Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Noiembrie, ultimul bal

        Gelu Negrea


Asta ar putea consemna, cu toate regretele de rigoare, pentru cele două formaţii romāneşti prezente (īncă) īn grupele Champions League, seara de miercuri, 26 noiembrie a.c. Numai un optimist deşănţat, logodit prosteşte cu speranţa īn miracole şi sclav neīnduplecat al calculului hārtiei ar mai trage nădejde ca mortul de colac īn primăveri fotbalistice europene cu floricele pe cāmpii şi alte muninăţii dacă Steaua a luat-o-n freză la München, iar C.F.R.Cluj o ia-n barbă pe stadionul din Gruia īn meciul cu A.S.Roma. Lucru nedorit, desigur, nu īnsă şi imposibil pentru că, boieri dumneavoastră, fibrilaţia patriotică nu poate ţine loc de valoare şi nici dorinţa de putirinţă. Or, ce arată de săptămāni bune īn campionatul intern gradaţii lui Becali şi ceferiştii lui Trombetta ne trimite cu gāndul mai degrabă la Moş Teacă şi acarul Păun decāt la Mihai Viteazu şi la trenurile Intercity cu īmbunătăţiri.


Cu tot respectul pentru prodigioasa carieră de jucător a lui Dorinel Munteanu, nu pot să uit detaliul dezagreabil că el a plecat, totuşi, cu scandal şi maculate semne de īntrebare de pe la cam toate cluburile pe unde-a trecut şi nici īn Ghencea nu pare a se simţi prea bine. S-o zic p-aia dreaptă: Dorinel nu mi se pare antrenor de Steaua, aşa cum nu mi s-a părut nici Marius Lăcătuş cu toate că Fiara (cum repetă obstinat gazetarii sportivi dāmboviţeni de parcă termenul ar echivala cu cine ştie ce duios elogiu) a avut rezultate superioare valorii sale momentane de tehnician. Dorinel Munteanu are prea puţină experienţă īn meserie, plus dezavantajul de a fi fost coleg de echipă cu Mirel Rădoi, plus neşansa ca patron la Steaua să fie un ins de impulsivitatea, grandomania şi setea de performanţă cu (şi la) orice preţ ca Gigi Becali, plus nefericita īntāmplare de a nu fi punctat nici o victorie īn primele meciuri īn care a oficiat pe post de coach; de ajuns pentru a se inhiba şi mai tare şi a glisa īncetişor, dar iremediabil către pierderea totală a busolei şi a goniometrului interior. De acord, nu lui i se poate imputa duzina de meciuri īn care Steaua nu a cāştigat, numai că atunci cānd s-a aruncat cu capul īnainte către banca tehnică a formaţiei militare se consumaseră deja două treimi din seria neagră, iar el ar fi trebuit să fie conştient īn ce belea intră şi ce-l aşteaptă la cotitură. Venirea sa īn Ghencea īn circumstanţele date este, īn sine, stimabilă pentru că probează īn el un bărbat plin de curaj. Da, dar, de regulă, curajul este o nesăbuinţă care se termină cu bine. Dacă se termină astfel; dacă nu, rămāne o temeritate fără acoperire.


Amintirea prestaţiilor din turul ediţiei precedente a campionatului şi cele două rezultate-şoc din meciurile de Champions League cu A.S.Roma şi Chelsea au creat C.F.R.-ului din Cluj o excelentă imagine şi au atras asupra formaţiei lui Trombetta valuri de simpatie meritată. Īn fotbal īnsă, toate verbele – şi, mai cu seamă, a merita–meritare – se conjugă exclusiv la timpul prezent: dura lex, sed lex. Cu părere de rău, prezentul evoluţiilor ceferiste din campionatul nostru cel de toate zilelele nu sună tocami bine. Şi nu spun asta gāndindu-mă neapărat la rezultatele echipei, cāt la fizionomia şi calitatea jocurilor. Culio nu mai e zmeul de pe Olimpico şi nici Gabi Mureşan, Trică, Dubarbier sau Yousuf Kone nu mai rup nici gura tārgului, nici plasele porţilor adverse. Cānd ai īnvins la Roma, dar īn Dacia Felix nu izbuteşti să te caţeri mai sus de locul şase e ceva putred pe traseu. Instalarea lui Maurizio Trombetta īn fotoliul de antrenor al cāştigătoarei eventului a fost privită, iniţial, ca o pasageră soluţie de avarie, apoi ca o găselni?ă in­spi­rată a staff-ului administrativ, iar īn momentul de faţă riscă să se transforme īn titlu de film romānesc contemporan cu fluturii ?i cu Dumnezeu: a fost sau n-a fost o mişcare deşteaptă? Părerile sunt īmpărţite...


...La ora cānd, īn mod normal, dumneavoastră citiţi aceste cuvinte, īntrebarea: va fi luna noiembrie ultimul bal al iluziilor pentru Steaua şi C.F.R. Cluj a primit deja partea cea mai substanţială a răspunsului. La ora cānd eu le scriam īnsă, bāntuind singur īn noaptea incertitudinii amestecate cu spaima şi īndoiala de care nu poate scăpa īn veci nici un suporter adevărat, n-aveam la īndemānă decāt opţiunea datului cu părerea de pereţii probabilistici. Ceea ce am şi făcut, alegānd instinctiv varianta pesimistă a chestiei. Sper din tot sufletul să mă fi īnşelat. De-o fi una, de-o fi alta...


Īnchei micile mele rānduri urāndu-vă sănătate că-i mai bună decāt toate bolile, veselie maximă că nu vă costă nimic şi un final al turului de campionat după inima fiecăruia, respectiv, cu Unirea Urziceni īn postura de lider de iarnă: o merită. Iar uneori – e drept, nu foarte des fiindcă bate la ochi – viaţa poate fi şi dreaptă. Ceea ce vă dorim şi dumneavoastră, amin! Īn traducere: aşa să fie!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul