu doi r, īntre Herr şi Junona, nu-i aşa?). Aceeaşi Herra a tipărit o ruşinoasă reeditare a Recreaţiei mari de Mircea Sāntimbreanu. Dacă Ion Agārbiceanu a murit relativ demult, deşi nu atīt de demult īncīt să nu existe potenţial deţinători ai unor drepturi, putem să ne īntrebăm, īn cazul regretatului Mircea Sāntimbreanu, cine dintre succesori a īngăduit asemenea ticăloşii editoriale. Pe bună dreptate, G. Pienescu se īntreabă cīnd aceşti „editori“, semi-piraţi, semi-profanatori vor putea fi opriţi cu legea īn mīnă. Dar pīnă la lege este condamnabilă şi lipsa de atitudine a unor insituţii care ar putea să īşi rostească foarte clar cuvīntul.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul