Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Starea noastră, la început de an

        Gabriel Chifu



Sărbătorile au trecut cum ne e firea - multe artificii, nimic serios: Bucureştiul a bătut recordul mondial la cel mai lung cârnat, cei mai mulţi Moşi Crăciun, cea mai mare prăjitură, dar n-avem demarat sau măcar anunţat niciun proiect de anvergură (parcări, centuri ocolitoare, pasaje, linii de metrou, bazine de înot, diverse edificii etc.) în acest oraş cu trafic de coşmar şi destructurat... E poate firesc să ne întrebăm, acum, la început de an, în ce stare suntem? Pentru a formula un răspuns, aş apela la o mică povestioară. Avea tata un prieten care, în copilărie, mă amuza teribil: de câte ori îi spuneai s-o ia la dreapta, el inevitabil o lua la stânga şi invers. Încurca dreapta cu stânga; găseam tare caraghios lucrul ăsta, omul mă distra, dar îl şi compătimeam: beteşugul său îi pricinuia mari neajunsuri, mereu era confuz, mereu era prins pe picior greşit.



Astăzi, dacă privim viaţa publică de la noi, toţi s-ar zice că ne aflăm în postura cetăţeanului care, în copilăria mea, confunda stânga cu dreapta: fiindcă toţi plutim în derută, perplexitate şi nelămurire, toţi bâjbâim fără repere, cu punctele cardinale pierdute. Exemple? Cu duimul. De pildă, această situaţie pe care aş numi-o de generic: Alegători, ne dăm votul pentru dreapta (sau stânga...) şi imediat ne pomenim că aceasta deschide stângii (sau dreptei...) poarta puterii şi se îmbrăţişează într-o neverosimilă frăţietate cu adversarii fatali de până ieri. Sau: Se votează o lege în Parlament, unii, cei de la guvernare, se împotrivesc cu îndârjire aplicării ei, avertizând (după ce ei înşişi o votaseră, altfel cum s-ar fi obţinut unanimitatea...) că e o gravă eroare (corect!), ceilalţi, deocamdată în opoziţie, se năpustesc furibund şi politicianist asupra lor, cerând solemn respectarea legii, promit şi alte năzbâtii irealizabile, smulg voturi, câştigă alegerile, vin la cârmă şi pe urmă, evident, nu pun în practică legea respectivă, nu-şi onorează nici alaiul de promisiuni aberante. Sau: Un politician apare la televizor, ne anunţă apocaliptic că doar cei dinainte au lăsat datorii (facturi neachitate) în valoare de câteva miliarde de dolari care sunt o povară pentru noul buget, noi îl credem pe respectivul şi ne speriem de ce dezastru, ce sate pustiite, ce fântâni otrăvite rămân după cei de curând plecaţi, iar peste o jumătate de oră îi dă replică fostul prim-minstru care explică faptul că facturile alea neachitate sunt ceva normal, ele nu afectează bugetul, banii există, nu ştiu noii veniţi, incompetenţi, în ce sertar să-i caute şi să-i găsească şi noi, de data asta, îl credem pe acest transmiţător de mesaj şi ne mai vine inima la loc, după ce celălalt politician ne făcuse să ne sară din piept. Îi credem când pe unul, când pe altul, suntem de bună credinţă şi uşor de prostit, iar politicienii ştiu asta şi mizează pe asta. Dar vine un moment când şi noi, prostimea, ajungem la capătul răbdării şi atunci nu-i mai credem nici pe unul, nici pe celălalt. Ne simţim minţiţi, umiliţi şi ne luăm lumea în cap, la propriu, căutându-ne norocul aiurea sau la figurat, închizându-ne în noi înşine, întorcând spatele acestui sistem total defect. Un sistem în care fiecare nu vrea decât să-i ducă cu preşul, să le fure căciula celorlalţi. Un sistem în care toţi nu urmăresc decât să tragă spuza pe turta lor. Şi bugetarii din administraţie (ei, care se văicăresc de mama focului şi vorbesc de salarii mici, dar uită să treacă la socoteală nenumărate sporuri, bonusuri, prime etc. ce le umflă considerabil veniturile lunare, ei, care nu suflă un cuvinţel despre „posturile bugetate” ţinute în schemă neocupate ca să-şi împartă acele fonduri...), şi bugetarii din magistratură (ei, care au ajuns să-şi stabilească singuri drepturi salariale uriaşe şi să le câştige în instanţă, nepunând nicio clipă în balanţă eficienţa socială a muncii lor, faptul că România e monitorizată de Uniunea Europeană tocmai la acest capitol - Justiţie...), şi bugetarii din domeniul politic (într-o perioadă când conducătorii ne ţin lecţii despre criza economică devastatoare şi cer austeriate, cer să strângem cureaua, cer îngheţarea salariilor şi pensiilor, ei, la Camera Deputaţilor, îşi măresc bugetul cu douăzeci la sută şi, în alte sectoare, îşi creează privilegii sfidătoar ...). Ar fi cel puţin două mărunte observaţii de făcut. Întâi: am folosit aici expresia „să tragă spuza pe turta lor”. Ei bine, e prea blândă, e neputincioasă să cuprindă moravurile/ apucăturile/ abuzurile strigătoare la cer din vremurile noastre. Ar trebui născocită o altă zicere. Şi doi: văzând comportamentul conducătorilor noştri, constatăm că în mentalul lor nu are loc, nu există ideea de exemplu personal, nici cea de solidaritate, autentice, nu maimuţărite pe la televizor, unde anumite personaje dau cu mopul sau croşetează jenant, pentru rating, iar în rest poartă poşete care costă, una, cât o maşină sau o garsonieră.



Pe vremuri, la şcoală, ni se explica, flatându-ni-se orgoliul naţional, sentimentul patriotic, că în limba română sunt cuvinte intraductibile, care conţin nuanţe sufleteşti de o bogăţie ce nu-şi are echivalentul la alte popoare, cum ar fi cuvântul „dor”. Nu mai sunt sigur că e adevărat. Se pare însă că reciproca e valabilă: sunt idei, precum cele tocmai amintite, „solidaritate” sau „exemplul personal”, care în alte părţi se manifestă firesc, dar care la noi nu au sens, nu pot fi „traduse” în româneşte, nu pot fi practicate de români. Cel puţin de o categorie dintre noi nu pot fi practicate, aceea a persoanelor care ocupă centrul scenei publice şi politice româneşti.


La nivelul omului de rând, gesturile exemplare de acest fel încă se mai întâlnesc: chiar zilele acestea am avut o probă cu episodul nefericit al atacului armat asupra unei case de schimb valutar din Braşov, când cineva nevinovat şi-a dat viaţa încercând să-l prindă pe agresor. Aş vrea să întrezăresc aici sămânţa speranţei, semnul că există resurse pentru o necesară, salvatoare regenerare colectivă.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul