Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poeme

        Ana-Maria Dinu


Ana-Maria Dinu s-a născut în anul 1988, la Bucureşti. A absolvit liceul Ion Creangă şi este studentă în anul II a Facultăţii de Ingineria Mediului Bucureşti. A debutat recent în revista Convorbiri literare.


Un vers al Anei-Maria Dinu ne spune: dansul meu poetic abia începe. Tînăra autoare se află la numai cîteva săptămîni de la debutul absolut. Are, cu toate acestea, un mare număr de texte lirice, scrise majoritatea în ultimul timp, cînd, de la poezia adolescentină, ingenuă a făcut un salt semnificativ către o rostire personală şi o reală conştiinţă poetică. La Ana-Maria Dinu, banalitatea cotidianului, descrisă uneori cu o minuţie care arată exasperarea, explodează în viziuni onirice, suprarealiste, ca în memorabila scenă din Solaris, în care obiectele cele mai anodine plutesc în imponderabilitate. Neliniştitoare în felul tablourilor lui Magritte, poemele ei mărturisesc deopotrivă teama şi concentrarea de a o învinge. Păpuşa străpunsă cu ace dintr-un remarcabil poem se revoltă şi porneşte propria acţiune vrăjitorească împotriva unei lumi ostile. Ana-Maria Dinu este o reconfortantă certitudine că poezia sîngerează, deci este vie.


 


Masa


cu scaune metalice 


un calorifer s-a spart.


o libelulă zboară peste aburi.


perdeaua se mişcă duios în


adierea rece a dimineţii.


un câine şchioapătă pe strada


pe care ne-am plimbat.


în mână strâng


petala de trandafir


pe care ai sărutat-o


buzele se imprimă pe piele.


le simt până la nebunie


sunt moartă. iubirea mea, însă,


e încă pe prag.


pe mătasea de pe


masa cu scaune metalice.


pereţii dormitorului alb.


patul tău.  


 


 


Mi-a cusut crucea


de umbră 


din oţel. braţul meu din oţel


sudat de umbra păpuşii


din pat.


în creier o monedă


cade pe muchie.


păpuşa de pe cearceaf


e cusută cu negrul


pupilei mele păcătoase.


mi-e frică de ac.


mâinile de ceară se strâng


la piept.


un picior e imobilizat de aţă.


în stupiditatea clipei accept


să mă coasă cu totul de pânză


fiecare celulă.


neapărat cu umbră.


o cruce cade peste mine.


acul urmăreşte cu sfinţenie conturul.


oase cusute de măduva spinării


contorsionate sub piele


ireal aşezate. geometric imposibil.


un cui în palmă. un rid de durere în plus.


dinţi încleştaţi. buza tresaltă.


agonia cearceafului udat cu sânge.


îl simt cum tremură sub mine


sau tremur eu?  


ochiul înţepat în tavan lumina.  


 


Metamorfoza Evei 


în colţul tavanului un păianjen


ţese o pânză.


e unică. e perfectă.


pot să-mi pun sufletul


pe ea. să fie digerat. măcinat


amintire cu păcat.


ezitare cu exaltare.


lacrimă cu surâs.


ros până la ultima atingere


a profanului.


în întuneric, cuvintele


se preschimbă. le sugrumă


disperarea propriei nebunii.


tai o literă. aşez alta pe


deget. sânge pulsează încet.


poate se va opri în curând.


când umblam goală printre


ele, se uitau uimite la


forma corpului meu.


o pictură abstractă. neînţeleasă prin


însăşi Eva pe care o întruchipam.


şi-au lăsat formele să mă


modeleze. oase din praf de hârtie.


trup din litere.


pânza de păianjen lipită


de mâna dreaptă.


când a răsărit soarele


am păşit de pe pictură


pe podeaua cu balerine.


dansul meu poetic abia începe.


 


Hârtie


cu versuri 


Poezia este mistică, plăsmuirea


sufletului tăiat cu lama cuvântului,


ce transcende în mirific prin sângerarea


sentimentelor pe crucea de lemn


a hârtiei.


pe giulgiul mântuirii aşez păcatul


să se transforme în tămâie,


să urce fumul frumos mirositor


pe culmile inimii,


să purifice întunericul neantului


cu fiori calzi de lumină sfântă,


căci ea este fecioara pură din care


se naşte ruga mântuirii oricărui


poet,


altarul unui gând efemer din


scorbura minţii frământate


de ploi, de ninsori, de soare arzător...


mă carbonizez pe rugul credinţei


până ce rămâne doar scrumul


purtat de vânt în cerurile


albe, din care s-a coborât


Cuvântul către Moise.


Eu eram tablele pe care el


scrijelea divinul, devenind


pielea ce purta harul


literei...


Şi malul arde


lângă mine, melancolie.


în mine, pânze de păianjen


au prins câteva insecte,


purtătoare ale virusului tristeţii.


lângă mine, gol. în mine,


cosmos pustiu, nenăscut.


gratii de fier în jurul crinului,


limbi de foc de-a lungul malului.


în râu se scaldă o privighetoare.


petale de crin se scutură în ploaie,


gratii de fier, limbi de foc,


paie peste paie stau să ardă


în piept. 


Joc de trupuri


întâlnire în eter


pe pătratul bolţii noastre.


carnea se transfigurează în carne


pielea atinge pielea dincolo


de un simplu contact.


oase se frâng pe oase


într-un joc de figuri


geometrice ireale.


buze frământă catifea mototolită


în forme apetisante.


ochii lacomi se opresc pe trupul


încolăcit ca un şarpe ademenitor.


mâna rupe mărul din copac.


la nivel celular, primitivul


se trezeşte. 


sub noi, prăbuşire spre banal.


în noi, urlet de extaz


tulbură vene, agită artere,


pompează explozie de puls accelerat.


peste noi, vântul rece de lângă moară.


piederea e definitivă.


nici nu îmi doresc altfel. 


Monotonia adâncă


a fiinţei 


singură, între foc şi apă,


concretul mă înghite.


pe braţele mele


dorinţa imaculată a unei


schimbări s-a imprimat.


o melancolie eternă de o


rigoare sfâşietoare mă însoţeşte.


ţipătul din mine e fără voce.


oamenii trec nepăsători. sunt surzi.


privighetoarea din parc are ciocul


tăiat. zace în iarbă, sub rouă. 


amurgul prevesteşte. niciodată glas.


niciodată sânge. niciodată om.


monotonia ignoranţei.    


 


Miros de mir


pe buze 


gândul tău absoarbe


arsura ţigării.


pieptul adună nebunia


unor nori perfecţi.


lângă biserică, trupul meu


vibrează.


absenţa cupolei mă intrigă.


vitraliul pictat cu sânge


îşi deschide gura. o cameră cu


icoane vechi şi miros de mir


se pierde pe buze.


lumina se ridică din


înfrângerea liniei negre.


speranţa se naşte în alt ochi


la poarta unei biserici.


din palmă iese miros de tămâie.


umbra se închină înfricoşată. 


implacabilă e ploaia unei zile


de primăvară.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul